Am blog din 2007. La un nivel cât de cât înalt, ca să zic așa. Calculează și tu câți haterii, trolli și băgătorii degeaba de seamă s-au perindat în ăst timp pe tarlaua digitală.

Am avut și hateri care mi-au urat să îmi moară copiii în chinuri. Am avut trolli care deveniseră obsedați de mine (unii încă mai sunt). Și la absolut orice scriam pe blog sau ziceam în social media ei aveau ceva de comentat. Contra, desigur. Și am avut și băgători degeaba de seamă pentru care a-mi explica la modul irefutabil că nu fac bine ce fac este un fel de misiune de credință în viața lor. Sau ceva.

Îți spun toate acestea nu ca să mă plâng. Nici gând. Ci ca să înțelegi că știu despre ce vorbesc în acest articol. Adică nu am dat pe google căutare despre cum este să ai hateri. Ci i-am avut. Îi am. Și o să îi am în continuare.

La început, eram afectat de ei. Absolut firesc, de altfel. Căci a avea pe unii care să îți tot spună că ești prost, tâmpit și că tot ce faci este nașpa îți cam dă peste cap feng shuiul.

Dar cel mai tare îți afectează încrederea de sine. Dar numai dacă îi lași. Ei bine, pentru a reuși să nu îi lași să te afecteze, cea mai bună variantă este să începi să te antrenezi ca să nu îi lași să te afecteze.

A gestiona ura unora nu este ca apăsatul unui buton

Faci click și aia e, ieri te afectau masiv, iar azi te doare-n dosul tastaturii. Nu merge așa. Este un proces. Care începe în primul rând cu ceea ce zicea Brâncuși: a face lucruri nu e greu, a te pune în starea de a vrea să faci lucruri este foarte greu.

Așa și cu haterii. A nu te lăsa afectat de ei nu e greu. A te pune în starea de a vrea să faci ceva ca să nu te lași afectat de ei, asta este greu.

Ai nevoie de antrenament. De mult antrenament. Care, din punctul meu de vedere, ar trebui să înceapă cu ceea ce eu am numit (chiar te rog să îmi zici dacă ți se pare faină sau praf denumirea) antrenamentul empatic funcțional.

Antrenamentul pe linie de anti-hateri te ajută fix cum te ajută orice alt antrenament: atunci când ai ”meci” să fii pregătit să – vorba fotbaliștilor – faci o figură frumoasă. Asta face antrenamentul. Te pregătește de luptă.

Cel mai bine înțelegi cât este de important să te antrenezi făcând un exercițiu simplu: imaginează-ți că intri în lupta cu niște hateri fără acest antrenament. Ba chiar poate ai și pățit asta deja.

Câte resurse irosite… Pe care le-ai fi putut folosi în alte scopuri, mult mai utile. Cât timp irosit… Pe care l-ai fi putut folosi să aduci niscaiva plus-valoare în viața ta… Ce costuri de oportunitate imense… Căci atunci când te ocupi de un hater vai mămica lui nu faci în timpul acela altceva mult mai de folos pentru tine.

Când intri în lupta asta neantrenat ești ca jucătorul ăla care intră în teren și nu înțelege nimic din meci. Și care la primul umăr mai sănătos cade cu roțile-n sus. Și se lovește. Și coechipierii săi râd de el. Nu mai vorbesc despre public cu ”uite, băh, la ăla ce papagal hă hă hă”.

Pe când, dacă te apuci de antrenament, ce am zis mai sus nu are cum să ți se întâmple. Și după fiecare meci ieși mai câștigat. Mai întărit. Cu mai multă încredere în tine. Și, uneori, cu un respect cuvenit din partea celor din jur, coechipieri și public.

Cum îți pot aduce haterii beneficii

Sigur, există și varianta de Champions League a gestionării haterilor. Meci pe care îl poți juca doar după muuuuult antrenament și după muuuuulte competiții. Dacă vrei să îl câștigi, desigur. Și dacă vrei să nu ieși cocoșit de câte goluri ai luat și de câte faulturi ai suferit.

Iar meciul acesta se numește așa:

Folosește haterii ca mesajul tău să ajungă și în comunitățile lor. Unde tu ajungi foarte greu și cu costuri mari.

Adică, pe scurt, creează conținut pe care haterii să nu se poată abține să nu îl dea mai departe. În comunitățile lor. Pe sistem ”ia uite ce bou e chinezu”.

Am făcut asta de multe ori. Și o fac în continuare din când în când. Dar o zic din nou: este nevoie de multă știință și de multă dibăcie. Pentru că, dacă nu te pricepi, se poate întoarce dur împotriva ta.

