37 de cărți. În ultimele 3 luni. Ăsta-i bilanțul. Un pic mai mult decât media pe ultimele trimestre, care a fost de 33 de cărți. De la statul acasă mi se trage. Bine, începusem fulminant în prima parte a captivității, când în prima lună citisem aproape 20 de cărți. Dar mai apoi, odată cu relaxarea, am reînceput treaba și, pentru că îmi place mai mult să stau la munte decât în București, și cu ieșiri dese de câteva zile la munte. Așa că am redus motoarele lecturii.

Dar, orișicât, cred că este un trimestru campion. Pentru că sper din tot sufletul să nu mai avem perioade de astea de captivitate. În care, oricât de fain ar fi că am timp mult pentru citit, restul chestiunilor suferă. În draci. Și avem nevoie și de ele. Nu doar de citit.

Iată deci, cele 37 de cărți citite în această perioadă. Și încep, desigur, cu celebrul deja Top 10.

Locul 1. Mihail Șișkin – Scrisorar
De ce m-a lovit această carte în halul ăsta? De ce simt și acum, la niște ore bune de când am terminat-o de citit, că este una din ACELE cărți din viața mea? De ce v-o recomand teribil cu riscul de a-mi bate obrazul că unora nu o să vă placă? Dracu știe. Pardon. Îngerul știe…

Locul 2. Jose Saramango – Omul duplicat
Prima carte pe care o citesc scrisă de acest autor. Și sunt fasciant de stilul lui, absolut fascinat! Deci clar nu o să fie ultima. Ba chiar aș zice că este prima dintr-un lung șir. O recomand la modul suprem, deci.

Locul 3. Elif Shafak – Cele patruzeci de legi ale iubirii
O carte foarte bună. Care m-a prins în așa hal încât nici nu am simțit când a trecut. Un balet foarte bun între ce se întâmplă în lumea contemporană și ce s-a întâmplat în urmă cu juma de secol. M-a prins răus turcoaica asta cum scrie. Sigur nu o să fie ultima carte pe care o citesc scrisă de ea, aia e clar!

Locul 4. Sylvie Germain – Cartea nopților
#BăiBăiatule ce dilimandroșenie de carte… Dar o dilimandroșenie minunată! Excelent scris coleguța asta, excelent. Urmărește destinul, cum se zice, unei familii franceze timp de 3 războaie. Dar cumva la limita fantasticului. Mi-a plăcut. Mult.

Locul 5. Liu Cixin – Capătul morții. A treia carte (și ultima) din excelenta seria Amintiri din trecutul Terrei. O serie excelentă. Cel mai bun SF pe care l-am citit în ultima muuuuultă vreme. Dar unul crâncen, ca să îi zic așa. Care o să te facă se te uiți la Univers cu alți ochii. Unii mai înspăimântați, așa, un pic, pe ici pe colea, prin părțile esențiale…

Locul 6. Seth Godin – Toți marketerii sunt mincinoși. Seth este unul din puținii autori de ăștia mai pe business, așa, pe care îi citesc la modul constant. Pentru că mi se pare cel mai puțin aspirațional, ca să îi zic așa, dintre. Și cel mai puțin predispus să înghită bullshit. Că nu știu cum să o zic altfel. Iar cartea asta ar trebui citită de toți cei care zic că lucrează în marketing. Pentru că unii doar zic…

Locul 7. Sfântul Augustin – Despre minciună
Una din cărțile fundamentale pe subiectul în cauză. Pe care, pe alocuri, am citit-o cu zâmbetul pe buze. În locurile în care autorul, într-o tentativă PR-istică impecabil argumentată, încearcă să ne explice că minciunile din Biblie nu sunt minciuni, ci parabole. Pe care să le luăm la modul simbolic, nu ad literam. Sfântul Augustin. Cel care consideră minciuna de neadmis. Cum zicem, simpatic :)

Locul 8. Oscar Wilde – De profundis
O carte-scrisoare. Sau o scrisoare-carte. Scrisă de Oscar Wilde în închisoarea unde a ajuns după un scandal monstru în epocă. În care a fost acuzat de homosexualitate, crimă deosebit de gravă în acele vremuri. Foarte interesantă carte. Îți aduce o perspectivă cumva ciudată asupra ”Portretului lui Dorian Grey”, scrisă cu vreo 5 ani înainte de întemnițare. Interesantă decăderea celui care se considera geniu printre muritori. Și care, pentru o mică perioadă, chiar a fost așa.

