Unul din principiile fundamentale care mă ghidează în tot ce fac este acesta: dacă pot să fac un bine cuiva, de ce să nu îl fac? Și pun la treabă acest principiu în fiecare zi. Zi de zi. Este unul din motoarele care mă mână în lupta existenței mele :)

Bun, poate ar fi necesar să vorbim despre gradele binelui. Începând de la binele suprem (să salvezi direct o viață, spre exemplu) și mergând până la binele micuț, aproape nevolnic (din perspectiva altora), care presupune a spune ”mulțumesc” atunci când situația o cere, să zicem.

Dacă ridici sprânceana și te întrebi ”cum adică să zici mulțumesc cuiva înseamnă să faci un bine?”, îți spun doar atât: omul este o ființă socială, iar comunicarea are un rol imens în împlinirea acestui mod de a fi uman. Iar când un dialog (cea mai bună formă de comunicare, desigur) se încheie cu ”mulțumesc” și ”cu plăcere” se cheamă că s-a săvârșit un mod social de a fi împreună până la capăt. Și că acel dialog și-a făcut treaba.

Social vorbind. Pentru că a fost finalizat arătând celuilalt respectul pe care el ți l-a arătat ție când te-a ajutat într-un anume fel. Adică un punct final al interacțiunii sociale care nu creează frustrări, lipsuri comunicaționale și mai ale să rămână atârnând, ca să îi zic așa, comunicarea. Un final frumos și util din perspectiva interacțiunilor viitoare cu alți semeni în cadrul grupului, dacă vrei.

Cât te costă să zici ”mulțumesc”?

Dacă vrei să ne uităm altfel la chestiunea în cauză, vin și te întreb: cât te costă să zici ”mulțumesc” atunci când simți că situația o cere? Ce, dai dintr-al tău (vorba bunicii)? Adică ai o cantitate limitată de mulțumescuri sau cum? Te simți cumva superior dacă nu mulțumești cuiva care te-a ajutat, chiar cu o vorbă bună? Dar de unde superioritatea asta? Care se bazează pe ce? Că doar tu ai primit ceva de la celălalt din moment ce discutăm despre necesitatea (teoretică) a unui ”mulțumesc”.

Sau ne putem uita la costul invers: cât ne costă să nu zicem ”mulțumesc” atunci când situația o cere? Când lăsăm un gust amar celui care ne-a ajutat și noi nu i-am mulțumit. Și care, după ce mai pățește vreo trei ne-mulțumescuri de astea, s-ar putea să nu mai aibă chef să ajute pe nimeni. Sau, mă rog, să i se reducă abisal apetența pentru așa ceva. Ceea ce, având în vedere statutul nostru de ființă socială, ne duce la un calcul simplu: cu cât mai puțini oameni care fac bine necondiționat celorlalți, cu atât mai rău este pentru noi ca grup social. De unde și importanța extraordinară a acestui cuvânt extraordinar din punctul meu de vedere, ”mulțumesc”.

Ceea ce ne poate duce la imensul rol al cuvintelor în viața noastră. Despre cât de toxice sunt unele cuvinte și despre cât de utile sunt alte cuvinte. Dar despre asta, poate, într-un articol viitor :)

Dar ce înseamnă să faci bine, totuși?

Aici discuția are șanse competente să devină interminabilă :) Dar, dintre toate variantele posibile de discuție, aș propune-o pe aceasta: binele pe care îl faci cuiva este acel ceva care îl ajută pe acel cineva să trăiască mai bine în viața sa. Și, la modul ideal, să îl inspire să facă și acel cineva, la rândul său, bine.

Să oferi bani unui cerșetor înseamnă să faci un bine? Discutabil. Mie nu mi se pare. Sau, dacă mă prinzi într-un moment bun, hai să zicem că aș accepta această formă de a oferi (nu de a face neapărat bine, înțelegi nuanța, da?) la baza piramidei făcutului de bine. În sensul de jos. Jos de tot.

