Relațiile împlinite acasă și la birou pot părea niște utopii. Dar să știți că există această soluție. Unora o să vi se potrivească. Altora nu. Dar merită încercat.

De ce pierdem vremea citind cărți, când am putea face ceva mai profitabil?

În ultima vreme am citit două cărți foarte bune despre Japonia din perioada anului 1000 (plus, minus câțiva ani). Pe care vi le recomand: Murasaki Shikubu – Povestea lui Genji (de referință, scrisă prin anul 950!) și Liza Dalby – Povestea doamnei Murasaki (despre autoarea din vechime, scrisă de singura occidentală ajunsă gheișă – zice marketingul stimabilei).

Într-o discuție cu niște amici, le-am povestit despre cărțile astea (apropo, scriu cât de des pot despre cărțile pe care le citesc). Și le-am spus, printre altele, că în perioada aceea, la curtea imperială japoneză, femeile aristocrate trebuiau să aibă dinții înnegriți (cu ceva substanță, munca dracului să te tot freci pe premolari and shit…). Altfel părea din popor sau ceva. Așa era fashionable atunci.

Le-am mai spus că atunci forma superioară de dialog pe sistem de îndrăgosteală erau niște scrisori cu câte o scurtă poezie (nu haiku, genul ăsta-i altă poveste) și însoțite de un întreg cod de crenguțe, rămurele, frunzulițe (complex sistem, dar tocmai de aceea fascinant).

Unul care era și el pe acolo, cam giolbănete și cam abțiguit de băutură, m-a întrebat la mișto că cu ce am rămas după cărțile alea, adică de ce am pierdut vremea să le citesc, mai bine făceam altceva în timpul ăsta.

M-am uitat cu o milă imensă la el și i-am zis cam cum i-a zis Radu Cosașu lui Andrei Pleșu când a fost întrebat ce ar câștiga dacă s-ar uita la fotbal. Cosașu i-a zis așa: ”Andrei, nu știu ce câștigi. Dar habar nu au cât de mult pierzi...”.

Pe același sistem, i-am spus ghiolbănașului:

”Nu știu ce am câștigat dacă am citit cărțile astea, dar mă oripilează ideea că aș fi putut pierde sentimentul acela de împlinire pe care l-am simțit tocmai pentru că le-am citit”.

N-a înțeles nimic. Iar eu, intelectual de cartier, i-am mai făcut cinste cu o cinzeacă. Ca să sărbătoresc neadecvarea mea la lumea înconjurătoare. Sau ceva.

Distribuie pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.