Cei mai mulți dintre voi știți că am onoarea să fac parte din juriul Chivas The Venture, alături de Andreea Esca, Marius Ghenea și Tudor Furir. Când a trebuit să alegem dintre multele proiecte depuse în această excelentă inițiativă, am avut o sarcină dificilă. Pentru că majoritatea proiectelor depuse au fost foarte bune. Nu toate, desigur. Unele nu ne-au spus nimic. Dar din cele pe care le-am selectat pe lista scurtă chiar am avut de unde alege.
Vi le dau mai jos, pe scurt. Cu mențiunea că o se revin cu un material mai amplu despre fiecare în parte. Oricum voi puteți intra pe TheVentureVote.ro, unde le găsiți pe toate și unde puteți vota proiectul care vă place.
De ce să votați? Îmi permit să vă dau 3 motive. Vă spun doar, așa, ca o punere în context, următoarele: toate cele 5 proiecte finaliste au un impact social major prin ceea ce fac.
Motivul 1. Câștigătorul primește din partea Chivas un premiu de5.000 euro la finalul etapei locale și șansa de a primi finanțarea necesară îndeplinirii obiectivelor din fondul de 1 milion $ în etapa globală Chivas The Venture.
Motivul 2. Pe lângă premiul desemnat de juriu câștigătorului, Chivas oferă și un premiu de popularitate în valoare de 3000€, care va fi acordat în urma voturilor primite de către cei 5 finaliști din partea publicului.
Motivul 3. Gândiți-vă că votul vostru poate face diferența. Și gândiți-vă că această diferență înseamnă că votul vostru ar putea plasa proiectul care vă place în unul din ”motivele” cele două de mai sus. Și gândiți-vă că, la o adică, votul vostru care poate face diferența ar putea schimba pentru totdeauna soarta businessului cu pricina și a oamenilor implicați în acest business. Pentru totdeauna. În bine :)
Ați face un mare bine dacă ați răspândi vestea despre vot, ca să audă cât mai multă lume. Și să vă transformați, astfel, votul care poate face diferența într-o diferență și mai mare :)
Proiectele finaliste Chivas The Venture, pe care vă invit să le votați, sunt:
Babele este o platformă online de open sourcing dedicată inovației, care are ca scop binele comunității. Platforma facilitează conexiunea dintre antreprenorii sociali și stakeholderii relevanți, pentru a construi și valida împreună strategiile de business astfel încât impactul social al acestora să-și atingă potențialul maxim. Puteți găsi informații despre proiect și la Victor Kapra.
Bookster este prima bibliotecă pentru companii din România. Bookster selectează cele mai bune cărți din lume și le livrează la birou săptămânal, gratuit pentru angajați, pe baza abonamentului oferit de companie. Astfel, companiile oferă angajaților un instrument eficient pentru dezvoltarea personală și profesională. Puteți găsi informații despre proiect și la Claudiu Vrînceanu.
ORIN System este compania care își propune să reducă poluarea prin sisteme integrate de iluminat, care folosesc energia becurilor speciale pentru a genera ioni negativi în aerul contaminat, curățând orice urmă de poluare. În acest fel, noxele și mirosurile neplăcute nu sunt mascate sau evacuate, ci eliminate. Puteți găsi informații despre proiect și la Alexandru Negrea.
SafeDrive este aplicația mobilă care diminuează numărul accidetenlor rutiere cauzate de utilizarea telefonului la volan, încurajând șoferii să renunțe la folosirea acestuia în timpul condusului și recompensându-i cu puncte. Punctele se transformă în vouchere, care pot fi folosite pentru a achiziționarea de produse sau servicii comercializate de partenerii SafeDrive, direct în aplicație. Puteți găsi informații despre proiect și la Manafu.
Symme3D este companie care produce imprimante multifuncționale ce printează tridimensional părți anatomice umane. Scopul printării organelor la scară reală este de a ajuta doctorii chirurgi să determine tactil și cu mai multă precizie poziția tumorilor înainte de operații. Astfel, se reduce timpul de anestezie, iar riscurile la care pacienții sunt supuși pe masa de operație sunt diminuate. Puteți găsi informații despre proiect și la Răzvan Pascu.