Că doar ei nu au ales ”gata, măh, vreau și eu să mă nasc”. Nu și-au exprimat opțiunea de a ajunge într-o altă familie. De a avea altă mămică și alt tătic.

Noi suntem cei care am decis că, aia e, e copilul nostru și cu asta basta. E cumva ca atunci când dăm ”I agree” la ceva terms and conditions pe ceva site. Nu citim nimic, dă-i pace. Dar și cuvintele alea multe acolo sunt un fel de contract. Doar că pe noi ne interesează să obținem ce vrem de pe siteul ăla, nu să ne plictisim cu chestii juridice.

De fapt, copiii când vin pe lume nici măcar ”I agree” nu pot să bifeze. Ceea ce noi am putea face, dar noi batman, batman. Ei nu au opțiunea de a citi înainte în ce să bagă.

Contractul pe care îl forțăm pe copil să îl semneze, practic, la naștere are niște clauze implicite. La noi să avem grijă de el cât de bine putem. La el să ne aducă bucurie și peri albi în viață. Nu neapărat în această ordine.

Contractul ăsta are foarte multe anexe. Care vin odată cu vârstele diferite. Odată cu anumite conjuncturi. Anexe pe care le semnăm în funcție de multe, de extraordinar de multe variabile care ne lovesc în existența noastră de părinți.

Cam așa ceva am zis când am luat microfonul la evenimentul de lansare a cărții ”Hai să încheiem un contract” la invitația colegelor de la Autism Voice. Căci, din punctul meu de vedere, cartea ne arată cum și de ce ar fi bine să semnăm anexele la contractul cadru mare pe care îl avem cu copiii noștri.

Cartea chiar asta te învață: să semnezi niște contracte cu copiii tăi. De alea scrise. Cu clauze. Cu responsabilități și obligații. De ambele părți. Și îți să și formatul de contract. Foarte interesantă abordare a parentingului.

Aia zic.