Am găsit soluția să am internet ca lumea și la etaj, și la parter.
Că la mine asta era o mare problemă. Căci, din pricini ce țin de niște chestiuni familiale combinate cu o gândire de investiție imobiliară, acum suntem proprietarii unui imobil cu două etaje. Construcție de aia veche. Cu cărămidă de aia ca lumea, știi stilul. Old school, dar foarte bună.
Zic de cărămidă pentru că, desigur, asta a fost o problemă pentru semnalul meu de la router: oricât de puternic router aș fi luat, era foarte complicat să am internet bun la toate etajele. Am încercat și cu enhancere de semnat. Nu mi-a plăcut cum a ieșit.
Așa că am luat decizia să fac două abomanente la internet. Deci două rețele, două routere. Bine, ideea era că, dacă tot îmi mai trebuie un router, de ce să nu fac abonament la alt provider ca să am și back-up. Și așa am făcut.
Asta se întâmpla acum vreo 5 ani. Așa că am stat cu această soluție cu două abonamente la internet tot acest timp. Până acum.
Căci acum folosesc sistemul Mesh Wifi 6 TP-Link AX3000 Deco X50. Am primit ”scula” în teste. Și mi-a plăcut atât de tare încât am zis – ca în bancul ăla cu românul care gustă prima dată un espresso – ”rămâne”!
Pe scurt, rezultatul este că acum am internet peste tot dintr-o singură sursă. Căci pur și simplu ”bate” foarte bine pe toate etajele. Pentru că este, practic, o ”sculă” dublă. Adică un router doublu, ca să îi zic așa. Și cele două componente comunică între ele pe linie de semnal bun.
Da, știu, se vede din avion că sunt praf la chestiuni tehnice. Eu sunt tipul de consumator pafarist. Care apasă butonul la un echipament și are nevoie să funcționeze. Bine, ok, hai să mai apese vreo trei taste și să facă vreo 3 configurări sau ceva. Dar asta-i maximul de competență tehnică pe care îl am! :))
Așa că l-am rugat pe Mihai Stescu, un prieten bun, să testeze și el sistemul Mesh Wifi 6 TP-Link AX3000 Deco X50. Din punct de vedere tehnic. Pentru că el este un inginer pasionat de tehnologie. Lui Mihai i-a plăcut atât de tare rezultatul, încât a decis să își cumpere și el unul. Așa, ca să înțelegi, vorba românului, unde dai și unde crapă :))
Să dăm, deci, cuvântul domnului inginer Mihai Stescu. Pentru că de la el poți să afli chestiuni tehnice. Pe lângă cele de utilizator pafarist, așa cum ți-am demonstrat că sunt eu cu rândurile de mai sus :D
Până acum, de foarte multe ori, pentru a-ți instala un router, în cel mai bun caz, sunai un prieten. Așa făcea și Cristi, apelând la mine pentru probleme tehnice care, spunea el, îi deranjau fengshui-ul. De fiecare dată, dacă nu puteam ajunge la el acasă, purtam discuții telefonice interminabile, pline de instrucțiuni gen „pune cablul 1 în portul 2” și „zi-mi ce led s-a aprins”. Așa credeam că se va întâmpla și de data aceasta, când Cristi mi-a trimis să studiez un router pe care vrea să și-l instaleze acasă.
Aruncând o privire însă pe pachetul primit, m-am lămurit că lucrurile s-au schimbat. Și de aceea, vorba poveștii, cu un ochi plângeam și cu unul râdeam. Adică Cristi o să aibă un motiv în minus să mă sune sau mai bine, o să vorbim mai multe despre noi și nu despre routere și alte bazaconii electronice.
Sistemul Mesh Wifi 6 TP-Link AX3000 Deco X50 este gândit să fie setat și utilizat de persoane fără cunoștințe tehnice. Singurele cerințe sunt să știi ce tip de conexiune la internet ai (și dacă e nevoie de credențiale pentru a o accesa) și să ai imaginație atunci când vine vorba de a-ți denumi rețeaua wireless.
Atât. Ba nu, mai ai nevoie de un smartphone (da, s-a terminat, nu trebuie să mai setăm routerul de pe laptop) pe care să rulezi aplicație dedicată.
Atunci când deschizi cutia sistemului Mesh Wifi 6 TP-Link AX3000 Deco X50, vei găsi două dispozitive identice, două alimentatoare și un cablu de rețea. Și îți garantez că nu te vei încurca deloc în setarea sistemului.
