Tik Tok este aplicația aia pe care stau copiii care or să îți plătească ție pensia

Activez de mai bine de 15 ani în domeniul digital. La modul profesionist, adică nu doar să dau Likes și Share pe Facebook (ceea ce fac, desigur, doar om sunt!). Ca blogger de mai bine de 12 ani și ca asociat în agenția digitală Kooperativa 2.0 de alți aproape 10.

Ai putea zice, deci, că le am în draci cu digitalul. Și le am, cum aș putea să nu le am, după atâția ani de experiență? Doar că, de vreo 4 ani încoace am realizat că fac eforturi uneori ca să înțeleg exact ce se întâmplă în mintea tinerei generații.

Mai exact, în urmă cu vreo 4 ani, m-am apucat să studiez (nu ai cum să reziști în branșa asta dacă nu te documentezi permanent) care-i faza cu Snapchat, care atunci părea că ia amploare.

Și am avut primul moment de când fac eu digital când mi-am dat seama că vârsta biologică și fiziologică (sau invers…) mi-a arătat cartonașul galben. Pentru că neuronii mei tociți de ceea ce îndeobște numim viață s-au trezit în fața următoarei provocări:

Tânăra generație iubește conținutul pe care îl face special ca să dispară după 24 de ore.

Fix asta se întâmplă pe Snapchat: pui poze sau filmulețe, care dispar după 24 de ore. Da, fix așa.

Ia stai, bre, un pic! Ia stai, bre, un pic! Păi, cum să înțeleg io, ca om care face parte din generația care a colecționat și încă mai colecționează lucruri (timbre, etichete, reviste, capace de bere, bagă și tu aici ce colecționezi că știu că o faci) faptul că tinerii nu doar că nu colecționează lucrurile făcute de alții (ca să zic așa), dar li se rupe și de lucrurile făcute chiar de ei, din moment ce nu le pasă că ele dispar!

Cum ziceam, ăsta a fost momentul în care mi-am dat seama că am intrat pe nesimțite în categoria (în care și tu o să ajungi, dacă nu ai ajuns deja…) de ”fost-ai lele”. Și că de acum înainte o să am de săpat tranșee serioase pe frontul înțelegerii modului în care tânăra generație prestează pe tarlaua internetului.

Apropo, în acest moment, la nivel mondial aceste conținuturi efemere (se numes stories, așa, generic) reprezintă conținutul cel mai consumat. Ever. Yeap, asta-i lumea în care trăim.

Ai două minute să vorbim despre domnul nostru Tik Tok?

Tik Tik este o aplicație lansată în septembrie 2016. Adică acum 3 ani și un pic. Și deja are 2 miliarde de descărcări și vreo 800 de milioane de utilizatori activi lunar. O creștere uluitoare, da. Și care continuă pe sistem de rachetă cu reacție. Sau ceva.

Ideea aplicației este simplă (ridicol de simplă, ai putea zice cu mintea ta de adult): clipulețe de maximum 15 secunde, cele mai multe cu fundal sonor (nu intrăm în detalii tehnice, dar Tik Tok este aplicația cu cele mai tari efecte muzicale și video pe care le poți folosi chiar în aplicație, fără nuș ce alte softuri externe).

Pentru cei care iubesc statisticile, trec în fugă prin câteva (căci nu multe cifre îmi propun să dau în acest articol, le găsești pe google câte vrei).

Mai puțin de jumate dintre utilizatori au între 18 și 24 de ani. La nivel mondial, zic, la noi în România procentajul crește vertiginos.

Cam 1 oră pe zi folosesc aplicația. Doar că aproape toți o folosesc de mai multe ori pe zi.

În fiecare se se înregistrează 1 miliard de vizualizări ale clipurile din Tik Tok. 1 miliard.

în România, sunt cam 3 milioane de utilizatori lunari activi. Apropo, în decembrie 2019, România a fost pe locul I la nivel mondial în ceea ce privește creșterea descărcărilor aplicației: o creștere de – are you ready??? – 1.508%. Mno…

Oficial nu știm exact. Dar faptul că Andra Gogan, cea mai urmărită persoană de pe Tik Tokul românesc, are 2,9 milioane fani cumva ne dă dimensiunea rețelei în România.