Locul 9. Oscar Wilde – Portretul lui Dorian Grey
Carte din categoria de #Recitire. Prima dată am citit-o în liceu. Și am vrut să văd cum mi se pare după vreo 20 de ani. Și am aflat: mi se pare muuuuult mai bună decât mi s-a părut atunci. Unul din avantajele îmbătrânirii, cred. Și o confirmare a faptului că Oscar Wilde rămâne maestrul genial al paradoxurilor elitiste, ca să le zic așa.

Locul 10. Javier Marias – Romanul Oxfordului
A doua carte a acestui spaniol pe care o citesc, după ”Berta Isla”. Și mi-a plăcut mai mult. Este, practic, o ocazie să te prinzi despre cum funcționează, ca să zic așa, lumea mai puțin vizibilă a celebrului centru universitar. Foarte intereantă și scrisă într-un stil fain (acum îmi dau seama că Marias este un maestru al contextualității, pardon my French).

Următoarele cărți nu sunt într-o ordine de top. Ci cum am apucat să scriu despre ele în acest articol.

Lawrence Durrell – Labirintul intunecat
Prima carte scrisă de acest irlandez pe care o citesc. Și m-a cam prins stilul lui. Le are ca lumea cu crearea de biografii complexe ale personajelor sale, pe care le ”driblează” la greu pentru a le aduce la întâlnirea cu propriul lor destin – cum ar zice cineva mult mai deștept decât mine.

James Joyce – Portret al artistului în tinerețe
Bună carte. Pe care o văd ca pe o pregătire pentru a încerca din nou să citesc Ulise. Carte pe care am abandonat-o de două ori. Așa că pot zice că, după ce am citit Portretul, sun pregătit sufletește să încerc din nou. Deși nicio carte nu seamănă cu alta. Mai ales cele scrise de Joyce…

Franz Kafka – Scrisoare către tata
Kafka e Kafka, ce să mai… Inclusiv când scrie epistola asta către tatăl său. Pe care îl face mult mai rău decât – zic istoricii – că a fost în realitate. Dar, vorba aia, cum să vadă unul care a scris Procesul altfel decât strâmbă rău relația cu propriul tată? O lectură interesantă. Spre bună.

Rosemunde Pilcher – Căutătorii de scoici
O excelentă frescă (pardon my French) a vieții unei familiei engleze timp de 50 de ani (începând cam de la debutul celui de-al doilea război mondial), scrisă excelent. Dacă ești fan de lumea british (așa ca mine), o să îți placă foarte tare cartea. Înțeleg că s-a făcut și un film premiat cu nu știu ce premii după cartea astea. Io prefera paginile, oricum.

Camelia Cavadia – Măștile fricii. Pfoai, cum îți întoarce un pic sufletul pe dos cartea asta. Este, ca să îi zic așa, un fel de carte-terapie. În mai multe sensuri. Adică ori te regăsești din când în când în personajele de acolo, prăjite în draci de părinți, ori te sperii când vezi că așa ceva se întâmplă în lume, bucurându-te în același timp că tu nu ai pățit de astea…

W. Chan Kim, Renee Mauborgne – Strategia oceanului albastru
Sunt tentat să spun că aceasta este o carte obligatorie petru oricine o arde cât de cât cu businessul sau are aspirații de funcții înalte prin corporații. Dar nu o să o zic. O las așa cum a căzut…

Jeroen Brouwers – Roșu ucigaș
Tulburătoare carte. Este despre amintirile dintr-un lagăr japonez din al doilea război mondial. Amintiri prilejuite de moartea mamei autorului. Împletirea dintre oribilitățile din lagăr și vina pe care o simte autorul (copilul) pentru că nu și-a mai putut iubi mama după ce a văzut-o batjocorită de niște soldați japonezi. Tulburătoare…

David Lagercrantz – Agonia lui Turing
Interesantă abordarea autorului. Adică din perspectiva polițiștului care a anchetat sinuciderea lui Alan Turing (un geniu al umanității, dă și tu un google dacă nu știi cine este). Și care mai apoi a devenit el profesor universitar și alea, alea. Plus că scriitura e chiar reușită. Pe un subiect oarecum delicat pentru tot ce înseamnă zona de LGTB. Pe scurt, mi-a plăcut.

