Consultanții fără consultanță

La un astfel de material, ar trebui pus ceva profund gen ”m-am gândit mult dacă și cum să scriu aceste rânduri…”, adică să arăt că m-am strofocat și că mi-am ales atent cuvintele și alte chestiuni de astea. Nope, dați-i pace. Aveam ideea asta de material de foarte mută vreme, dar nu am avut timp să îl execut. Atâta tot. În plus, nu am a ce mă gândi nuș cât la subiect, pentru că l-a fumat de atâtea ori în activitatea mea de consultant (și acilea venim abrupt pe subiect) încât cuvintele curg blajin, cam cum curge cascada Bigar când are cât de cât un debit acceptabil și când nu sunt multe PETuri plutind agale pe acolo.

Consultanții fără consultanță nu sunt cei care, din diverse motive, nu preau ce consultanță să ofere. Ăla este un alt subiect, de care poate o să mă apuc la un moment dat dacă o să am vreme (gen ce a scris Cismaru, dar nu până la capăt…). Dar, în cazul de față, sintagma se referă la consultanții care, din diverse motive, nu apelează la consultanță.

Să explic. Pentru că vă simt cu sprânceana un pic ridicată. Și, ca să vorbim aplicat, o să mă dau pe mine ca exemplu. Doar, vorba aia, pe mine mă știu cel mai bine.

La Kooperativa 2.0 (insert reclamă acilea: agenție de social media specializată în campanii care au legătură cu bloggerii) facem, firește, și consultanță. Pe cale de consecință, intrăm lejer în categoria despre care fac vorbire acilea. Doar că noi suntem specializați pe social media. Și super-specializați, dacă îmi permiteți, pe blogging. Mai știm câte ceva și despre comunicare în general, despre PR, despre web design, despre marketing, la o adică. Dar nu suntem specialiști pe așa ceva. Nici pe departe. Deci nu ne putem numi consultanți pe zonele astea.

Și ce facem noi, consultanți de social media, când avem nevoie de servicii de consultanță pe alte domenii? Simplu: plătim alți consultanți, specialiști pe domeniile respective. Cazuri concrete (nu le-am cerut acordul să îi vâr aici, dar trag nădejde că nu o să supere prea tare).

Când am construit brandul Kooperativa 2.0, am lucrat cu cei de la Seed. Noi am vrut să plătim brandingul, dar ei ne-au solicitat să facem un barter, pentru că aveau, la rândul lor, nevoie de susținere în zona de social media pentru un proiect fain de-al lor. Și am mers în acest parteneriat. Dar, repet, noi am vrut să plătim pentru expertiza lor. Puteam noi să tragem trei linii colorate și să le punem în 14 chenare și să zicem că aia e, asta este identitatea Kooperativa 2.0? Puteam, desigur. Dar nu am vrut. Pentru că ne-am asumat limitele pe domeniul respectiv. Și am vrut mai mult. Pentru că așa este normal: când nu ești specialist pe un domeniu și vrei calitate, consultanța se plătește. 

Când am construit platforma BlogalInitiative.ro (insert reclamă acilea: cea mai mare platformă de concursuri pentru bloggeri – peste 400 de campanii până acum, premii de peste 200.000 de Euro trimise către bloggeri) și am vrut sistem integrat de licitații și un mini-shop (Gift Shopul, unde bloggerii își licitează punctele rezultate în campanii ca să câștige produse) am apelat, prin Gabriel Coliță, la o firmă care se pricepea mult mai bine decât noi la așa ceva. Putem noi să încercăm să facem rahatul bici? Puteam, desigur. Dar nu am vrut. Pentru că ne-am asumat limitele pe domeniul respectiv. Și am vrut mai mult. Pentru că așa este normal: când nu ești specialist pe un domeniu și vrei calitate, consultanța se plătește. 

La începutul anului acesta, când am pus pe hârtie gândurile noastre pe linie de business în ceea ce privește Kooperativa 2.0, mi-am dat seama că am lacune mari în ceea ce privește managementul integrat al unei afaceri. Așa, cât să trec strada, știam, că doar nu am reușit să fac ce am făcut până acum pentru că eram praf nețărmurit. Dar simțeam că trebuie să învăț mai mult. Ca să facem mai mult. Așa că am plătit un mini-MBA: Business Drive. Pe care vi-l recomand la maxim (apropo, încă mai sunt câteva locuri pentru sesiunea din mai), căci pe mine zilele petrecute acolo m-au ajutat enorm să înțeleg muuuult mai bine ce înseamnă managementul unui business. Puteam să dau un google după ce mă interesa și să mă rezum la atât. Puteam, desigur. Dar nu am vrut. Pentru că mi-am asumat limitele pe domeniul respectiv. Și am vrut mai mult. Pentru că așa este normal: când nu ești specialist pe un domeniu și vrei calitate, consultanța se plătește. 

