Așa se percepe. Adică e mai rău decât dacă nu ai citi deloc mesajul ăla. Mecanismul psihologic se numește așteptare neuronală. Așa îi zic specialiștii. Și care vine cumva din ancestralitate (pardon my French).

”Băi, care mamutul ei de viață ești acolo în tufișuri, măh?!”, striga strămoșul nostru, când auzem un sunet suspect. Dacă ieșea de după frunze alt strămoș ”io-s, băh, ce urli așa, trage-mi-aș silexul prin permafrost!” era ok. Dacă nu, intrai la bănuieli. Și te simțeai instant amenințat.

Cam așa cu lipsa de răspuns la mesaje. Cu seen. Tot ca pe o amenințare o percepe expeditorul. Care creează frustrări. ”Adică nu-s io de nasul lui sau n-am înțeles!?”. Sau ”ia uite la ăsta ce fițe are și ieri abia avea bani să treacă strada…”. De astea.

Da, știu, când primești vreo 200 de mesaje pe zi (cam asta-i media mea; și io-s ciuri-buri-n drum, știu, față de alte forțe stelare), e foarte greu să răspunzi la toate. Dar nu imposibil. Și este, cum ziceam, recomandabil. Cum este recomandabil și ce îți recomand eu. Recomandări, deci.

Dintre care cea de căpătâi este asta: fă-ți timp să îți creezi niște răspunsuri tip. Clișee, dacă ți-e mai ușor să le zici așa. Și dă copy paste la răspunsul care se potrivește mesajului respectiv.

Nu de alta, dar cam 80% dintre mesaje pot fi grupate în anumite categorii. Și poți să ai un mesaj/răspuns generic pentru fiecare cartegorie.

Sigur, nu o să fie 100% pe ce întreabă persoana în cauză, dar e mult mai eficient. Pentru că, altfel, fă și tu un calcul: doar dacă 1 minut petreci să răspunzi la 200 de mesaje, ai 200 de minute pe zi în care faci asta. Adică 3 ore și un pic. Ceea ce, pentru oricine înțelege cât de cât ce înseamnă să fii productiv, este totalmente inacceptabil.

Dar să faci și calculul celălalt. Să nu răspunzi la 200 de oameni, dar să le dai seen. 200 de oameni care se simt amenințați de reacția ta. Pe zi.

Aia zic.