Cum pot face bani de pe internet o trupă sau un cântăreț

Scriu aceste rânduri în vreme de coronavirus. Când, mai mult decât oricând, se aplică ce zic mai jos. În sensul că acum DOAR de pe internet mai poate obține un cântăreț sau o trupă niște beneficii.

Dar aș vrea din tot sufletul ca cele de mai jos să nu fie doar niște soluții de vreme rea. Adică pe care cântăreții sau trupele să le aplice în perioade de criză. Ci să fie, fiecare din soluțiile de mai jos, variante de luat în calcul pentru ceea ce am putea numi mixul lor de vânzare.

Cum? Zici că forțez lucrurile? Și că ”ce are un artist cu făcutul de afaceri, cu vândutul?”. Că ”artistul trebuie să creeze, nu să se ocupe cu tăiat chitanțe?”. Bine, ok, mai bagă o fisă.

Hai să o lămurim din start: creația unui artist este un produs. Care, ca orice produs, dacă nu este consumat de clienți, există degeaba. Valoarea unui produs nu stă doar în calitatea sa. Ci și în – mai ales, de fapt! – în cât de consumat este acel produs.

Pentru că valoarea adevărată a unui produs este dată de validarea acestui produs în piață. Care validare se face prin consum. Care consum se face de clienți. Care clienți, dacă nu știu că există produsul ăla, nu au cum să îl consume. Punct.

Așa și cu artiștii. Care, îndrăgostiți de actul lor artistic, se opresc doar la partea de creație. Și care, ca demiurgi minunați – oricum o învârtim – ce sunt, se uită la ce au realizat și simt – pe bună dreptate – mândrie.

Dar vin și întreb: cu ce îi ajută dacă rămân doar la a-și contempla creația și nu o transformă în produsul care să fie consumat de public?

De aia zic: creația unui artist este un produs. Orice produs există dacă este consumat de public. Și publicul are nevoie să știe că produsul există ca să poată să îl consume.

Hai că nu o mai lungesc. Cine a înțeles ce am vrut să zic, a înțeles deja. Cine nu, aia e. Eu mai mult de atât nu pot face pentru ei…

Bun, mai jos toate modalitățile pe care le-am găsit eu prin care un artist poate faci bani de pe internet. Doar le enumăr. Nu intru în detalii, ne-ar lua prea mult. Și nu ăsta este scopul articolului.

Dacă știți voi alte modalități, să îmi ziceți, să completez articolul. Ca să îi ajute pe artiștii care citesc aceste rânduri. Dar numai dacă vor, desigur.

Încă ceva: simt intens că specialiștii din industria muzicală o să mă certe că simplific atât de tare lucrurile. Doar că nu pentru ei am scris aceste rânduri, desigur. Ei se descurcă, firește, că de aia sun specialiști. Acest articol este pentru cei care au nevoie de el. Și io mai mult nu zic…

Merchandising

Cumva furculition partea asta. Adică să ai la vânzare nu doar creația ta, adică muzica, sub formă de CD-uri, mp3-uri, viniluri etc. Dar și tricouri, cămăși, căni, fulare, șepci, etc. Am văzut pe unii că au făcut și măști cu logoul trupei în perioada asta. Este și asta o formă de merchandising. Un pic cam dusă la extrem, ar zice unii. Dar mai bine să faci așa ceva decât să nu faci nimic, zic.

O formă faină de merchandising este și ce au făcut cei de la Overground cu Showroom. Unde se pot achiziționa și concertele nu doar ale cântăreților și trupelor de care se ocupă ei, ci și a celor care vor să apară pe acea platformă (care sunteți interesați, contactați-i direct și povestiți).

Bref, orice formă în care poți să vinzi pe internet orice ține de muzica ta este o formă de merchandising. Ca să fie mai clară treaba.

