Io când plângi pe umărul meu te servesc cu un cap în gură

Când am cunoscut-o pe Carmen, mi-am zis în barbă (dar, recunosc, zâmbind a simpatie :D), ”no, uite, încă o zuză”. Acum după ce am stat de mai multe ori de vorbă și am văzut niște lucruri pe care le-a făcut (excelent, dacă îmi permiteți…) mi-am schimbat total părerea despre ea: e o zuză tare, tare simpatică și profesionistă :D

Discuțiile noastre (și chiar ai ce discuta cu fata asta, serios) se desfășoară fix ca între o doamnă și un derbedeu. Ea vorbește frumos, elegant, cu pasiune nelimitată, io vorbesc de după blocuri, la caterincă, cu pasiune limitată de realismul care, morții mă-sii, m-a dat de atâtea ori cu capul de grindă, încât nu mai pot zbura fără radarul setat la maximum.

Ultima dată când am povestit, Carmen mi-a spus niște lucruri mai delicate. Eu, recunosc, nu sunt genul de om pe umărul căruia să te plângi. Maximum ce pot să fac pentru tine, dacă ajungi în momente de astea, este să îți dau un cap în gură, să te fac troacă de porci că te lași așa și să sper că, după ce te ștergi de sânge, îți revii. Multă lume îmi spune că stilul meu are efecte teribile asupra lor. Nu știu dacă în sensul bun sau în ăla rău, dar așa zice lumea :)

Așa și cu Carmen. Pe care am lovit-0 dur și fără avertisment. Mie mi s-a părut că am spus o grosolănie. Și imediat după aia mi-a părut rău că am zis-o. Că prea e doamnă Carmen ca să vorbești așa cu ea…

Numai că, din fericire, Carmen a înțeles exact ce trebuie. Și a scris o postare pe această temă.

PS. Unii dintre voi au crezut că urarea ”Să fiți iubiți” cu care îmi termin de obicei postările este așa, de complezență. Nope, dragilor, este ceea ce vă doresc din tot sufletul meu, că ioi fain poate fi… :)

NOU: Îți recomand masterclassul meu de digital marketing în 22 lecții video.

Citește cartea mea ”Ce ne facem, domle, cu influencerii ăștia?” și, dacă nu îți place, îți dau o bere :D

Abonează-te la newsletterul trimis de maximum două ori pe săptămână celor peste 5.300 de abonați.

Despre autor: Fondator și asociat al agenției de comunicare integrată Kooperativa 2.0. Trainer cu peste 300 de workshopuri pe teme de marketing digital susținute. Speaker și moderator la peste 300 de evenimente de business. Blogger din 2007, cu peste 13.000 de articole scrise.

Contact: cristi@kooperativa.ro

Share on facebook
Distribuie pe Facebook
Share on linkedin
Distribuie pe LinkedIn
Share on whatsapp
Distribuie pe Whatsapp

3 thoughts on “Io când plângi pe umărul meu te servesc cu un cap în gură”

  1. Pingback: "It’s not the men in my life that count, it’s the life in my men" | Traiesc frumos

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.