Este celebră zicala aia chinezească din vechime. Dacă oferi un pește cuiva, îi rezolvi pe moment foamea. Dacă îi dai o undiță și îl înveți să pescuiască, îi rezolvi foamea pe termen nedefinit, posibil pentru toată viața. Căci aici rezidă chestiunea cu făcutul de bine: acel ceva ce produce efecte în viața celui căruia i-ai făcut binele și după ce binele a fost consumat, ca să zic așa.

”Ok, dar vorba aia mulțumesc despre care ziceai înainte, cum intră în categoria asta de bine care produce efecte și după ce a fost rostită?”, ai putea pe bună dreptate întreba. Iar răspunsul meu este următorul: imaginează-ți că binele grupului social este ca un lac. În care o mare parte din picături este reprezentată de cuvintele pe care oamenii din acel grup social și le spun între ei.

Și acum imaginează-ți acel lac de cuvinte fără acele mulțumescuri pe care oamenii din grup și le spun între ei. Ar fi un lac mult mai puțin adânc. Iar cu lipsa de adâncime vin alte efecte nedorite. Mai puțin pește. Mai puțină apă curată (doar în apa mică se împute treaba, ca să zic așa…). Mai puțină viață adevărată, în cele din urmă.

Atât de important este fiecare ”mulțumesc” în viața grupului social. Și atât de importante, deși nu direct vizibile, sunt efectele pe care un astfel de cuvânt le produce mult după ce a fost rostit.

Eu sunt mare, mare, mare fan de acest cuvânt. Pe care îl folosesc uneori în exces. Doar că prefer să ”păcătuiesc” așa, folosindu-l prea des, decât să comit regretabila eroare de a-l folosi de prea puține ori.

Doar că mai este o chestiune:

Zicem ”mulțumesc” condiționați social sau pentru că așa simțim?

O altă discuție cu masive șanse să ajungă neterminată, știu. Căci, ar putea argumenta unii, atunci când folosim acest cuvânt doar pentru că așa am fost învățați, să îl zicem automat, fără pic de emoție, parcă își pierde orice farmec comunicațional. Posibil. Dar puțin probabil :)

Îmi pare că a ne obișnui să folosim cât mai des posibil, chiar dacă pe sistem automat, cuvintele care ne ajută pe noi ca oameni și mai ales grupul social din care facem parte este asemănător cu procesul de nutriție. Sigur că a ne obișnui cu mâncatul de broccoli necesită un proces de învățare. Căci mai ușor și mai delicios ni se pare să mâncăm niște cartofi prăjiți decât legume proaspete. Doar că pentru organismul nostru diferența nutrițională este imensă. Și se vede în timp. Mai ales lipsa de broccoli.

Așa este și cu folosirea ”mulțumesc”. Cu cât învățăm mai devreme să îl folosim, cu atât mai repede și mai de soi ne ajută la nutriția organismului social din care facem parte. Și, în timp, așa cum se întâmplă cu cei care sunt fani de broccoli de mici, ca să zic așa, realizezi că acest mod de a fi nu doar că este cel mai potrivit pentru tine, dar îi ajută mult și pe ceilalți din jurul tău.

Cât despre acel sentiment fain pe care simți când spui sau când ți se spune ”mulțumesc”, aici vorbim despre biochimie de-a dreptul. Căci în oamenii pentru care acest cuvânt face parte din modul lor de a exista social de fiecare dată când îl aud sau îl folosesc se declanșează în ei mică doză de serotonină. Substanța căreia i se mai spune hormonul fericirii.

Oamenii care folosesc mai des acest cuvânt sunt mai fericiți decât cei care îl folosesc mai puțin.

Fă un test dacă nu mă crezi. Uită-te în jurul tău. La persoanele pe care le știi. Și urmărește-le o perioadă. Și vezi de câte ori zic mulțumesc. Și o să îți dai seama de ce am zis mai sus. Pariez pe asta :) Sau, dacă vrei să alegi calea ușoară, dă o căutare pe google. Tot aia o să afli.

Cam atât a fost ce am avut de zic pe subiectul acesta. Și îți mulțumesc mult că ai avut răbdare să citești până aici. Uite, imediat ce ți-am mulțumit, m-am simțit mai bine. E cu mine. Ceea ce îți doresc și ție :)