Spotify, Apple Music, Tidal, Bandcamp, Deezer, YouTube Music

Sunt cele mai importante platforme prin care artiștii pot să își vândă muzica. Doar că aici faza este că poți să faci niște banii dacă lumea te ascultă ca lumea, ca să îi zic așa. Să ai niște mii de audiții/descărcări. Abia atunci poți să faci niște bănuți. Altfel, nu vorbim despre bănuți, ci despre mărunțiș…

Patreon

Este o platformă prin care artistul poate primi bani sub forma unor abonamente. Cam cum a făcut prietenul meu Marius Make Matache. Tu ca fan, care vrei să ajuți artistul, poți să alegi mai multe variante de abonament, iar banii ți se iau pe card în fiecare lună.

Ceva pe sistemul Patreon a lansat recent și Spotify. Adică poți să susții cu bani direct din aplicație artiștii preferați.

Pay what you want

Pe românește: dai cât vrei. Adică artistul decide că facă un live pe Facebook sau pe Youtube sau să pună o înregistrare undeva pe interneți cu el cântând. Și zice și ceva de genul: ”dacă vrei să mă ajuți, donează în contul XXXX cât vrei tu”.

Cum a făcut Vizi Imre.

Support artist, “pay what you want”Paypal:https://www.paypal.me/ImreVizi, Revolut: 0040-741187899,GB66 REVO 0099 7090 5335 47, Swift: REVOGB21🇷🇴Continuam seria de concerte “pay what you want”, ceea ce inseamna ca ma poti sustine cu valoarea unui pret de bilet de concert (iar cat costa biletul, este alegerea ta). Iar dacă nu vrei (sau nu poți sau suntem colegi de breaslă🤝) să contribui, sunt oricum fericit că ești aici și îți doresc distracție plăcută🤗🇭🇺Továbbra is folytatjuk a “pay what you want” online koncertsorozatot, ami röviden azt jelenti, hogy támogathatsz egy koncertbelépő összegével (aminek az összegét te döntöd el). De ha most ez nem áll módodban (mert pl. kollégák vagyunk 🤝), akkor kívánok jó szórakozást. Mindenképp örülok, hogy itt vagy🤗🌎If you like what you see and hear and you would like to support my work with any amount of money, you can do it on the links above. If you don’t want (or can’t because we are colleagues🤝) to contribute, I am happy that you are here anyway and I wish you to enjoy this concert🤗

Publicată de Vizi pe Vineri, 24 aprilie 2020

Concert sau înregistrare pe bilete

Cel mai bine ca să înțeșegi ce vreau să zic este să te uiți pe vStage. Care este o platformă de streaming a celor de la iabilet.ro. Care are integrată inclusiv partea de cumpărat bilete.

Că aici e partea tricky. Să poți să încasezi banii pe bilete. Iar pentru asta ai nevoie de cei care știu să facă asta. Iar vStage a ușurat teribil acest proces.

Cam așa funcționează.

vStage e gata 🙂 merge flawless si pe mobil

Publicată de vStage.ro pe Sâmbătă, 25 aprilie 2020

Convingi un brand să te lase să cânți pe banii lui

Că nu știu cum să o zic mai direct. Ia brandul câștigă faptul că primește conținut fain pe canalele sale de social media. O situație clasică de win-win. Cam cum au făcut cei de la byron cu Qreator. Un concert super fain, de altfel.

Sigur că pentru asta este obligatoriu să intri în mindestul ăla despre care vorbeam la început. Căci brandurile cumpără un produs, muzica ta. În ordinea asta: întâi produs, apoi muzică.

Mai multi artiști plătiți de un brand sa cante

Cam cum face Vodafone Romania pe plaforma Impreună mai puternici. În care tu, ca fan, poți să urmărești și gratuit prestația artiștilor, dar ai posibilitatea să și îi susții cu bani.

Pe sistem de festival

Adică un festival virtual. Unde poți să îți cumperi bilet, iar o parte din bani se duc la artiști. O să vezi că în perioada următoare o să se întâmple multe de genul acesta. Doar să fii pe fază, ca artist, să știi că se întâmplă. Ca să te poți ”înțepa” și tu în lista cântăreților și trupelor de pe afiș.

