Așa mi-a zis Lucian Mindruta în interviu. Stimabil cu care n-aș zice că sunt prieten sau ceva. Adică nu e că ne-am băut nenumărate beri împreună (o metaforă răsuflată având în vedere că Lucian nu bea chestii cu grade în ele). Dar ne știam și, măcar din punctul meu de vedere, îl respectam pentru ceea ce face.
Dar, după acest interviu, mi-a devenit mai simpatic cu vreo 55 de grade. Cam cât are o pălincă bună. Pentru că, așa cum vei vedea dacă ai curiozitatea, interesul sau enervarea să te uiți la interviu, Lucian a fost foarte deschis în discuție.
”Multă vreme am crezut că sunt un bun prezentator de știri. Băi, nu eram”, mi-a zis Lucian. Și mi-a explicat cum a ajuns la această concluzie. O lecție foarte bună de viață, cum ar zice un scriitor mai talentat decât mine. Bine, pentru cei ce vor să și învețe din cucuiele altora, altfel n-are cum.
Și mi-a mai spus despre vremurile în care avea atât de puțini bani încât spunea familie că merge încet pe autostradă ca să se bucure de peisaj. Dar de fapt el nu știa dacă o să îi ajungă bani de benzină.
Asta întâmplându-se după ce fusese sus, un fel de vedetă. De unde a căzut. Și s-a trezit. O lecție excelentă învățată cum se cuvine.
Bine, eu am vrut să am discuția cu Lucian ca să îmi documentez următoarea carte #Influprenorii (pe la început de aprilie estimez să apară). Căci de aia am și făcut seria de interviuri cu influenceri (o găsești pe blog, dacă e).
Și am discutat și despre ce face el ca influencer, desigur. Dar ne-am luat cu vorba. Ca pensionarii la o partidă de table în parc, sub platanul care a văzut multe la viața lui, dar nu are treabă cu nimeni.
Și, uite-așa, interviul ăsta a ieșit mai mult o chestie de asta aspirațională. Sau cum să îi zic.
Aia zic :)