Bun, că tot ziceam de Andra și înainte de a continua discuția, iată un tip de conținut făcut de ea, ca să îți faci o idee ce prinde pe Tik Tok.

@andragogan

Can’t believe I did that! Watch until the end! Can you guess how I did it? 🤫 ##magic ##losangeles ##hereforonething @camilacabello

♬ My Oh My – Camila Cabello feat. DaBaby

Ok, ce se întâmplă pe Tik Tok nu e pe genul nostru, al generațiilor mai experimentate, mai luate la pilă de trecerea vijelioasă a anilor, cu mai mulți trandafri în buchetul vieții (pfoai, ce tocită expresie am putut folosi; dar în loc de ”bătrâne”…).

Doar că, pe sistemul dacă pe tine nu te interesează de politică, lasă că o interesează pe ea de tine (apropo, io zic să te abonezi la newsletterul meu, urmează un articol cu titlul ăsta), așa și cu Tik Tok: dacă tu alegi să dai din umeri disprețuitor când vezi ce bălmăjeli semi-ridicole se întâmplă pe acolo, io vin doar și îți zic, suav ca un baros de jad prăbușit pe o tarabă cu mărțișoare din cristal, că ce se întâmplă acum pe Tik Tok oricum o să te afecteze.

Pentru că

Pe Tik Tok stă acum generația care o să îți plătească ție pensia.

Bine, asta dacă nu cumva ești părinte, bunică sau bunic, unchi sau mătușă și deja vezi ce se întâmplă cu copiii care folosesc Tik Tok. Și te afectează.

Doar că, dacă ești în categoria asta, stai așa că nu-i așa. Adică, da, e semi-oribil ce pare că se întâmplă acolo, doar că, dacă te-ai gândi un pic mai în perspectivă, lucrurile s-ar putea să se schimbe un pic. În bine.

Să îți explic.

Și îți zic direct: nu face greșeala să scoți lucrurile din context. Orice lucru. Așa cum nu scoți din context cât te costă să faci o ciorbă sau să cumperi 12 beri sau să mergi la un teatru (contextul fiind, după caz, câți mănâncă ciorba aia și dacă nu sunt alergici la ceva; sau dacă îți mai rămân bani după ce cumperi berile alea și de niște pâine; sau dacă e epidemie de gripă sau nu dacă vrei să mergi la teatru etc), așa nu e ok să scoți din context și Tik Tokul.

Mama mea îmi povestea pe vremuri că bunica ei (femeie de la țară, fără școală), pentru că o vedea pe mama citind în draci, i-a spus la un moment dat cu îngrijorare: ”tu fată, nu mai tăt citi atâta că ti-i strâca de cap!”.

Zâmbești superior când vezi ce a zis străbunica mea? Normal că zâmbești superior. Pentru că acum știm, nu-i așa, că cititul în draci nu doar că nu te strică la cap, ci te ajută fabulos în viață, din cam 896756456 puncte de vedere.

Dar străbunica mea nu știa asta. Pentru că, în sistemul ei de referință (o lume care muncea ca să supraviețuiască și pentru care cărțile erau ceva periferic), cititul însemna cu totul și cu totul altceva decât înseamnă acum.

Ce se întâmplă cu tine, ca membru al generației din care fac și eu parte (mai experimentată, cum ziceam, nu mai bătrână!), este că asiști la schimbarea sistemelor de referințe ale tinerelor generații. Și faci parte din această schimbare, #NAreCum altfel.

Ceea ce pentru noi însemna ceva, pentru ei înseamnă cu totul și cu totul altceva.

Spre exemplu, televiziunea care a însemnat pentru mulți dintre noi un mod de petrecere a timpului liber (televizorul tău tronează în continuare în mijlocul sufrageriei, ca un împărat al incintei, este?), pentru ei înseamnă doar un ecran, pe care aruncă din când în când YouTube, Netflix sau alte alea (și care ar putea sta în orice colț al casei, nu chiar în mijlocul ei, este DOAR un ecran, serios acuma!).

Schimbarea sistemului lor de referință vine în ceea ce ne privește la pachet cu următoarea întrebare: când îi judecăm că stau pe Tik Tok nu cumva comitem și noi admirabila (de altfel) eroare pe care a comis-o străbunica mea în legătură cu cititul?