Cam cum este Solidar. Chiar dacă în cazul acesta vorbim despre niște cântări caritabile. Dar principiul este cam același în ceea ce privește cumpărarea produsul care este actul de creație.

xosotin chelseathông tin chuyển nhượngcâu lạc bộ bóng đá arsenalbóng đá atalantabundesligacầu thủ haalandUEFAevertonxosofutebol ao vivofutemaxmulticanaisonbethttps://bsport.fithttps://onbet88.ooohttps://i9bet.bizhttps://hi88.ooohttps://okvip.athttps://f8bet.athttps://fb88.cashhttps://vn88.cashhttps://shbet.atbóng đá world cupbóng đá inter milantin juventusbenzemala ligaclb leicester cityMUman citymessi lionelsalahnapolineymarpsgronaldoserie atottenhamvalenciaAS ROMALeverkusenac milanmbappenapolinewcastleaston villaliverpoolfa cupreal madridpremier leagueAjaxbao bong da247EPLbarcelonabournemouthaff cupasean footballbên lề sân cỏbáo bóng đá mớibóng đá cúp thế giớitin bóng đá ViệtUEFAbáo bóng đá việt namHuyền thoại bóng đágiải ngoại hạng anhSeagametap chi bong da the gioitin bong da lutrận đấu hôm nayviệt nam bóng đátin nong bong daBóng đá nữthể thao 7m24h bóng đábóng đá hôm naythe thao ngoai hang anhtin nhanh bóng đáphòng thay đồ bóng đábóng đá phủikèo nhà cái onbetbóng đá lu 2thông tin phòng thay đồthe thao vuaapp đánh lô đềdudoanxosoxổ số giải đặc biệthôm nay xổ sốkèo đẹp hôm nayketquaxosokq xskqxsmnsoi cầu ba miềnsoi cau thong kesxkt hôm naythế giới xổ sốxổ số 24hxo.soxoso3mienxo so ba mienxoso dac bietxosodientoanxổ số dự đoánvé số chiều xổxoso ket quaxosokienthietxoso kq hôm nayxoso ktxổ số megaxổ số mới nhất hôm nayxoso truc tiepxoso ViệtSX3MIENxs dự đoánxs mien bac hom nayxs miên namxsmientrungxsmn thu 7con số may mắn hôm nayKQXS 3 miền Bắc Trung Nam Nhanhdự đoán xổ số 3 miềndò vé sốdu doan xo so hom nayket qua xo xoket qua xo so.vntrúng thưởng xo sokq xoso trực tiếpket qua xskqxs 247số miền nams0x0 mienbacxosobamien hôm naysố đẹp hôm naysố đẹp trực tuyếnnuôi số đẹpxo so hom quaxoso ketquaxstruc tiep hom nayxổ số kiến thiết trực tiếpxổ số kq hôm nayso xo kq trực tuyenkết quả xổ số miền bắc trực tiếpxo so miền namxổ số miền nam trực tiếptrực tiếp xổ số hôm nayket wa xsKQ XOSOxoso onlinexo so truc tiep hom nayxsttso mien bac trong ngàyKQXS3Msố so mien bacdu doan xo so onlinedu doan cau loxổ số kenokqxs vnKQXOSOKQXS hôm naytrực tiếp kết quả xổ số ba miềncap lo dep nhat hom naysoi cầu chuẩn hôm nayso ket qua xo soXem kết quả xổ số nhanh nhấtSX3MIENXSMB chủ nhậtKQXSMNkết quả mở giải trực tuyếnGiờ vàng chốt số OnlineĐánh Đề Con Gìdò số miền namdò vé số hôm nayso mo so debach thủ lô đẹp nhất hôm naycầu đề hôm naykết quả xổ số kiến thiết toàn quốccau dep 88xsmb rong bach kimket qua xs 2023dự đoán xổ số hàng ngàyBạch thủ đề miền BắcSoi Cầu MB thần tàisoi cau vip 247soi cầu tốtsoi cầu miễn phísoi cau mb vipxsmb hom nayxs vietlottxsmn hôm naycầu lô đẹpthống kê lô kép xổ số miền Bắcquay thử xsmnxổ số thần tàiQuay thử XSMTxổ số chiều nayxo so mien nam hom nayweb đánh lô