Realitatea de la care pornesc atunci când aplic această tehnică este următoarea: pur și simplu haterii nu se pot abține să nu zică ceva pe interneți despre mine. De rău, desigur.

Doar că, iată, prin asta mă ajută să ajung la anumiți oameni la care, din diverse pricini, nu reușesc să ajung eu ca brand personal.

Și atunci se întâmplă cam așa: 50% din prietenii lor zic ca ei, ca haterii; 30% sunt neutri și 20% încep să fie interesați de ce zic și mai ales fac eu. Iar pentru mine aceștia 20% sunt aur curat. Pentru că eu personal nu irosesc nicio resursă pentru ca mesajul meu să ajungă la ei.

Se ocupă haterii de asta. Motiv pentru care le mulțumesc. Și le urez multă sănătate, împlinirea tuturor dorințelor și multă putere de muncă să tot zică despre mine. De fiecare dată. Cât mai des.

Nu îți spun câte leaduri pentru Kooperativa 2.0 am primit printr-o astfel de metodă. Sau câți oameni s-au abonat la newsletterul meu. Sau câți au început să mă urmărească. Totul pornind de la curiozitatea lor ”băi, o fi ceva cu el de îl înjură unii în halul ăsta”.

”Heeeei, dar tu ce faci aici este să le zici, practic, să nu mai zică despre tine pentru că te ajută, deci ai vrea, de fapt, să nu mai zică nimic!”, ai putea zice. La care eu aș da din umeri. Căci, nu-i așa, fix asta-i irefutabilitatea haterului care nu-i altceva decât un fular care se crede rangă: nu se poate abține să nu facă ce face, chiar dacă i se zice mură-n gură că îl ajută pe ăla țintit.

Aia zic :D

Later edit: la recomandările absolut întreptățite ”auzi, boss, dă și tu niște exemple de cum te-au ajutat haterii, că altfel o arzi la nivel teoretic”, uite că fix asta fac. Cu două întâmplări.

Întâmplarea 1

După ce am lansat cartea ”Ce ne facem, domle, cu influecerii ăștia?”, am avut un troll de serviciu. Care a reacționat cu ”ce mizerie de carte” fix în ziua în care o lansasem. Cum ar fi putut el să o fi citit deja, asta este peste puterile mele de înțelegere.

Ei bine, atât de mult a insistat stimabilul cu ”păcat de copacii care s-au tăiat ca să apară cartea lui chinezu”, încât am zis să fac făcuta: să încerc să transform obsesia asta a lui în ceva ce să îmi aducă beneficii.

Zis și făcut. I-am tot băgat bățul prin gard. Adică îl întrebam în comentariu – vizibil, deci; apropo de faptul că de multe ori comentariile tale sunt mai importante decât conținutul tău – ce îl deranjează mai exact la cartea mea. ”Faptul că spun brandurilor cât costă campaniile cu influenceri?”, îl întrebam. ”Sau că le zic toate secretele unei campanii cu influenceri”, băgam.

Adică, te-ai prins, mă foloseam de conținutul lui împotriva mea ca să scot avantajele cărții în față. Și el tot zicea. Și iar zicea. Și iar zicea. De rău. Despre mine și despre cartea mea.

Până ce, la un moment dat, am primi un mesaj de la un antreprenor. Că ar vrea să discutăm dacă îl putem ajuta ca agenție. Am discutat, am bătut palma. Un contract de cam 22.000 de E. Servicii de agenție.

”Știi cum am ajuns la tine? M-a intrigat foarte tare că X (adică haterul) era atât de înverșunat împotriva cărții tale. Și am văzut și comentariile tale foarte decente. Așa că am cumpărat-o și am citit-o. Și mi-a plăcut. Așa că te-am contactat”, mi-a zis.

Întâmplarea 2

În urmă cu niște ani buni, am lansat Blogal Initiative. Sea mai mare platformă din România de concursuri între bloggeri. Și, după vreo 3 luni, am avut un moment în care s-au cam oprit înscrierile bloggerilor în platformă.

Așa că ne-am gândit la modalități de a promova platformă în rândul bloggerilor. Și, dintre toate, cea mai de succes a fost ce am făcut. eu: am scris un articol cu titlul ”Cel mai complet ghid despre cum să faci bani din blog”.

Cu gradul de comparație intenționat greșit, desigur. Mizând pe faptul că haterii o să se activeze. Un pariu câștigat. Căci fix așa au făcut. ”Agramatul de chinezu! Și platforma lui de căcat”. Și tot așa. Mai mulți.

Rezultatul: peste 300 de bloggeri care s-au înscris în platformă în nici o săptămână. Pentru că a funcționat sistemul de procente despre care am zis mai sus.