Domnilor, în primul rând vreau să vă felicit din tot sufletul. Pentru că vă încurajați fetele să joace fotbal. Într-o țară în care așa ceva este o misiune teribil de grea. Uneori imposibilă. Tocmai de aceea aveți întregul meu respect.
Urmăresc de ceva vreme meciurile naționalei de fotbal a României. Și mă încântă ce văd. Determinarea fetelor. Modul în care abordează jocul. Seriozitatea lor. Sunt de admirat, domnilor, fetele voastre. Fetele noastre, aș zice, dacă îmi permiteți.
Căci aș vrea să văd ziua în care Arena Națională va fi plină la un meci al fetelor noastre. Să audă și ele imnul național cântat de zeci de mii de oameni. Pentru ele. Să simtă că ne reprezintă. Că sunt ale noastre. Și că le respectăm.
Până atunci, însă, ce putem face – ce încerc și eu să fac constant de ceva vreme – este să zic în stânga și în dreapta despre ele. Oricui este dispus să mă asculte. Și să își pună în agenda încărcată (căci tare ciudate sunt vremurile pe care le trăim) și îndemnul meu de a se uita la un meci al naționalei feminine de fotbal.
Sau să meargă la un meci de fotbal feminin. Cu mintea deschisă. Și cu sufletul la fel de deschis. Să înțeleagă această lume. În care eu am descoperit foarte multă frumusețe. Ceea ce vă doresc și dumneavoastră :)
Nu știu dacă ați văzut seria #TataDeFata a celor de la Fortuna. Mie tare mi-a plăcut… Am pus filmulețele mai jos, dacă vreți să le vedeți.
Eu am văzut prima dată campania pentru că am fost implicat în ea. La început. După care mi-a plăcut atât de tare încât am devenit un fel de fan. Căci dialogurile dintre fete și tații lor sunt extraordinare.
Iar eu, ca tată de două fete, m-am regăsit în discuțiile lor. În emoțiile prin care trec. Și în dragostea care se simte în relația lor. Și presupun că și voi, dragi tați de fete, o să simțiți la fel.
Aia zic :)