Remarcați că îl numesc sistem și nu router. Asta pentru că deține, de fapt, două routere și permite prin tehnologia Mesh să acopere wireless o suprafață mult mai mare decât un router clasic, producătorul menționând cifra de 420 m2, pentru varianta cu două unități în pachet.
Testele inițiale le-am făcut la noi acasă, într-un apartament de vreo 70 m2. Și mă bucur să vă spun că s-a dovedit a fi o soluție foarte bună. Voi explica pe larg mai târziu când vă arăt ce teste am făcut.
Până acum, pentru a avea o suprafață mai mare deservită de semnalul WiFi, adăugam la un router existent un nou acces point (acolo unde aveam posibilitatea să plasăm un cablu) sau un extender.
Diferența principală adusă de tehnologia Mesh este că la nivel de client, este vizibilă și accesată o singură rețea wireless, indiferent de unde este plasat clientul (mai aproape sau mai departe de unul din componentele rețelei). Am găsit pe site-ul celor de la Tp-Link o animație care prezintă fix diferența dintre cele două sisteme și avantajul net al soluției Mesh.
Așa cum vă spuneam, cele două dispozitive din set sunt identice și doar unul singur se va conecta prin cablu RJ 45 (furnizat in pachet) cu modemul sau convertorul vostru de fibra optică (în funcție de furnizorul de internet și locația voastră.
Pentru a vă seta sistemul, descărcați în prealabil aplicația Deco pentru sistemul de operare pe care îl aveți la telefon, fie din AppStore, fie din Play Store.
Conectați unul din router-e la modemul de internet si apoi alimentati atat modemul cât și cele doua routere (pentru moment plasați ambele routere în același loc, pentru a le urmări cu ușurință).
Lansați apoi aplicația Deco, care vă va ghida pas cu pas în a vă seta rețeaua. Aplicația că va indica să vă conectați telefonul la o rețea wireless generată de router-ul principal (în care ați cuplat cablul de la modem).
Apoi veți alege tipul de conexiune la internet (dacă aveți Digi – alegeti ppOE si introduceti datele din contract). Ulterior veți fi atenționați că mai există un dispozitiv nesetat încă, pe care îl veți adăuga cu un singur click.
Fiecare router poate fi denumit personalizat, pentru a-l putea identifica mai ușor.
Urmărind solicitările din aplicație și indicațiile luminoase ale routerului, veți seta tot ce v-am spus mai devreme în maxim 5 minute.
Tot din aplicație veți denumi rețeaua wireless (SSID-ul) care va fi una singură, marele avantaj al tehnologiei MESH și de asemena aveți la îndemână setări avansate (pentru port forwarding, DHCP avansat, firewall).
O setare simpatică mi s-a părut cea referitoare la indicatorii luminoși de pe routere, care pot sta aprinși tot timpul, stinși sau să se stingă automat noaptea, în felul acesta să nu deranjeze vizual în camera unde sunt instalate.
Evident că nu m-am putut abține și am actualizat firmware-ul la ultima versiune. E important asta, mai ales că router-ul are și funcții avansate de protecție a dispozitivelor mobile conectate în rețea și aceste module de protecție e bine să fie la zi (am remarcat ulterior că se actualizează automat).
Principalul test pe care l-am făcut s-a referit evident la acoperire. În camera unde e plasat router-ul principal, viteza de conexiune a fost limitată doar de telefonul meu. Testul a arătat așa:

Am mers în cea mai depărtată zonă din casă, unde am făcut două teste. Unul pentru router-ul meu vechi si unul cu al doilea router plasat în cameră. Diferența este foarte mare, chiar dacă nu am ajuns fix la aceeași viteză de transfer ca în cazul routerului principal.
Iată că pentru apartamentul nostru, sistemul MESH și-a dovedit eficiența.
Pe scurt, iată avantajele sistemului:
– permite conexiuni mai rapide, pe întreaga arie de acoperire (WiFi 6 maxim 3000 Mbps pe banda de 5 GHz
– acoperire mult mai bună și rețea wireless unică
– configurare ușoară prin aplicație
– securitate foarte bună (protocoale avansate de criptare WPA 3) și soluția integrată TP-Link HomeShield
– se poate oricând adăuga orice model compatibil Tp-Link Mesh pentru extinderea rețelei
– suport pentru asistentul vocal Alexa. E super funny, poți să-i pui Alexei să pornească rețeaua wireless pentru oaspeți. „Alexa, ask TP-Link to turn on the guest Wi-Fi” Mai ales când nu ții minte parola aia lungă și complicată a rețelei tale de bază.