Nu cumva diferența de sisteme de referință dintre generațiile noastre ne face să cădem în capcana în care toate generațiile dinaintea noastră, când au ajuns la vârsta ”experimentată”, au căzut, fără excepție, și anume să o scoată la înaintare pe aia cu

Noi știm mai bine decât voi ce vi se potrivește pentru că suntem mai bătrâni!

Nu știm dacă este așa sau nu. Nu știm dacă noi știm mai bine ce este mai bine pentru ei sau dacă ei știu că noi doar credem că știm ce este mai bine pentru ei și acționează pe cale de consecință.

Dar ce știm sigur este următorul lucru: nu distruge comunicarea dintre tine și tânăra generație, nu săpa prăpastia aia comunicațională peste care, la un moment dat, este absolut imposibil să mai arunci o punte, iar relația dintre voi se strică pentru toată viața.

Lasă tinerei generații ceea ce și tu ai vrut de la părinții tăi: un spațiu de manevra în care să se simtă că sunt ei, doar ei. Și în care noi, cei din generația experimentată, ne asumăm că nu avem nicio competență.

Ba chiar – sfat pe care ți-l dau cu mare, mare drag, ca tată de trei copii – să fie un spațiu în care să vrei să intri prin ridicarea disciplinată a două degețele și prin cererea acceptului ”copile, poți să mă înveți și pe mine ce faci tu acolo? Pentru că mi se pare colosal ce faci!”.

Și vezi ce se întâmplă. De cele mai multe ori magie. De multe ori mândria copilului că părintele schimbă rolurile și să el, copilul, este acum cel ce dă lecții.

Și, uneori, atunci când reușești să treci peste conexiunile tale neuronale tocite de anii de greutăți cu care viața te-a lovit și îți dorești să faci eforturi pentru a lăsa acel spațiu de manevră tinerei generații, ei bine, atunci, uneori, se poate întâmpla să îți dai seama nu doar că menții linii de comunicare deschise, dar și că bătrânețea în ani vine și cu o anumită experiență în a înțelege că viața merge înainte și pentru că tu nu stai pe loc, ca o frână

Și nu uita: cei din generația asta tânără, pe care faci eforturi să o înțelegi, sunt cei care îți vor plăti pensia. Din multe puncte de vedere :)

PS Dacă mă cauți pe Tik Tok, contul meu este @cristianchinab. Și am acolo 38 de clipuri. Din care doar pe primul l-am pus eu. Restul poartă semnătura de grație a fiicei mele Patricia (8 ani și un pic). Apropo de ce îți recomand să faci cu ridicatul celor degețele :)

