Tocmai am terminat de citit cartea asta: Frica. Trump la Casa Albă.
Scrisă de Bob Woodward. Despre care nu greșesc nici un milimetru când spun că este unul din jurnaliștii legendari ai universului cosmic.
Frica. Este titlul cărții. Dar este și filosofia lui Trump: fă-i să le fie frică de tine și apoi mai vedem noi ce și cum. Și este și sentimentul cu care, măcar un pic, închizi această carte.
Nu are cum să nu îți fie un pic frică atunci când vezi că un dezechilibrat cretinel, semi-nazist și cvasi-misogin conduce o ditai puterea mondială.
Nu are cum să nu îți treacă niște fiori pe șira spinării când afli că mai mulți dintre colaboratorii săi apropiați de la Casa Albă făceau un balet permanent cu scopul de a-i fura pur și simplu anumite hârtii de pe biroul său, pentru ca Trump să nu le poată semna, ca să nu declanșeze ceva criză mondială.
Nu are cum să nu îți vină senzația aia de vomă reprimată când vezi pulsația de nazism, mătărânga ca creier și creierul ca mătărângă și mitomania morbidă (în sensul clinic) a lui Trump.
Recomand cartea doar celor care au feng shuiul puternic și care nu vor să își strice zenul interior cu înțelegerea faptului că pur și simplu uneori doar norocul ne mai scoate la liman ca specie (pardon my apocaliptic Frech). Celorlalți nu le-o recomand. Deloc.