Acum suntem în proces de refacere a siteului Kooperativa 2.0. Pentru că transformarea de la o rețea de siteuri și bloguri (cum eram înainte) la o agenție de social media necesită niște luat la pilă din toate punctele de vedere. Cumva paradoxal (mulți ne-au zis asta, ”băăăh, ce dracu, doar voi vă pricepeți la făcut siteuri, am văzut că ați făcut mai multe!”) am decis să nu ne ocupăm noi de realizarea siteului (la design mă refer), ci să apelăm la Inoveo. Bine, ei nu sunt agenție de web design, ci de branding (facem și un mic rebranding, o să vedeți). Dar am vrut cu ei pentru că am decis că avem nevoie de un design profi. Dupa aia ne descurcăm noi cu codatul și alea, alea. Puteam să trântim noi un site simpăticuț și atât? Puteam, desigur. Dar nu am vrut. Pentru că ne-am asumat limitele pe domeniul respectiv. Și am vrut mai mult. Pentru că așa este normal: când nu ești specialist pe un domeniu și vrei calitate, consultanța se plătește. 

Când am decis că avem nevoie la Kooperativa 2.0 de o structurare mai pe business (cei care ați trecut de la antreprenoriatul după ureche la construirea unui business adevărat știți despre ce vorbesc; ceilalți o să învățați), am apelat la Ștefan Rădulescu. La început, a venit din prietenie. Și ne-a ajutat foarte mult să ne limpezim procesele interne de business. Acum suntem pe contract de consultanță cu el. Mă rog, pe un tarif mai prietenesc, vorba aia, doar ne-am băut niște beri :D Dar pe contract. Pentru că avem în continuare nevoie de expertiza lui. Pentru că așa este normal: când nu ești specialist pe un domeniu și vrei calitate, consultanța se plătește. 

V-am dar doar câteva exemple din ograda proprie despre ce însemnă că noi, consultanți, plătim alți consultanți să ne ajute. Ceea ce, din toate punctele de vedere, vă doresc și vouă.