xosotin chelseathông tin chuyển nhượngcâu lạc bộ bóng đá arsenalbóng đá atalantabundesligacầu thủ haalandUEFAevertonxosofutebol ao vivofutemaxmulticanaisonbethttps://bsport.fithttps://onbet88.ooohttps://i9bet.bizhttps://hi88.ooohttps://okvip.athttps://f8bet.athttps://fb88.cashhttps://vn88.cashhttps://shbet.atbóng đá world cupbóng đá inter milantin juventusbenzemala ligaclb leicester cityMUman citymessi lionelsalahnapolineymarpsgronaldoserie atottenhamvalenciaAS ROMALeverkusenac milanmbappenapolinewcastleaston villaliverpoolfa cupreal madridpremier leagueAjaxbao bong da247EPLbarcelonabournemouthaff cupasean footballbên lề sân cỏbáo bóng đá mớibóng đá cúp thế giớitin bóng đá ViệtUEFAbáo bóng đá việt namHuyền thoại bóng đágiải ngoại hạng anhSeagametap chi bong da the gioitin bong da lutrận đấu hôm nayviệt nam bóng đátin nong bong daBóng đá nữthể thao 7m24h bóng đábóng đá hôm naythe thao ngoai hang anhtin nhanh bóng đáphòng thay đồ bóng đábóng đá phủikèo nhà cái onbetbóng đá lu 2thông tin phòng thay đồthe thao vuaapp đánh lô đềdudoanxosoxổ số giải đặc biệthôm nay xổ sốkèo đẹp hôm nayketquaxosokq xskqxsmnsoi cầu ba miềnsoi cau thong kesxkt hôm naythế giới xổ sốxổ số 24hxo.soxoso3mienxo so ba mienxoso dac bietxosodientoanxổ số dự đoánvé số chiều xổxoso ket quaxosokienthietxoso kq hôm nayxoso ktxổ số megaxổ số mới nhất hôm nayxoso truc tiepxoso ViệtSX3MIENxs dự đoánxs mien bac hom nayxs miên namxsmientrungxsmn thu 7con số may mắn hôm nayKQXS 3 miền Bắc Trung Nam Nhanhdự đoán xổ số 3 miềndò vé sốdu doan xo so hom nayket qua xo xoket qua xo so.vntrúng thưởng xo sokq xoso trực tiếpket qua xskqxs 247số miền nams0x0 mienbacxosobamien hôm naysố đẹp hôm naysố đẹp trực tuyếnnuôi số đẹpxo so hom quaxoso ketquaxstruc tiep hom nayxổ số kiến thiết trực tiếpxổ số kq hôm nayso xo kq trực tuyenkết quả xổ số miền bắc trực tiếpxo so miền namxổ số miền nam trực tiếptrực tiếp xổ số hôm nayket wa xsKQ XOSOxoso onlinexo so truc tiep hom nayxsttso mien bac trong ngàyKQXS3Msố so mien bacdu doan xo so onlinedu doan cau loxổ số kenokqxs vnKQXOSOKQXS hôm naytrực tiếp kết quả xổ số ba miềncap lo dep nhat hom naysoi cầu chuẩn hôm nayso ket qua xo soXem kết quả xổ số nhanh nhấtSX3MIENXSMB chủ nhậtKQXSMNkết quả mở giải trực tuyếnGiờ vàng chốt số OnlineĐánh Đề Con Gìdò số miền namdò vé số hôm nayso mo so debach thủ lô đẹp nhất hôm naycầu đề hôm naykết quả xổ số kiến thiết toàn quốccau dep 88xsmb rong bach kimket qua xs 2023dự đoán xổ số hàng ngàyBạch thủ đề miền BắcSoi Cầu MB thần tàisoi cau vip 247soi cầu tốtsoi cầu miễn phísoi cau mb vipxsmb hom nayxs vietlottxsmn hôm naycầu lô đẹpthống kê lô kép xổ số miền Bắcquay thử xsmnxổ số thần tàiQuay thử XSMTxổ số chiều nayxo so mien nam hom nayweb đánh lô đề trực tuyến uy tínKQXS hôm nayxsmb ngày hôm nayXSMT chủ nhậtxổ số Power 6/55KQXS A trúng roycao thủ chốt sốbảng xổ số đặc biệtsoi cầu 247 vipsoi cầu wap 666Soi cầu miễn phí 888 VIPSoi Cau Chuan MBđộc thủ desố miền bắcthần tài cho sốKết quả xổ số thần tàiXem trực tiếp xổ sốXIN SỐ THẦN TÀI THỔ ĐỊACầu lô số đẹplô đẹp vip 24hsoi cầu miễn phí 888xổ số kiến thiết chiều nayXSMN thứ 7 hàng tuầnKết quả Xổ số Hồ Chí Minhnhà cái xổ số Việt NamXổ Số Đại PhátXổ số mới nhất Hôm Nayso xo mb hom nayxxmb88quay thu mbXo so Minh ChinhXS Minh Ngọc trực tiếp hôm nayXSMN 88XSTDxs than taixổ số UY TIN NHẤTxs vietlott 88SOI CẦU SIÊU CHUẨNSoiCauVietlô đẹp hôm