”Este a nu știu câta oară când te invit la un eveniment și nu vii”, mi-a spus, cumva voit în glumă, o coleguță dintr-o agenție de PR.
Contrariat, m-am uitat în istoricul mailurilor și am găsit 5 evenimente la care stimabila, adevăr a zis, mă invitase. Ocazie cu care am și găsit motivul pentru care nu am ajuns la nici unul dintre ele: toate erau pe sistemul ”te invit mâine, la ora 12.00”, iar mailurile erau ”azi” mai pe seară.
O mică diferență majoră între cum funcționează un jurnalist și cum funcționează un blogger, dacă îmi permiteți (un fel de scurtissim îndrumar pentru toți cei care vor să cheme bloggeri la evenimente).
Jurnalistul (redacția) funcționează pe sistemul ”ce evenimente avem azi și unde mergem”, bloggerul nu prea.
Bloggerul funcționează pe sistemul ”dacă nu îmi zici măcar cu 1 săptămână înainte, te pup, am calendarul ocupat”, jurnalistul s-ar putea să aibă mai multă libertate de mișcare. Cu accent pe ”s-ar putea”. Pentru că, din ce în ce mai des, jurnalistul nu prea mai are libertatea de mișcare cu care PRiștii și brandurile erau obișnuiți (gen vechile ședințe de redacție pe sistemul ”ce facem azi”), așa că și din partea presei vine din ce în ce mai puternică presiunea de a stabili din timp ce și cum.
Din partea PRiștilor, însă, mi se spune mereu că jurnaliștii preferă invitațiile de pe o zi pe altă. Nu contest, nu mă pricep. Dar le spun că bloggeri preferă invitațiile din timp. Pur și simpli din rațiuni organizatorice. De sloturi libere, dacă vreți.
Apropo, uneori mai deschid laptopul și le arăt calendarul meu unora care tot în glumă îmi spun că nu prea am fost la evenimentele lor. Și le piere zâmbetul de pe buze când văd câta curcubeu de culori se întinde pe tot ecranul. Cumva, abia la nivel vizual înțeleg, practic, următorul lucru de bază:
De ce să anulez eu prezența la un eveniment la care am fost invitat DIN TIMP pentru un eveniment de-al tău, la care mă inviți AZI și care este MÂINE?
Aș fi de porc să fac asta. Pur și simplu de porc. Iar unii dintre voi, chiar dacă îmi sunteți tare dragi, știți că vă refuz cu nonșalanță când faceți de astea.
Așa. Am scris acest text din fix două considerente. Bine, voi mai puteți găsi și altele, feel free, că doar nu s-a terminat deșteptăciunea experimențială la mine.
Considerentul 1. Ca să înțeleagă unii PRiști că bloggerii serioși (nu le mai zic profesioniști că iar se bășică unii…) nu suntem fițoși sau ceva de genul când le refuzăm invitațiile întârziate. Ci pentru că pur și simplu suntem organizați și, unii dintre noi, principiali (vezi mai sus ce am zis).
Considerentul 2. Sunt alături de cunoștințele, amicii și prietenii mei din PR, care trimit invitații întârziate pentru că ”nu m-a lăsat clientul mai repede” sau pentru că ”nu am reușit să ne organizăm mai repede”. Dar sunt alături doar cu salutatul din mână, gen. Căci discuția despre #AșaNuEBine și #DacăClientulÎțiFaceDe789688975OriAșa ar trebui să vă despărțiți cordial o să o lăsăm pentru altă dată…
Și, dacă întrebați de unde știu eu atâtea de îndrăznesc să vă spun și vouă, răspunsul este mai simplu decât o briză de vară întârziată când stă să vină toamna: sunt blogger de peste 10 ani și partener în agenția digitală Kooperativa 2.0 de vreo 5 ani, deci am văzut chestiunea în cauză de pe ambele părți ale baricadei, gen.
6 thoughts on “#Iată una din micuțele diferențe dintre bloggeri și jurnaliști”
În Timișoara, sâmbătă au avut loc, în paralel, 6 evenimente foarte faine, unele anticipate cu suficient timp pentru a putea reacționa, altele, de pe o zi pe alta. Iar apoi organizatorii celor din urmă se plâng că nu vine lumea la evenimente…
Iată, exact ce ziceam. Bine, aici intrăm în altă discuție, aia în care le spun eu celor care mă invită ”cum Gizăs Craist de ați pus evenimentul în același timp cu – să zicem – Webstock!:”. La care mulți dintre ei zic: ”nu știam că are loc așa ceva”. The end.
Cand lucram eu in presa, acum o mie de ani, ne intrebau pe noi oamenii de la birourile de presa ale institutiilor cand sa puna conferintele. Urmareau sa nu se suprapuna pentru ca erau aceiasi jurnalisti. Eu fiind in agentie de presa, stiam cam tot. Dar erau si alti jurnalisti bine informati. Lucram impreuna cu cei de la PR pentru ca era interes reciproc. Acum sunt probabil prea multe orgolii. Ca sa nu spun altfel…
Mda, orgoliile astea… Sunt vizibile, dar îmi pare că sunt doar ce se vede, ca să zic așa. Căci în afunduri, pardon my French, sunt alte chestii mai nașpa. Nu la toți, desigur. Ba chiar aș zice că puțini sunt așa. Sau, mă rog, mai puțini decât mai mulți… :))
@Patricia Lidia, eu activez in Timi’, dar daca lumea nu ma invita cu cel putin o saptamana inainte, eu imi vad de ale mele, pur si simplu. Fie ca stau acasa si scriu un articol, ori merg incognito la ceva eveniment public si tot sunt mai castigat decat sa merg la un event de pe o zi pe alta si nu am timp sa ma pregatesc cu studiul despre el.
Ce bine de mine că nu mă invită nimeni nicăieri… niciodată.
Glumesc.
Nu știu cum e printre jurnaliști, n-aș putea să mă pronunț, dar nu cred că-i posibil ca cineva să se aștepte ca invitațiile trimise în ultimul moment să fie onorate. Voiam să spun că nu „ar trebui” să se aștepte la „las tot și vin la tine”. Că ar „de porc” rău de tot să faci asta cuiva cu care ai discutat cu multe luni în urmă.
Ziua are 24 de ore pentru toată lumea. Planurile se fac din timp și se respectă că altfel… ar fi caos.