– Măh, tu crezi că eu o să uit vreodată ce mi-ai zis acum vreo 2 ani?!

Ura din ochii lui m-a blocat. Și durerea pe care i-o simțeam din tot ce transmitea. Mi-am revenit și, deși uluit, l-am întrebat:

– Iartă-mă, nu îmi aduc aminte, ce ți-am zis atunci?

Ce am aflat m-a aruncat într-un fel de prăpastie a deznădejdii. Pentru că omul mi-a povestit cum, în urmă cu vreo doi ani, la o bere cu mai mulți, l-am luat un pic la mișto. Cum fac, de altfel, cu absolut toată lumea. Este una din modalitățile prin care îmi selectez anturajul: să ținem toți la caterinci reciproce.

El a râs atunci. Așa mi-a zis. Deși l-a durut. Dar îi era rușine să reacționeze altfel. Și a ținut în el în tot acest timp durerea pe care cuvintele mele i-o cauzaseră. Deși m-am mai intersectat cu el între timp. Nu mi-a spus niciodată nimic. Și a ținut frustrarea asta în el.

Izbucnirea lui a fost cauzată de câteva beri în plus. Era beat când mi-a aruncat acele cuvinte pline de ură. Așa i-a venit curajul. Altfel nu și l-ar fi găsit.

– Măi, omule bun, cum să ții atâta vreme în tine așa ceva?! De ce nu mi-ai spus ATUNCI că te-a deranjat? Tu îți dai seama cât de multe te-a ros pe interior ceva ce n-ar fi trebuit să te afecteze DELOC? Iartă-mă, te rog, iartă-mă. Nu am avut nici cea mai mică intenție să îți fac rău.

I-au dat lacrimile. Faptul că i-am cerut iertare, după atâta timp, l-a vindecat. Sau măcar a fost startul unui proces de vindecare. 

A doua zi, pe reveneală, l-am tras de-o parte și i-am zis:

– Ai ținut atâta vreme în tine porcăria asta. Ți-ai făcut singur rău. Și îți mai zic o chestie: pentru că eu habar nu am avut că ți-am cauzat durere fără să vreau, mi s-a rupt de durerea ta. Deci, practic, tu ai ales să suferi singur din cauza unuia căruia i s-a rupt de durerea ta.

Acest incident ne-a apropiat foarte tare. Adică am trecut de la stadiul de cunoștințe la cel de amici chiar apropiați. Dar ce cost mare a trebuit el să plătească pentru asta…

Că aici am vrut să ajung: să nu îți pese de ceilalți mai mult decât îți pasă de tine. Pentru că lor nu le pasă. Deloc sau, după caz, pentru o perioadă scurtă de timp. 

Iar tu, dacă alegi să îți pese de cei cărora nu le pasă de tine, nu faci altceva decât să decizi că, de fapt, nu îți pasă de tine. Iar asta vine la pachet cu niște costuri enorme. Plătite de tine, doar de tine, din casieria care îndeobște se numește viața ta.

Aia zic :)