nay vipket qua so xo hom naykqxsmb 30 ngàydự đoán xổ số 3 miềnSoi cầu 3 càng chuẩn xácbạch thủ lônuoi lo chuanbắt lô chuẩn theo ngàykq xo-solô 3 càngnuôi lô đề siêu vipcầu Lô Xiên XSMBđề về bao nhiêuSoi cầu x3xổ số kiến thiết ngày hôm nayquay thử xsmttruc tiep kết quả sxmntrực tiếp miền bắckết quả xổ số chấm vnbảng xs đặc biệt năm 2023soi cau xsmbxổ số hà nội hôm naysxmtxsmt hôm nayxs truc tiep mbketqua xo so onlinekqxs onlinexo số hôm nayXS3MTin xs hôm nayxsmn thu2XSMN hom nayxổ số miền bắc trực tiếp hôm naySO XOxsmbsxmn hôm nay188betlink188 xo sosoi cầu vip 88lô tô việtsoi lô việtXS247xs ba miềnchốt lô đẹp nhất hôm naychốt số xsmbCHƠI LÔ TÔsoi cau mn hom naychốt lô chuẩndu doan sxmtdự đoán xổ số onlinerồng bạch kim chốt 3 càng miễn phí hôm naythống kê lô gan miền bắcdàn đề lôCầu Kèo Đặc Biệtchốt cầu may mắnkết quả xổ số miền bắc hômSoi cầu vàng 777thẻ bài onlinedu doan mn 888soi cầu miền nam vipsoi cầu mt vipdàn de hôm nay7 cao thủ chốt sốsoi cau mien phi 7777 cao thủ chốt số nức tiếng3 càng miền bắcrồng bạch kim 777dàn de bất bạion newsddxsmn188betw88w88789bettf88sin88suvipsunwintf88five8812betsv88vn88Top 10 nhà cái uy tínsky88iwinlucky88nhacaisin88oxbetm88vn88w88789betiwinf8betrio66rio66lucky88oxbetvn88188bet789betMay-88five88one88sin88bk88xbetoxbetMU88188BETSV88RIO66ONBET88188betM88M88SV88Jun-68Jun-88one88iwinv9betw388OXBETw388w388onbetonbetonbetonbet88onbet88onbet88onbet88onbetonbetonbetonbetqh88mu88Nhà cái uy tínpog79vp777vp777vipbetvipbetuk88uk88typhu88typhu88tk88tk88sm66sm66me88me888live8live8livesm66me88win798livesm66me88win79pog79pog79vp777vp777uk88uk88tk88tk88luck8luck8kingbet86kingbet86k188k188hr99hr99123b8xbetvnvipbetsv66zbettaisunwin-vntyphu88vn138vwinvwinvi68ee881xbetrio66zbetvn138i9betvipfi88clubcf68onbet88ee88typhu88onbetonbetkhuyenmai12bet-moblie12betmoblietaimienphi247vi68clupcf68clupvipbeti9betqh88onb123onbefsoi cầunổ hũbắn cáđá gàđá gàgame bàicasinosoi cầuxóc đĩagame bàigiải mã giấc mơbầu cuaslot gamecasinonổ hủdàn đềBắn cácasinodàn đềnổ hũtài xỉuslot gamecasinobắn cáđá gàgame bàithể thaogame bàisoi cầukqsssoi cầucờ tướngbắn cágame bàixóc đĩaAG百家乐AG百家乐AG真人AG真人爱游戏华体会华体会im体育kok体育开云体育开云体育开云体育乐鱼体育乐鱼体育欧宝体育ob体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育开云体育开云体育棋牌棋牌沙巴体育买球平台新葡京娱乐开云体育mu88qh88

NOU: Îți recomand masterclassul meu de digital marketing în 22 lecții video.

Citește cartea mea ”Ce ne facem, domle, cu influencerii ăștia?” și, dacă nu îți place, îți dau o bere :D

Abonează-te la newsletterul trimis de maximum două ori pe săptămână celor peste 5.300 de abonați.

Despre autor: Fondator și asociat al agenției de comunicare integrată Kooperativa 2.0. Trainer cu peste 300 de workshopuri pe teme de marketing digital susținute. Speaker și moderator la peste 300 de evenimente de business. Blogger din 2007, cu peste 13.000 de articole scrise.

Contact: cristi@kooperativa.ro

Share on facebook
Distribuie pe Facebook
Share on linkedin
Distribuie pe LinkedIn
Share on whatsapp
Distribuie pe Whatsapp

1 thought on “Tik Tok este aplicația aia pe care stau copiii care or să îți plătească ție pensia”

  1. Salut, creeaza dependenta Tik Tok, e cel mai mare hot de timp. Trec orele ca minutele cand ajungi acolo ;)

    Cred ca si la juriul pt. Premiile Nobel sau alti academicieni o sa fie la fel, daca apuca sa intre pe aplicatie.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.