Ce surprize plăcute îți rezervă țara asta…
Că io tot zic de ceva vreme: oameni buni, hai să încercăm să ajungem în cât mai multe locuri de pe la noi, că tare frumoase mai sunt…
Și nu mă refer la peisaje. Nu astăzi, cel puțin. Deși este uluitor ce țară frumoasă avem. Azi vreau să îți povestesc despre o surpriză culinară. Pățită la câțiva kilometri de Alba Iulia.
Ciugud este localitatea celebră pentru atragerea de fonduri europene. Așa era în mintea mea. Dar acum este celebră și pentru restaurantul Yiamas. În mintea mea, cel puțin. Pardon, scuzați, în papilele mele gustative :D
Am ajuns acolo la recomandarea unui amic. Eram semi-sceptic. Gen ”ce rost are să mă duc la câțiva kilometri în afara orașului ca să mănânc ceva bun?”. Ehe, dragii moșului, eram ca vulpea aia de zicea că strugurii sunt acri. Căci, după ce am ajuns la locul faptei și am trecut la degustat, am uitat și kilometri făcuți, și distanța, și orice.
Am început cu tzatziki. Excelent făcut. Ai zice că nu e mare jmekerie să faci un tzatziki bun. Ba da, este. Cel puțin în gura mea, pardon my French. De om care am umblat pe dealurile Greciei. Și m-am obișnuit să mănânc de la ei. Și tânjeam în România după gustul ăla.
Am regăsit gustul căutat la Yiamas. Explicația fiind foarte simplă: cheful este grec sadea. Pe numele lui Christos Zervas. Cu care am și povestit mai multe. Inclusiv că face o emisiune culinară, live din Ciugud, la o televiziune națională din Grecia (am uitat care, recunosc…).
Dar să nu schimbăm subiectul și să rămânem la mâncare, zic. Calamari umpluți. Of, că și acum îmi plouă în gură când îmi aduc aminte cât de buni erau… Așa ceva nu mai mâncasem până acuma. Și doar pentru ei ar merita să mai trag o fugă până acolo!
Știi cum se gătește o caracatiță bună? Ca să nu fie de aia zici că tragi de fire de alpinism? De aia de ți se topește în gură? Așa o gătește Christos. Maxim ce mi-a plăcut.
Iar despre desert, dă-i pace. Că am gustat din tot ce ne-a pus chef în platouaș. Și mie nu îmi plac dulciurile! Dar n-aveam cum să nu dau atacul la ele la cum arătau, n-aveam cum!
Aș mai fi gustat. M-am și aruncat și la pizza. Și la burgeri. Că au și de astea. Și Christos se laudă că-s foarte bune (ce să zică și el? ). Dar nu mai puteam mânca. Din păcate.
Dar de departe cel mai rău îmi pare după ciolanul de porc. Pe care l-am văzut într-o farfurie de la o masă alăturată. Și care arăta senzațional. Dar lasă că mai ajung io în zonă. Și îl birui și pe el!
Că aici am vrut să ajung: dacă ești prin zonă sau ești în tranzit, fă-ți un pustiu de bine și adu-ți aminte că ți-am zis io să faci o haltă la Yiamas. Să nu zici că nu ți-am zis.
Aia zic :)




7 thoughts on “Yiamas, restaurantul surpriză de lângă Alba Iulia”
foarte interesant acest articol
Am fost acolo , fructele de mare belea
Cel mai unic restaurant din oraș. Ne-am distrat de minune și cea mai gustoasă masă. Mâncarea a fost rafinată, bucătarul și personalul au fost foarte politicoși și prietenoși. Meniul contine o mare varietate de mancaruri cu o gama de preturi foarte buna accesibila tuturor. Este un restaurant familial, cu un colț în aer liber pentru copii și dacă ești însoțit de animale de companie, poți alege să stai pe terasă, deoarece este frumos amenajat atât pentru zilele calde, cât și pentru zilele ploioase.
Arome autentice si produse de calitate. Atmosferă plăcută cu muzică grecească, dar mâncarea este principalul motiv pentru care ar trebui să încercați acest loc. Calamarii umpluți au gust ca și cum ați fi într-o mică tavernă de pe o insulă grecească, la fel și cu salata de creveți
Am sarbatorit ziua baiatului meu, nu pot spune decat … Multumesc!!!
Toti factorii au fost de partea noastra, incepand cu bunul Dumnezeu ne-a dat parte de o vreme superba si pana la cei doi ospatarii – doi tineri, un baiat si o fata – care au stat tot timpul la dispozitia noastra si ne-au servit exemplar! Mai mult, i-am incurcat, am stabilit ca v-om sta in curtea din spate iar cand am ajuns am dorit sa ramanem pe terasa din fata. Au actionat imediat, ne-au reorganizat mesele unde am dorit, inchizand restaurantul ptr public.
Doresc sa mentionez pe managera Paula si proprietarul grec care au fost foarte amabili si ne-au fost alaturi in permanenta.
Nu in ultimul rand, proprietarul este si bucatarul restaurantului si recomand oricui sa incerce orice din meniu, nu ve-ti fii dezamagiti!
Multumim din nou si v-om reveni cu siguranta !
Am organizat la restaurant o petrecere privata. Am optat pentru un mix de mancaruri grecesti si românești incepand de la startere si pana la felul principal, culminand cu deserturi delicioase. Am savurat intr-o ambianta greceasca mancarea pregatita cu măiestrie de Chef Zervas fiind serviti de un personal amabil si zâmbitor.
Daca doriți sa traiti o frumoasa experiență culinara, o puteti face la restaurant Yiamas.
În momentul în care ai comandat ești servit imediat cu mezes (gustări) considerate ca făcând parte dintr-o ramură specială a bucătăriei grecești,menite să te poarte într-o aventură gastronomică alături de prieteni,zâmbete și povești.Însă dincolo de aspect, ceea ce face ca acest restaurant să fie deosebit e chiar Vedeta bucătăriei grecul Chef Christos Zervas,autor al cărții ,,Journey through the flavours of the World,,născut și crescut in Kalamata,absolvent al Scolii de Turism STEE Anavisos,Specializarea in Arte Culinare și Gastronomie Profesională.Experiența și pasiunea sa nemărginită pentru bucătărie l-au adus în juriul mai multor competiții internaționale culinare devenind și membru al Euro Toques Hellas Executive Chefs Club Grecia.