Înainte de a-ți explica (sau, mă rog, să încerc…) ce am vrut să zic în titul, hai să facem ceea ce ne recomanda un mare scriitor, al cărui nume îmi scapă: să ne definim cuvintele pe care le folosim.

Așadar, dacă ne uităm în Dex la ce înseamnă deștept, găsim ca primă definiție așa: ”care nu doarme”. Și a doua definiție: ”care se află în stare de veghe”.

Cu voia dumitale (dar și dacă nu vrei, știi cum zic :D), mă voi gândi DOAR aceste două definiții când folosesc termenii ”deștept” și ”deșteaptă” de mai jos.

Să mergem înainte și să definim și ceea ce, în aceste rânduri, înțeleg prin ”prost” și ”proastă”. Ne întoarcem la DEX, unde aflăm, printre alele, după cum urmează: ”care se încrede ușor, naiv, credul”. Cu această definiție defilez în continuare :)

Acestea fiind spuse, să ”expandez” un pic ce ziceam în titlu. Și să discutăm pe asta. Așadar…

Mai multă informație este mai puțină

Lumea de astăzi este o lume care nu doarme, care se află în stare permanentă de veghe încât nu își mai poate permite să se încreadă ușor, să fie naivă și credulă.

”Dar, stai un pic, nu are sens în formularea asta!”, ai putea zice. ”Tocmai o lume care este deșteaptă poate să își permită să fie naivă și credulă”, ai putea completa. Moment în care eu îți cer doar puțintică răbdare să îți explic.

Una din modalitățile prin care putem înțelege principiul incercitudinii al lui Heissenberg (un pic luat la pilă, desigur) este că, indiferent de cât de multă cantitate de informație am primi, în final habar nu avem ce am primit cu adevărat și, mai ales, dacă ne ajută cu adevărat.

Altfel spus, trăim într-o lume în care suntem obligați să ingerăm cantități enorme de informație. Care, cel puțin la nivel teoretic și privit din avion, înseamnă multă deșteptăciune, nu?

Matematic vorbind, 2 informații sunt mai mult decât 1, iar 34 de informații sunt mai mult decât 12. Și, pe o structură (oarecum…) logică, cu cât acumulezi mai multă informație, cu atât ești mai deștept (și în definiția ”normală”, de data aceasta).

Când, în realitate, suntem în paradigma asta: mai multă informație înseamnă mai puțină informație. Pentru că nu informația în sine la care suntem expuși contează, ci cât suntem de ”mobilați” să putem procesa această informație. Iar la capitolul acesta începe să ne dea cu virgulă din ce în ce mai mult.

Tocmai această uriașă cantitate de informații care ne lovește (unele studii spun că suntem expuși la peste 1.500 de reclame pe zi, spre exemplu) funcționează ca un anti-deșteptor, ca să îi zic așa.

Așa că, în timp, am dezvoltat mecanisme psihologice de auto-apărare împotriva noianului de informații, care ne blochează, practic, accesul la aceste informații, care țin morțiș să intre în creierul și în sufletul nostru.

Mecanismele de apărare împotriva bombei informaționale

Unul din aceste mecanisme psihologice de auto-apărare este ceva ce facem constant și nici măcar nu ne dăm seama: când intrăm pe un site și ne apare brusc o reclamă pe ecran, nu vedem la ce și despre ce este reclama, căutăm doar acel ”x” ca să o putem închide. Mai tehnic, se numește că am dezvoltat, fără să ne dăm seama, banner blindness (”orbire” la reclame).

Un alt mecanism psihologic de auto-apărare este bula digitala. Pe care ne-o construim întru apărare. Dar care funcționează uneori teribil de greșit, izolându-ne de tot și de toate, cu niște costuri foarte mari pentru ceea ce am putea numi a trăi mai bine în viața noastră. Am scris în acest articol mai multe despre cum ne pot afecta bulele digitale în care alegem să trăim.

Unii specialiști spun că, din punct de vedere strict genetic, al ADNului nostru de ființă umană, sistemul nostru somatic și afectiv este pur și simplu devastat de eforturile pe care trebuie să le facem doar pentru a ține ritmul cu lumea, darămite să mai și facem lucrurile pe care am vrea (sau, după caz, ar trebui să la facem).

Această presiune este una enormă. Și care, în plan psihologic, se traduce inclusiv prin faptul că, până în 2030, estimările spun că depresia va fi cel mai mare ucigaș al oamenilor. Iar alte afecțiuni psihice o urmează, accelerând către top. Mai ales acum când multe dintre ele sunt recunoscute (burnout, spre exemplu, a fost recunoscuta oficial ca afecțiune de Organizația Mondială a Sănătății abia în 2019).

Afecțiunile tehno-psihologice o să ne rupă…

Dintr-o perspectivă tehnologizată, am putea interpreta aceste afecțiuni psihice ca fiind modul în care ceea ce suntem ca ființă ne spune că unii dintre noi au început să piardă bătălia cu viitorul tocmai pentru că nu mai înțelegem rostul nostru în prezent.

Oamenii din viitor cel mai probabil că vor dezvolta anumite proceduri de a face față modernității. Dacă nu chiar organe! Poate ajutate de tehnologie, niște implanturi care să intervină în anumite momente în sistemul nostru chimic (căci este enormă chimie care săvârșește aceste afecțiuni…). Sau niște nanoboți care să circule prin sistemul nostru circulator, ca niște ”polițiști” mereu pe faza.

Nu știm cum vor fi oamenii viitorului. Putem doar încerca să ne imaginăm. Dar noi, oamenii prezentului nepregătiți pentru viitorul ce deja a venit, trecem prin clipe în care incertitudinea despre ce suntem și ce urmează să se întâmple este teribilă. Și dătătoare de imensă presiune psihică.

Iar unii cedează. În special cei care, ca să revenim la definiția inițială, sunt creduli și naivi.

Îndeajuns de naivi încât să creadă că lumea mai are o șansă să se întoarcă la ce a fost.

Îndeajuns de creduli încât să creadă că mai există o șansă să existăm așa cum suntem acum într-un viitor în care ar trebui să fim altfel.

Pentru ei și pentru toți cei care au nevoie de ajutor să înțeleagă lumea asta digitală în care trăim și care, vorba aia, ne cam ocupă tot timpul, voi merge înainte cu această serie despre pericolele dn digital și despre cum să facem să ne ferim de ele. Sper să ajute.

Ca să nu ratezi nici un articol din această serie, îți recomand să te abonezi la newsletterul meu. Îl trimit de doar două ori pe săptămână cu foarte multe informații interesante. Nu o zic eu. O zic cei cam 5.000 de abonați :)