Teodora Matei – Afaceri de familie
Un policier foarte bun. Bine, dacă ești din generația mea. Și dacă sintagma de ”torționar comunist” îți spune ceva. Foarte bine scrise planurile trecutului cu ale prezentului. Are un condei bun de tot Teodora. Recomand acest roman. Mai ales dacă ești fan de polițiste.

F. Scott Fitzgerald – Blândețea nopții. O carte bine scrisă. Despre protipendada cu bani imediat după primul război mondial. Dar o citești și mai bine dacă știi chestii din biografia autorului. Pentru că așa o să înțelegi că personajul principal feminin este de fapt celebra Zelda…

Musicians of the Renaissance – o ediție Britannica. Cu mai mulți autori. Am citit-o ca să mă documentez pentru articolul cu muzica din perioada Renașterii. După ce am ascultat peste 40 de ore puse cap la cap de astfel de muzică. Ocazie cu care am rămas foarte impresionat.

Mihail Șișkin – Luarea Ismailului
Carte pe care am citit-o după ce ”Scrisorar” m-a dat pe spate. Căci nu degeaba se află cocoțată în vârful acestui top. Doar că așa am învățat că, dacă o carte o cheamă pe alta, nu înseamnă că aia chemată o să fie la fel de bună ca aia care a chemat-o…

Brene Brown – Darurile imperfecțiunii
Una din cele mai bune cărți pe care le-am citit pe zona de ceea ce îndeobște se numește dezvoltare personală. Duduia are un stil foarte fain. Și sincer. Mă rog, pare sincer. Dar și asta contează. Să îți placă să citești ce zice. Și rămâi cu multe lucruri. O recomand. Dacă te interesează zona asta, desigur.

Teodor Hossu-Longin – 10 povești și retețe pierdute prin Deltă
O mare, mare jmekerie ce a făcut Teodor cu cartea asta: chiar a scris 10 povești (am o masivă impresie că le-a chiar trăit pe multe dintre ele!), în care pune în gura personajului niște rețete oribile! De bune :D Totul însoțit de niște fotografii oribile! De bune :D Care îți cam fac dor de ducă. Este o carte pe care să o ai în bibliotecă la colecția de albume, practic. Iar rețetele, of, rețetele…

Bogdan Hrib – Reziliență
Că tot am auzit conceptul ăsta de reziliență. Bine, nu de aia am citit cartea lui Bogdan. Ci pentru că îmi este tovarăș. Un policier – din seria Stelian Munteanu – bine construit. Cu gepolitică, cu sistem de crimă organizată, cu ONGuri care se luptă contra fake news da, de fapt, fix aia fac ei. E cu de toate romanul ăsta.

Og Mandino – Cel mai vestit vanzator din lume
Care vândută în catralioane de exemplare în toată lumea. Că de aia am și citit-o. Eram curios. Foarte bună șmecherie a găsit autorul: a plasat acțiunea în urmă cu 2.000 de ani, a combinat-o cu povestea oamenilor din jurul lui Hristos și a bagat niște reguli de alea aspiraționale – care sunt ok, dar nu mai mult. Și, pac, o carte care chiar pot înțelege de ce a rupt în halul ăsta. Chiar dacă nu e chiar pe gustul meu.

Charles Baudelaire – Jurnale intime
O însăilare de gânduri și păreri ale poetului, strânse la un loc de ceva editor care a vrut să facă bani după și de pe moartea lui. Multe porcărioare. Inclusiv niște misoginisme sinistre. Dar și câteva chestii interesante. Bine că este doar o cărțulie, nu o carte în toată regula. Căci nu aș fi rezistat la mai mult…

William Butler Yeats – Rosa Alchemica si alte scrieri
Ciudată carte. Un amestec de folclor irlandez și de ficțiune fantastică destul de interesant, nu zic. Dar parcă am tras de mine să termin cartea asta. Care este, de fapt, o serie de povestiri. Așa, ca experiență, e ok. Dar parcă nu aș repeta-o…

Lucian Dragoș Bogdan – Văduva neagră
Tovarășul Lucian este un scriitor pe care io l-am cam citit. Și îmi place. Că doar de aia îl citesc. Dar are o hibă: nu bea bere. Ci limonadă când te întâlnești cu el. Aia e, nimeni nu e perfect :D Dacă îți plac romanele polițiste, să îl citești. Pentru că are o serie întreagă.

