Cât de competitiv este bine să fie un copil? Vă aștept părerile plecând de la un exemplu personal

Patricia mea cea minunată are 4 ani și imediat 3 luni. Când s-a născut, povesteam cu doamna sufletului meu pe sistem de ”e al treilea nostru prunc, avem experiență în crescut copii, deci o împachetăm de o zăpăcim”. Desigur, așa cum se întâmplă îndeobște, socoteala din maternitate nu s-a potrivit de nici o culoare cu cea de acasă :))

Căci, pe măsură ce Patricia noastră creștea, vedeam că devine cea mai competitivă, cea mai încăpățânată, cea mai hotărâtă din casă. Asta în ciuda faptului că noi, părinții, după ce ne-am făcut ”antrenamentul” cu cei doi copii mari, am aplicat un ”regulament” de creștere a copilului cu updateurile de rigoare, ca să zic așa. Dă-i pace…

Sigur că explicația principală de ce Patricia este cea mai competitivă dintre toți vine din faptul că – spun psihologii – are doi frați mai mari și se raportează permanent la ei, vrea să fie ca ei, ceea ce înseamnă să își forțează permanent limitele. Doar că, diferența de ani fiind foarte mare (Mara are 11 ani, Alex are 16), oricât de tare s-ar forța Patricia mea, tot nu poate să ajungă la ”performanțele” celor doi mai mari. Este pur și simplu o chestiune de fiziologie și de vârstă psihologică, dacă vreți.

Așa că, Patricia mea cea minunată, ca să poată să fie, totuși, prima la niște chestiuni, își inventează niște ”concursuri” care ne lasă cu gura căscată. Să vă dau un exemplu.

Zilele trecute, Patricia și Mara mâncau orez cu lapte. La un moment dat, Patricia strigă: ”Am câștigat!”. Și, pentru că noi ne uitam mirați la faptul că abia ce mâncase câteva linguri din bol, ea ne-a explicat, pe un ton de necontestat: ”Am făcut concurs cine mănâncă cât poate și eu atât am putut să mănânc. Deci, am câștigat”. Ne-a dat-o la temelie, clar :))

Dincolo de aspectul de fun al chestiunii, evident că ne-am pus întrebări ca părinți. Dacă este bine să încurajăm acest comportament foarte competitiv sau ar trebui să îi mai punem batista pe țambal, cum ar veni.

Părțile bune sunt că, așa cum se întâmplă de fiecare dată când te afli într-o competiție, de orice fel ar fi ea, te instruiești permanent, ca să zic așa, înveți mult practicând această atitudine.

Părțile rele țin de faptul că competitivitatea asta tinde să își facă apariția în orice. De la îmbracat prima, la primit pupic prima, la trezit prima, la orice. Patricia trebuie să fie prima. Mă rog, așa ar vrea ea :)) Evident că încercăm să mai limităm din aceste situații de a fi prima, pentru că orice exces strică.

Noi, ca părinți, încercăm să ne situăm undeva pe la mijloc. Adică să o lăsăm să persiste în această competitivitate, dar să îi restrângem efectele doar la chestiuni care merită să fie competitive. E muncă permanenentă. Dar necesară :)

Sunt curios cum vedeți voi chestiunea cu competitivitate maximă a unui copil. Vă invit la discuție, altfel spus. Căci, vorba aia, mai multe creiere gândesc mai bine. Mă rog, așa se zice… :))

PS Nu vă lăsați amăgiți de îngerașul din fotografia asta. Pentru că, așa cum îi spune fratele ei, Alex, Patricia este ”pruncul suprem”. Inclusiv pe linie de mârâială, dacă înțelegeți ce vreau să zic :D

patricia

9 comentarii la “Cât de competitiv este bine să fie un copil? Vă aștept părerile plecând de la un exemplu personal

  1. Dan Răspunde

    Competitivitatea este un lucru extrem de bun daca este canalizata in directia potrivita, chiar si in cazul copiilor. Competitivitatea ne scoate din mediocritate…pentru ca, sa fim seriosi, la un moment dat toti vrei sa fim mai buni ca altii insa pe parcurs ne resemnam din cauza unor mici esecuri. Daca reusim fim competitivi in domenii cu adevarat importante, cu siguranta vom creste atat ca individ cat si ca specie. De aceea, in cazul copiilor, competitivitatea trebuie ingrijita, intretinuta si directionata in domeniile in care exista cel mai mare potential de a excela. Competitivitatea nu trebuie inhibata ci trebuie doar eliminate „competitiile” fara valoare adaugata.

