Joi, 4 iunie

Ieri dimineață, pe la 10.00, am fost la un centru de analize. Medicale, nu de altele. Zic ”am fost” în sensul că nu eu aveam nevoie de analize, ci un membru al familiei. Dar, cum nu i-am cerut acordul să zic asta, o las așa, cum că eu am fost. Ca așa-i bine. Politically corect spus. Dar adevărul este că nu vreau să am scandal că iar am zis de cineva din familie ceva pe interneți fără să am acordul său. Ceea ce mi se pare absolut corect. Minunat, chiar. Am o familie ai cărei membri știu că au drepturi și că ele trebuie respectate. Și sunt fantastic de mândru de asta. Doar că din când în când mă cam ia valul. Și mă mai scap. Ceea ce nu ar trebui să fac. Dar om sunt și eu. Iar ceea ce fac pe social media, oricum o învârt și o sucesc, face parte din ceea ce sunt. Chiar dacă în timpul orelor de program. Dar tot eu sunt ăla. Nu e că îmi trăiește altcineva viața 2.0.

Bun. Deci. Eu m-am dus ieri dimineața pe la 10.00 la centrul ăla de analize. Și, ajuns acolo, aflu cu surprindere că ”vaaaaai, dar este prea târziu acum, nu se mai poate face analiza aia la ora asta”. La care io ”dar din call center mi s-a spus să vin la ora asta și tot de acolo mi s-a făcut programarea”. La care doamnele – două erau, ambele super-simpatice, cu evidente păreri de rău că am bătut drumul de pomană – ”mda, au greșit, ne cerem scuze; haideți mâine dimineața până în ora 8.00 și vă recoltăm noi pentru analize”. Le-am zis că nu am programare. Au dat din mână. ”Veniți dumneavoastră, vă ținem noi minte și rezolvăm, nu vă mai trebuie programare”, au zis.

Așa am și făcut. Azi dimineață la 7 și 20 era acolo. La centru. Doamnele m-au recunoscut, m-au luat, mi-au recoltat ce era de recoltat. Și gata. În 10 minute eram gata cu tot. Atât a fost tot. Ba nu, mint. Nu au făcut doar atât. Mi-au și făcut niște recomandări de doctori. Și mi-au spus și cum aș putea da de ei. Mi-a plăcut foarte mult de cele două doamne. Nu au fost pe genul prietenos de ne tragem de șiret. Ci au fost profi. Dar pe genul profi ca să ajute. Adică am simțit din partea lor că vor să fie utile. Să își facă treaba. Și să mă ajute. Îmi pare rău că nu le-am reținut numele. Că nu m-am gândit să le rețin numele, de fapt. Doar că eram chitit să scap de analizele ale. Nici prin cap nu îmi trecea că o să apuc să scriu o filă din jurnal despre ce mi s-a întâmplat. Despre cele două doamne. Dar, dacă o să mai ajung prin zonă, la centrul de recoltare Regina Maria de pe Bulevardul Contantin Brâncoveanu, la parter, pe colțul unui bloc, chiar o să intru doar să le salut. Și, poate, să le zic atât: ”vă mulțumesc pentru că vă faceți treaba așa cum trebuie”. Și, poate, nervos de data trecută, să adaug: ”nu ca ăia din call center de la voi”. Nu știu dacă o să zic asta. Probabil că nu. O să răman doar la mulțumiri. Ca să nu stric momentul.

În toată întâmplarea asta, am simțit că este vorba fix despre a-ți face treaba. Ce concept complicat… Și în același timp minunat în simplitatea lui. A-ți face treaba. Treaba ta. Acolo unde ai treabă. În funcție de ce îți zice fișa postului, ca să zic așa. Și nu am avut cum să nu mă întreb: ce frumoasă țară am avea dacă toți ne-am face treaba așa cum și-au făcut treaba cele două doamne. Și cum nu și-au făcut treaba cei din call-center. Dar hai să nu ies din zona asta de pozitivism. Și să zic din nou: ce frumoasă țară am avea. Plină de oameni care își fac treaba. Și care, tocmai pentru că își fac treaba, se simt împliniți. Și de folos. Și de ajutor. Și care, tocmai pentru că își fac treaba, ne ajută și pe noi, ceilalți, să ne simțim bine, împliniți și deloc în plus în țara asta. Numa zic.