xosotin chelseathông tin chuyển nhượngcâu lạc bộ bóng đá arsenalbóng đá atalantabundesligacầu thủ haalandUEFAevertonxosofutebol ao vivofutemaxmulticanaisonbethttps://bsport.fithttps://onbet88.ooohttps://i9bet.bizhttps://hi88.ooohttps://okvip.athttps://f8bet.athttps://fb88.cashhttps://vn88.cashhttps://shbet.atbóng đá world cupbóng đá inter milantin juventusbenzemala ligaclb leicester cityMUman citymessi lionelsalahnapolineymarpsgronaldoserie atottenhamvalenciaAS ROMALeverkusenac milanmbappenapolinewcastleaston villaliverpoolfa cupreal madridpremier leagueAjaxbao bong da247EPLbarcelonabournemouthaff cupasean footballbên lề sân cỏbáo bóng đá mớibóng đá cúp thế giớitin bóng đá ViệtUEFAbáo bóng đá việt namHuyền thoại bóng đágiải ngoại hạng anhSeagametap chi bong da the gioitin bong da lutrận đấu hôm nayviệt nam bóng đátin nong bong daBóng đá nữthể thao 7m24h bóng đábóng đá hôm naythe thao ngoai hang anhtin nhanh bóng đáphòng thay đồ bóng đábóng đá phủikèo nhà cái onbetbóng đá lu 2thông tin phòng thay đồthe thao vuaapp đánh lô đềdudoanxosoxổ số giải đặc biệthôm nay xổ sốkèo đẹp hôm nayketquaxosokq xskqxsmnsoi cầu ba miềnsoi cau thong kesxkt hôm naythế giới xổ sốxổ số 24hxo.soxoso3mienxo so ba mienxoso dac bietxosodientoanxổ số dự đoánvé số chiều xổxoso ket quaxosokienthietxoso kq hôm nayxoso ktxổ số megaxổ số mới nhất hôm nayxoso truc tiepxoso ViệtSX3MIENxs dự đoánxs mien bac hom nayxs miên namxsmientrungxsmn thu 7con số may mắn hôm nayKQXS 3 miền Bắc Trung Nam Nhanhdự đoán xổ số 3 miềndò vé sốdu doan xo so hom nayket qua xo xoket qua xo so.vntrúng thưởng xo sokq xoso trực tiếpket qua xskqxs 247số miền nams0x0 mienbacxosobamien hôm naysố đẹp hôm naysố đẹp trực tuyếnnuôi số đẹpxo so hom quaxoso ketquaxstruc tiep hom nayxổ số kiến thiết trực tiếpxổ số kq hôm nayso xo kq trực tuyenkết quả xổ số miền bắc trực tiếpxo so miền namxổ số miền nam trực tiếptrực tiếp xổ số hôm nayket wa xsKQ XOSOxoso onlinexo so truc tiep hom nayxsttso mien bac trong ngàyKQXS3Msố so mien bacdu doan xo so onlinedu doan cau loxổ số kenokqxs vnKQXOSOKQXS hôm naytrực tiếp kết quả xổ số ba miềncap lo dep nhat hom naysoi cầu chuẩn hôm nayso ket qua xo soXem kết quả xổ số nhanh nhấtSX3MIENXSMB chủ nhậtKQXSMNkết quả mở giải trực tuyếnGiờ vàng chốt số OnlineĐánh Đề Con Gìdò số miền namdò vé số hôm nayso mo so debach thủ lô đẹp nhất hôm naycầu đề hôm naykết quả xổ số kiến thiết toàn quốccau dep 88xsmb rong bach kimket qua xs 2023dự đoán xổ số hàng ngàyBạch thủ đề miền BắcSoi Cầu MB thần tàisoi cau vip 247soi cầu tốtsoi cầu miễn phísoi cau mb vipxsmb hom nayxs vietlottxsmn hôm naycầu lô đẹpthống kê lô kép xổ số miền Bắcquay thử xsmnxổ số thần tàiQuay thử XSMTxổ số chiều nayxo so mien nam hom nayweb đánh lô đề trực tuyến uy tínKQXS hôm nayxsmb ngày hôm nayXSMT chủ nhậtxổ số Power 6/55KQXS A trúng roycao thủ chốt sốbảng xổ số đặc biệtsoi cầu 247 vipsoi cầu wap 666Soi cầu miễn phí 888 VIPSoi Cau Chuan MBđộc thủ desố miền bắcthần tài cho sốKết quả xổ số thần tàiXem trực tiếp xổ sốXIN SỐ THẦN TÀI THỔ ĐỊACầu lô số đẹplô đẹp vip 24hsoi cầu miễn phí 888xổ số kiến thiết chiều nayXSMN thứ 7 hàng tuầnKết quả Xổ số Hồ Chí Minhnhà cái xổ số Việt NamXổ Số Đại PhátXổ số mới nhất Hôm Nayso xo mb hom nayxxmb88quay thu mbXo so Minh ChinhXS Minh Ngọc trực tiếp hôm nayXSMN 88XSTDxs than taixổ số UY TIN NHẤTxs vietlott 88SOI CẦU SIÊU CHUẨNSoiCauVietlô đẹp hôm nay vipket qua so xo hom naykqxsmb 30 ngàydự đoán xổ số 3 miềnSoi cầu 3 càng chuẩn xácbạch thủ lônuoi lo chuanbắt lô chuẩn theo ngàykq xo-solô 3 càngnuôi lô đề siêu vipcầu Lô Xiên XSMBđề về bao nhiêuSoi cầu x3xổ số kiến thiết ngày hôm nayquay thử xsmttruc tiep kết quả sxmntrực tiếp miền bắckết quả xổ số chấm vnbảng xs đặc biệt năm 2023soi cau xsmbxổ số hà nội hôm naysxmtxsmt hôm nayxs truc tiep mbketqua xo so onlinekqxs onlinexo số hôm nayXS3MTin xs hôm nayxsmn thu2XSMN hom nayxổ số miền bắc trực tiếp hôm naySO XOxsmbsxmn hôm nay188betlink188 xo sosoi cầu vip 88lô tô việtsoi lô việtXS247xs ba miềnchốt lô đẹp nhất hôm naychốt số xsmbCHƠI LÔ TÔsoi cau mn hom naychốt lô chuẩndu doan sxmtdự đoán xổ số onlinerồng bạch kim chốt 3 càng miễn phí hôm naythống kê lô gan miền bắcdàn đề lôCầu Kèo Đặc Biệtchốt cầu may mắnkết quả xổ số miền bắc hômSoi cầu vàng 777thẻ bài onlinedu doan mn 888soi cầu miền nam vipsoi cầu mt vipdàn de hôm nay7 cao thủ chốt sốsoi cau mien phi 7777 cao thủ chốt số nức tiếng3 càng miền bắcrồng bạch kim 777dàn de bất bạion newsddxsmn188betw88w88789bettf88sin88suvipsunwintf88five8812betsv88vn88Top 10 nhà cái uy tínsky88iwinlucky88nhacaisin88oxbetm88vn88w88789betiwinf8betrio66rio66lucky88oxbetvn88188bet789betMay-88five88one88sin88bk88xbetoxbetMU88188BETSV88RIO66ONBET88188betM88M88SV88Jun-68Jun-88one88iwinv9betw388OXBETw388w388onbetonbetonbetonbet88onbet88onbet88onbet88onbetonbetonbetonbetqh88mu88Nhà cái uy tínpog79vp777vp777vipbetvipbetuk88uk88typhu88typhu88tk88tk88sm66sm66me88me888live8live8livesm66me88win798livesm66me88win79pog79pog79vp777vp777uk88uk88tk88tk88luck8luck8kingbet86kingbet86k188k188hr99hr99123b8xbetvnvipbetsv66zbettaisunwin-vntyphu88vn138vwinvwinvi68ee881xbetrio66zbetvn138i9betvipfi88clubcf68onbet88ee88typhu88onbetonbetkhuyenmai12bet-moblie12betmoblietaimienphi247vi68clupcf68clupvipbeti9betqh88onb123onbefsoi cầunổ hũbắn cáđá gàđá gàgame bàicasinosoi cầuxóc đĩagame bàigiải mã giấc mơbầu cuaslot gamecasinonổ hủdàn đềBắn cácasinodàn đềnổ hũtài xỉuslot gamecasinobắn cáđá gàgame bàithể thaogame bàisoi cầukqsssoi cầucờ tướngbắn cágame bàixóc đĩaAG百家乐AG百家乐AG真人AG真人爱游戏华体会华体会im体育kok体育开云体育开云体育开云体育乐鱼体育乐鱼体育欧宝体育ob体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育开云体育开云体育棋牌棋牌沙巴体育买球平台新葡京娱乐开云体育mu88qh88