    • Cristian China-Birta Răspunde

      Mulțumesc pentru că îmi confirmi că tăiatul macaroanei este bun :)) Și mie îmi place teribil că este atât de competitivă, dar parcă nu aș risipi această competitivitate pe orice. Pe ideea asta mergem, să i-o cultivăm și s-o direcționăm către chestiuni care o ajută să de dezvolte frumos :)

  2. Radu Răspunde

    Cu toate ca noi nu avem decat „un exemplar”, si tot fata, si cu doar 4 luni mai mare decat Patricia, ne lovim si noi de aceasta competitivitate care apare cand te astepti mai putin si unde iti doresti mai putin (cel putin noi ca parinti). Asa cum bine spuneai mai sus, trebuie sa fie prima la pupici, mancat, prima care deschide usa, prima care intra pe usa, prima care urca scarile, dar cand vine vorba de „dormit la pranz”, facut liniute pe caiet, strans si ordonat jucariile, acolo nu mai vrea sa fie prima, drept este ca nici nu are „competitia” cu alti frati. Maraiala este si ea parte a vietii cotidiene, si mai mult, in ultima vreme caracterul puternic a inceput sa se manifeste cu niste „contre” serioase, mai ales la adresa mamei. „Pe mami o iubesc cel mai mult”, si declaratiile de dragoste la adresa mamei in cauza nu se opresc, in schimb daca mami ii cere (a se citi roaga frumos de vreo 3-4 ori, si de inca vreo 3-4 ori ridica vocea) sa faca ceva, este complet ignorata, sau mai nou i se raspunde cu „nu vreau”. Evident ca tati se vede nevoit sa intervina intre cele doua fete pentru a aplana conflictul. Asadar astept cu interes continuarea acestui articol: niste concluzii sau solutii care au mers la voi, sau la altii, sa mai incercam si noi „metode noi” de „parenting” (am inteles ca asta este termenul la moda).

    • Cristian China-Birta Răspunde

      Ehe, la voi provocarea e și mai mare, deci :)) Căci noi măcar îi băgam la înaintare din când în când pe cei doi mai mari, care intră în joc și ne ajută să îi mai temperăm pornirile. La voi e cazul de voi centrați, voi dați cu capul :))

      Oricum, dincolo de orice, să ne trăiască minunații :)

  3. ioana Răspunde

    Am 2 experiente personale , una de 10 ani si una de 8 ani. Eu nu sustin competitivitatea interpersonala ci pe cea intrapersonala. Din pacate, societatea/sistemul educational clasic se concentreaza pe competitivitatea interpersonala si este greu sa-l faci pe copil sa inteleaga ca nota 9 de azi de la matematica comparativ cu nota 10 luata de coleg, nu are nici o relevanta pe termen mediu, ce sa mai vorbim pe termen lung. Este greu , dar nu imposibil. Un exemplu concret de la scoala, fise cu „azi mai bine decat ieri” , unde copilul isi tine singur in evidenta, sub supravegherea cadrului didactic/parinte, evolutia pe materii, si nu comparativ cu colegul de banca, care azi, poate, a avut o zi buna sau una cu dureri de cap.

    • Cristian China-Birta Răspunde

      Interesant ce zici… Te-aș ruga, dacă se poate, să dezvolți un pic cele două concepte. Ca să fie aici o resursă utilă, nu să ne apucăm să căutăm pe google :)) Mulțumesc!

      • ioana Răspunde

        Vad din comentariile ulterioare ca cele doua concepte au fost intelese . Competitivitate interpersonala: ” Tu sa fi mai bun decat Vasile” vs. competitivitate intrapersonala : „Tu sa fi mai bun decat ai fost ieri / saptamana trecuta/ anul trecut la mate, pian, carti citite etc”.
        Si as mai completa , nu exista copil care sa nu fie bun la ceva. Talentul parintelui si al dascalului este sa observe si sa dezvolte acest talent, fara sa-l transforme in chin , frustare data de competitia cu ceilalti.

  4. Simona Răspunde

    Psihologii moderni spun ca nu e ok competitia (vezi pb psihologice si fiziologice la copii in scoala din ro, tristetea si umilirea lor zilnica cu bulinute negre, rosii si alte culori). Asa cum se vorbeste si despre impactul negativ al pedepselor si recompenselor.
    E vorba de motivatie: trebuie sa inveti pt ca iti place, nu pt recompense sau pt a fi mai bun decat x si y sau cel mai bun din clasa (aici parintii gresesc f mult, comparandu-i cu colegi sau, si mai rau, cu frati).
    Competitia tb sa fie cu tine insuti, cel de ieri.
    Parintii nu tb sa spuna: trebuie sa fii cel mai bun. Ci trebuie sa fii mai bun decat ieri. Da, am observat ca ai progresat la desen, la instrumentul x, la mate.
    E un pic grea metoda daca face sport gen tenis si urmareste competitiile la tv, ca e in trend acum :).
    Resurse (autori veniti in ro, cu articole, carti si interviuri traduse in ro):
    Alfie Kohn (interviu la Garantat 100%)
    Aletha Solter
    Michael Thompson
    Dan Siegel etc.

    • Cristian China-Birta Răspunde

      Absolut de acord cu ce zici. Faza aia cu ”Vasile a luat notă mai mare decât tine” mi se pare horror. Și o urăsc profund. Noi nu facem de astea. Exact cum zici, punem gaz pe foc la faza ”să fii mai bun decât ai fost ieri”. Asta este adevărata competiție, ăsta este adevăratul câștig :)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *