I-am spus unui amic alaltăieri că mă duc la o mică grătărăgeală marca Camping Grill (am și făcut un preafrumos concurs cu ei acilea pe chinezu :D). La care amicul reacționează cu ”cine dracu face grătare pe frigul ăsta?”. Moment în care mi-am adus aminte de ce îmi spunea un prieten care locuiește de mulți ani în SUA: ”băi, la ăștia aici există o cultură a grătarului”. Și mi-am dat seama că amândoi aveau dreptate :)

Hai să luăm chiar evenimentul despre care vă spuneam. În care Dan Silviu Boerescu a gătit pe un grătar Big Green Egg (pe care l-am mai testat o dată la musiu Copolovici :D) niște chestii care au ieșit, firește, foarte gustoase. Teoretic, ciudată perioadă a anului ca să faci grătare. Ciudată la noi, desigur, pentru că în alte părți, grătar se face tot timpul.

Și aici intrăm în chestiuni de nuanțe. Pe care, recunosc, le dibui și io pe încercate, că doar așa facem mulți când lansăm teorii de astea despre (aproape) nimic :) La noi, a face grătar e mai mult o chestiune de ieșit, de mers în natură (pe care nu o respectăm, dar asta e altă poveste…), de evadat dintr-un spațiu care parcă ne sufocă, dar în care ne petrecem constant viața și care, teoretic, ar trebui să ne fie familiară. La americani (hai să îi luăm pe ei în discuție, că de la ei am început) faza cu grătarul este mai mult o chestie de socializare in house, dacă îmi permiteți să zic așa, adică ei nu numai că nu trebuie să fugă din casa lor, ba chiar le place teribil să facă grătarul acasă.

Sigur că ați putea spune că americanii au casă cu curte unde pot să facă grătar, iar noi ăștia care stăm în blocuri unde dracu să ne ducem? Și ați avea dreptate, deși și românii care au casă cu curte tot așa procedează, încearcă să fugă de curtea lor, cum ar veni. Dar faptul că aveți dreptate, ne duce în altă parte cu discuția: în zona financiară, dar un financiar de care depinde gustul :)

La noi, se știe doar, un grătar înseamnă niște alea de fier sudate și la revedere. Care ruginesc, dar le curățăm. Care încep să le găurească, dar le peticim. Știți despre ce vorbesc :)) La ei, însă, și aici diferența e foarte mare (din câte înțeleg ce îmi spune prietenul meu americanos) ei pun mare preț pe grătarul în sine ca ”utilaj”. Pentru că o sculă mai bună, dă un gust mai bun și sortimente variate, nu clasica prăjeală. În unele cazuri, mi-a spus că există chiar un fel de competiție de genul ”al meu e mai mare și mai bun”, de genul competiției pe care o executăm noi în ceea ce privește mașinile :D

Plus că la noi greu mai vezi pe cineva făcând grătar când nu e cald afară. La americanii se face grătar, barbecue, mă rog :)), tot timpul anului.

Io atât am avut de spus pe subiectul ăsta. Și îmi dau seama că mult pot scrie, băi, frate, despre (aproape) nimic :))