Nu m-am rimelat. Și nici photoshopat. Asta-i fața mea de dimineață. Mi-am dat un pic prin păr cu vreo două dește. Și aia a fost toată pregătirea mea întru prezentarea în societate.
A spune că mi se fâlfâie irefutabil de aspectul meu fizic ar fi să îi jignesc pe toți cei cărora li se fâlfâie irefutabil de aspectul lor fizic. La mine e mai rău. Nici măcar nu mă gândesc dacă mi se fâlfâie sau nu.
Doamna mea mă surprinde de multe ori cu întrebarea ”dar asta de ce nu o porți?”. La care eu mă uit mirat la aia. Pentru că habar nu aveam că am o asemenea haină. Sau pantalon. Sau ce o fi. Atât de puțin îmi pasă. Adică deloc, practic.
Când plec din casă, iau primul tricou și prima pereche de blugi pe care pun mâna. Asta dacă nu cumva doamna mea mijește un pic o juma de ochi înspre mine. Iar eu, cu acel radar utra-funcțional, testat și răstestat în peste 25 de ani de când mă suportă ca coleg de apartament, fac cuvenita rectificare.
Și pun primul ăla tricou înapoi în dulap. Și nu îl iau, cum ai putea crede, pe al doilea. Și nici măcar pe al treilea. Ci bag mâna adânc. Și îl scot pe penultimul. Și i-l arăt triumfător. La care doamna mea, de regulă, oftează a ”n-ai cu cine, frate” și mă lasă în mila milostevnicilor.
Tot de la doamna mea vine salvarea aparențelor imaginii mele când vine vorba despre moderat evenimente, mers la emisiuni sau la nuș ce speakereli. Căci, în înțelepciunea ei de felină grațioasă care împarte vizuina cu un popândău feroce, doamna știe că nu poate să mă dezpopândească. Și că maximum ce poate face este să mă facă să pară că nu-s ultimul popândău de pe raftul pădurii seculare.
Așa că mi-a făcut niște seturi cu care să mă îmbrac. Sau cum să le zic. Cu sacouri care merg cu orice pantaloni și cu orice bluză, tricou sau cămașă. Ceva cu nuanțe, degradeuri, extorsiuni ale degajamentului textilier, de astea, nu mă pricep. Cert este că sistemul funcționează. Că le pot combina cum vreau eu. În sensul că pe orice aș pune mâna să mă îmbrac tot se pupă între ele. Dovadă că nu mă vedeți în treling Adibas la astfel de evenimente.
Să nu creadă cineva că îmi fac un titlu de glorie din atitudinea mea. Dimpotrivă. A defila cu ceva ce tu NU faci înseamnă că, de fapt, te identifici în funcție de ce fac ceilalți, doar că pe invers. Deci îți pasă. Grav. Din moment ce faci asta.
Eu conștientizez clar că am o problemă. Și că ar trebui să bag niște cărbuni pe linia asta. Doar că am o tragere de inimă să fac așa ceva egală cu dezinvoltura cu care Dinamo atacă grupele Champions League.
Io atât am avut de zis. Acuma mai zi și tu ceva dacă mai poți. Dacă ai ce să îmi zici.
Aia zic.