Nature Deficit Disorder.
Că nici nu știu cum să o traduc pe românește. Boala Lipsei de Natură? Sau cum? Cică sunt jde studii care arată fix asta: cei care se expun puțin la natură încep să aibă planetare care le cam bat. În unele cazuri, când se pupă cu alte baiuri, troncăne rău vehiculul numit viața proprie și personală.
Motivul pentru care se întâmpla asta este unul evoluționist: omul, ca maimuță care se uită la Netflix și face duș cu gel, are nevoie de natură pentru a se simți parte din daravera mai mare a lucrurilor.
Civilizația actuală ne trimite în direcția inversă: stăm între betoane și între căști (ai văzut câtă lume în jurul tău are căști mai tot timpul?) și dăm Like la un copac din telefon? Asta în timp ce, desigur, ne propunem acerb să facem drumeția aia. Cândva. În curând. Poate într-o altă viață…
Am auzit acest concept de Nature Deficit Disorder în cartea ”The Power of Ritual” de Casper Ter Kuile. Audiobook, de fapt. Bine, cel mai probabil că m-am mai intersectat io cu conceptul ăsta. Doar că, din diverse pricini, am ales să nu îl bag în seamă.
Acum, însă, ceva s-a legat în creierii capului. Poate pentru că mi-a plăcut teoria autorului. Despre cum să faci ca un ritual (obicei, mai degrabă) să te ajute corespunzător.
Intention. Attention. Repetition.
Intenție, adică să știi cla de ce vrei să ai obiceiul ăla.
Atenție, adică să fii concentrat doar la ce faci în timpul obiceiului.
Repetiție, să tot faci asta multă vreme, nu două zile, dreaqului.
Și acuma, cu această Sfântă Treime Ritualizatoare în minte, ia bagă o fisă: ce ai făcut tu greșit până acum când ai vrut să îți faci un obicei din ceva? Adică, gen, să alergi, să mergi la sală, să slăbești, să nu mai bei bere… Staaaaaai, cum?!
Aia zic :D