đề trực tuyến uy tínKQXS hôm nayxsmb ngày hôm nayXSMT chủ nhậtxổ số Power 6/55KQXS A trúng roycao thủ chốt sốbảng xổ số đặc biệtsoi cầu 247 vipsoi cầu wap 666Soi cầu miễn phí 888 VIPSoi Cau Chuan MBđộc thủ desố miền bắcthần tài cho sốKết quả xổ số thần tàiXem trực tiếp xổ sốXIN SỐ THẦN TÀI THỔ ĐỊACầu lô số đẹplô đẹp vip 24hsoi cầu miễn phí 888xổ số kiến thiết chiều nayXSMN thứ 7 hàng tuầnKết quả Xổ số Hồ Chí Minhnhà cái xổ số Việt NamXổ Số Đại PhátXổ số mới nhất Hôm Nayso xo mb hom nayxxmb88quay thu mbXo so Minh ChinhXS Minh Ngọc trực tiếp hôm nayXSMN 88XSTDxs than taixổ số UY TIN NHẤTxs vietlott 88SOI CẦU SIÊU CHUẨNSoiCauVietlô đẹp hôm nay vipket qua so xo hom naykqxsmb 30 ngàydự đoán xổ số 3 miềnSoi cầu 3 càng chuẩn xácbạch thủ lônuoi lo chuanbắt lô chuẩn theo ngàykq xo-solô 3 càngnuôi lô đề siêu vipcầu Lô Xiên XSMBđề về bao nhiêuSoi cầu x3xổ số kiến thiết ngày hôm nayquay thử xsmttruc tiep kết quả sxmntrực tiếp miền bắckết quả xổ số chấm vnbảng xs đặc biệt năm 2023soi cau xsmbxổ số hà nội hôm naysxmtxsmt hôm nayxs truc tiep mbketqua xo so onlinekqxs onlinexo số hôm nayXS3MTin xs hôm nayxsmn thu2XSMN hom nayxổ số miền bắc trực tiếp hôm naySO XOxsmbsxmn hôm nay188betlink188 xo sosoi cầu vip 88lô tô việtsoi lô việtXS247xs ba miềnchốt lô đẹp nhất hôm naychốt số xsmbCHƠI LÔ TÔsoi cau mn hom naychốt lô chuẩndu doan sxmtdự đoán xổ số onlinerồng bạch kim chốt 3 càng miễn phí hôm naythống kê lô gan miền bắcdàn đề lôCầu Kèo Đặc Biệtchốt cầu may mắnkết quả xổ số miền bắc hômSoi cầu vàng 777thẻ bài onlinedu doan mn 888soi cầu miền nam vipsoi cầu mt vipdàn de hôm nay7 cao thủ chốt sốsoi cau mien phi 7777 cao thủ chốt số nức tiếng3 càng miền bắcrồng bạch kim 777dàn de bất bạion newsddxsmn188betw88w88789bettf88sin88suvipsunwintf88five8812betsv88vn88Top 10 nhà cái uy tínsky88iwinlucky88nhacaisin88oxbetm88vn88w88789betiwinf8betrio66rio66lucky88oxbetvn88188bet789betMay-88five88one88sin88bk88xbetoxbetMU88188BETSV88RIO66ONBET88188betM88M88SV88Jun-68Jun-88one88iwinv9betw388OXBETw388w388onbetonbetonbetonbet88onbet88onbet88onbet88onbetonbetonbetonbetqh88mu88Nhà cái uy tínpog79vp777vp777vipbetvipbetuk88uk88typhu88typhu88tk88tk88sm66sm66me88me888live8live8livesm66me88win798livesm66me88win79pog79pog79vp777vp777uk88uk88tk88tk88luck8luck8kingbet86kingbet86k188k188hr99hr99123b8xbetvnvipbetsv66zbettaisunwin-vntyphu88vn138vwinvwinvi68ee881xbetrio66zbetvn138i9betvipfi88clubcf68onbet88ee88typhu88onbetonbetkhuyenmai12bet-moblie12betmoblietaimienphi247vi68clupcf68clupvipbeti9betqh88onb123onbefsoi cầunổ hũbắn cáđá gàđá gàgame bàicasinosoi cầuxóc đĩagame bàigiải mã giấc mơbầu cuaslot gamecasinonổ hủdàn đềBắn cácasinodàn đềnổ hũtài xỉuslot gamecasinobắn cáđá gàgame bàithể thaogame bàisoi cầukqsssoi cầucờ tướngbắn cágame bàixóc đĩaAG百家乐AG百家乐AG真人AG真人爱游戏华体会华体会im体育kok体育开云体育开云体育开云体育乐鱼体育乐鱼体育欧宝体育ob体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育开云体育开云体育棋牌棋牌沙巴体育买球平台新葡京娱乐开云体育mu88qh88