NOU: Îți recomand masterclassul meu de digital marketing în 22 lecții video.

Citește cartea mea ”Ce ne facem, domle, cu influencerii ăștia?” și, dacă nu îți place, îți dau o bere :D

Abonează-te la newsletterul trimis de maximum două ori pe săptămână celor peste 5.300 de abonați.

Despre autor: Fondator și asociat al agenției de comunicare integrată Kooperativa 2.0. Trainer cu peste 300 de workshopuri pe teme de marketing digital susținute. Speaker și moderator la peste 300 de evenimente de business. Blogger din 2007, cu peste 13.000 de articole scrise.

Contact: cristi@kooperativa.ro

Share on facebook
Distribuie pe Facebook
Share on linkedin
Distribuie pe LinkedIn
Share on whatsapp
Distribuie pe Whatsapp

4 thoughts on “Consultanții fără consultanță”

  1. …1.Sunt proiectant de case-vile-fabrici-și-uzine. Așa credeam și io. Din păcate, nu numai că oamenii proști (și săraci ???) n-au nevoie de consultanțăci, mai mult, în jurul meu se ridică tot felul de case FĂRĂ PROIECT !…
    2.Când refăceam, de pildă, blocul Lizeanu (după seismul din 77 în București), aveam în echipe muncitori de cat.5,4,3,2,1+necalificață. Azi, orice frânar din cârciumă, după ce și-a beut banii – se oferă să-ți armeze o placă, să-ți pună faianță, ORICE.
    Rezultatele se văd.
    Deci ceea ce faceți Voi, cu Kooperativa asta – e de bine. Parol dublu !

  2. Pe sistemul hai sa facem ceva dar nu stim ce trebuie sa facem si cum se fac lucrurile….eee uite ca in Romania inca mai exista cazuri(muuuulte cazuri) unde lucrurile merg pe acest sistem. Oare cand ne vom trezi si noi la realitate?

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.