Ceea Nooteboom – Următoarea poveste
Prima carte pe care o citesc scrisă de stimabilul olandez (care are ceva fani în bula mea). Nu m-a dat pe spate. Adică are certe sclipiri pe ici pe colo, dar per total am avut un sentiment de ăla gen ”așa, și?”. Cel mai probabil că o să mai bag o fisă cu altă carte. Și apoi o să trag concluzia despre potrivirile dintre noi, cum ar veni.

Ben Rice – Pobby și Dingan
O cărțulie (la propriu, o chestie de aia mică de buzunar) simpatică. Dar ciudățică. Despre o fetiță cu niște prieteni imaginari, care stârnesc la un momment dat, când zice fetița că dispar, o rumoare în oraș, de se apucă toată lumea să îi caute. Dar cu final nașpa: fetița moare. Nici nu îmi dau seama dacă mi-a plăcut sau nu…

Randy Gage – Riscant acum înseamnă sigur
O carte din seria pe care eu o numesc popcorn. Adică nici nu te încursă foarte tare, dar nici nu te ajută. Din când în când este chiar ok să mai citești astfel de cărți din zona îndeobște numită dezvoltare personală. Doar că să îți fixezi niște teorii, ca să îi zic așa. Dar carte asta mai are o învățătură: nu crede chiar tot ce zic unii autori. Conu Randy zice în această carte scrisă în 2013 că moneda Euro o să dispară în 2-3 ani. Suntem în 2020. Știi cum zic…

Karl Ove Knausgard – Primăvara
Băi, ce să mai zic, ciudată carte… În sensul că ai zice că nu se întâmplă mare lucru pe linie de acțiune, cum ar veni. Doar că asta gândesc cei care se aruncă înspre cărți încercând să scape de monotonia (normalul, cum îi zic unii) din viața lor. În carte este vorba despre un tată de 4 copii și o soție care o ține tot în depresii. Și despre cum reușește el să mențină casa și familia pe linia de plutire. Nu mare jmekerie, este? Yeah, right…

Jeanine Cummins – Pământ american
O carte (proaspătă, e de anul ăsta) despre cum o mamă cu copilul său de 8 ani fug de un cartel de droguri mexican (care le-a omorât familia, 16 persoane, în fața ochilor lor) încercând să ajungă în SUA. Cartea (foarte bine documentată) ne poartă pe un traseu pe care un migrant normal (dacă există așa ceva…) care vine din America Centrală și/sau din Mexic înspre SUA îl străbate. Inclusiv excelenta parta din carte în care vedem cu circulă pe acoperișul unor trenuri de marfă, pe care sunt obligați să urce în timp ce trenul merge cu viteză mare. Pentru mine, cele mai faine momente din carte au fost cele în care este descrisă bunătatea unor oameni care făceau niște gesturi foarte frumoase pentru acești migranți.

Cosmin Dărăban – Ecommerce. No bull$#!t
Cartea este un foarte bun checklist (sau bună?) dacă vrei să te apuci de vânzări online. Practic, dacă urmezi cu pixul pe hârtie tot ce îți zice Cosmin acolo nu zic că o să îți iasă 100%, dar măcar îți crești masiv șansele să nu pierzi bani, știi cum zic.

Ralu-Ana Avram – Prima dragoste a lui Fabien Bonnaire
Un roman de debut interesant. Nu doar din perspectiva subiectului ales (un copil de 9 ani și tatăl său de îndrăgostesc de aceeași fată), ci și prin plasarea acțiunii într-o casă burgheză de început de secol XX din Franța. O lectură chiar plăcută.

PG Bell – Trenul către locurile imposibile
Am citit cartea asta împreună cu Patricia mea. Care, la 8 ani și jumate, a ținut să facem o cooperativa. Adică io îi citeam un capitol, ea îi citea un capitol. Carte faină. Nu doar pentru că am citit-o împreuna cu minunata. Ci pentru că îi învață pe copii noțiuni de fizică. Puse într-un context de poveste cu trolli, ținuturi fantastice și alea, alea.