NOU: Îți recomand masterclassul meu de digital marketing în 22 lecții video.

Citește cartea mea ”Ce ne facem, domle, cu influencerii ăștia?” și, dacă nu îți place, îți dau o bere :D

Abonează-te la newsletterul trimis de maximum două ori pe săptămână celor peste 5.300 de abonați.

Despre autor: Fondator și asociat al agenției de comunicare integrată Kooperativa 2.0. Trainer cu peste 300 de workshopuri pe teme de marketing digital susținute. Speaker și moderator la peste 300 de evenimente de business. Blogger din 2007, cu peste 13.000 de articole scrise.

Contact: cristi@kooperativa.ro

Share on facebook
Distribuie pe Facebook
Share on linkedin
Distribuie pe LinkedIn
Share on whatsapp
Distribuie pe Whatsapp

12 thoughts on “Cum pot face bani de pe internet o trupă sau un cântăreț”

  1. Bună sugestiile mai ales că sunt susținute și de exemple.

    Din păcate eu fac zilnic emisiuni de cate o oră de luni pana vineri și donațiile nu apar chiar asa usor. Ai nevoie de pricepere și măiestrie la tot ce înseamnă VANZARE a produsului artistic.

    Eu am găsit totusi o soluție de a multiplica financiar online care funcționează, dar poate o povestesc după ce trece și al doilea val. Poate….

  2. Bune sugestiile mai ales că sunt susținute și de exemple.

    Din păcate eu fac zilnic emisiuni de cate o oră, de luni pana vineri și donațiile nu apar chiar așa ușor. Ai nevoie de pricepere și măiestrie la tot ce înseamnă VANZARE a produsului artistic.

    Eu am găsit totuși o soluție de a multiplica financiar activitatea online care funcționează, dar poate o povestesc după ce trece și al doilea val.

  3. Daca nu ai notorietatea necesara nu te baga nimeni in seama. iar cine are notorietate face bani in continuare cu aceeasi colaboratori. Eu am incercat si ce crezi? raspunsul a fost : nu putem colabora pentru ca avem costuri si nu credem ca vor fi acoperite din bilete. Eu fiind Stefan Trubadur un simplu cataret stradal. Hai sa fim sinceri pe noi nu ne baga nici dracu in seama!

    1. Tocmai pentru ca nu te baga nici dracu in seamna trebuie sa ii faci sa te bage in seama! Nimeni nu este obligat, in nici un fel, sa te bage in seama. Deloc! A reusi tu sa ii faci sa te bage in seama, despre asta este vorba in marketing.

    1. Eu le tot zic colegilor, numai ca nici pe mine nu ma asculta nimeni…
      Auzi, simpatic baiatul asta, nu canta rau deloc. O singura problema am cu el: canta asa, fara masca si costum de protectie? Eu stau aproape de ecran, daca iau ceva? :))

  4. Nu știam că Morrison și-a tras și Vstage. Nu lasă nimic neatins, trebuie scoși bani de peste tot :) Desigur, chestia asta are și o parte bună, deși mai ales pentru el :)

  5. Am prieteni carora le place sa faca muzica, si chiar faina, insa imi spun ca nu poti trai din asta. Eu nu stiam ce sa le spun, nu cunosc industria, insa articolul asta cred ca ii poate ajuta.
    Foarte frumos structurat articolul, bravo!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.