Sunt la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu. Unde e o atmosferă extraordinară cum, cred, numai în orașul ăsta minunat poți găsi la astfel de evenimente. O să vă mai povestesc de ce mișto oameni am cunoscut aici și cu ce oameni la fel de mișto m-am reîntâlnit. Dar întâi să vă spun cum a fost prima zi :)
Am intrat la piesa Scattered a celor de la Motionhouse cu mare reținere. Pentru că știam că este vorba despre dans contemporan și pentru că am avut cu ceva vreme în urmă o experiență tare aiurea cu o altă trupă de dans, care se scălâmbăia în niște saci de gunoi pe scenă, de am ieșit afară din spectacol (singura dată când am comis un asemenea gherțoism cultural). Dar ce am văzut pe scena Teatrului Radu Stanca m-a lăsat cu gura căscată…
Extraordinar ce înseamnă să combini dansul cu efectele video, cu scenografia perfectă și cu o muzică senzațională. Timp de 1 oră toți cei din sală ne uitam fascinați la cei 7 dansatori care ne-au purtat printru ciclu imaginar al stropilor de apă. Și au făcut-o extraordinar. Am ieșit de la spectacol cu o stare de bine teribilă și cu sentimentul că, zău, trebuie să ies mai des din casă și să mă las năpădit de astfel de experiențe :) Mai jos aveți o mostră din ce fac cei de la Motionhouse, cu precizarea că a-i vedea live este, evident, altceva :)
Apoi am fost la Quanzhou Marionette Troup, la frații mei adevărați din China :)) Am zis că mergem să ne relaxă, să vedem și noi adevărații păpușari la lucru. Și ne-am relaxat, e drept. Și am văzut adevărații păpușari la lucru, e drept. Numai că am făcut toate acestea cu gura căscată…
Fenomenal cum controlează maeștrii chinezi marionetele. La nivel de fiecare deget, de schimbări de expresie facială. Erau momente în care întreaga sala reacționa cu un strigăt de supriză când vedeam cum reușesc păpușarii să dea viață marionetelor. Am văzut păpuși care își turnau singure apă în pahar și apoi duceau paharul la gură, am văzut păpuși care mânuiau sabia precum un ninja :)), am văzut păpuși cu o gingășie a mișcărilor degetelor, în fața cărora parcă nici nu îndrăzneam să respirăm. O măiestrie deosebită și o experiență excelentă! Ceva de genul celei de mai jos :)
Înspre miezul nopții, în Piața Mare plină ochi de oameni, am văzut la lucru trupa Transe Express, cu un show inedit: cântau suspendați de o macara și plimbați pe deasupra publicului :)) Când am auzit ce fac, am zâmbit și am zis bine, bre, hai să îi vedem pe spânzurații ăștia :)) Dar în momentul în care au început ”planările muzicale” chiar m-au prins și m-am uitat cu mare simpatie la ei :)
Cam asta a fost prima zi de FITS2010. O zi excelentă, care mi-a adus infuzia de ”altceva” de care, deși nu conștientizam, aveam nevoie ca de aer :)
5 thoughts on “Dragilor, ieri a fost o zi plină de… altceva :)”
Minunate momente petreceti voi acolo, cei de la Motionhouse sunt senzationali. Ma bucur ca ai adus atmosfera si la noi putin, mai scade regretul ca nu am putut fi acolo.
Am multe „calitati” dar invidia nu se numara printre ele. Asta credeam pana acum cand dumneaei ( de invidie vorbesc!) a inceput sa muste cu colti nemilosi , sa sape adanc, sa rasuceasca colecistul!:) In ce lume frumoasa traiesti, ce lucruri minunate ti-e dat sa cunosti, ce oameni deosebiti intalnesti. Sunt invidioasa, deci exist!:)) Important e ca dai mai departe, ca imparti frumosul si cu noi. Multam!
Frumoase spectacole, frumoase momente. Si eu am ramas cu gura cascata ieri seara!
O zi ce-a deschis perfect FITS-ul !!!
Pingback: Dragilor, ieri a fost o zi plină de… altceva :) « Blogul Festivalului International de Teatru ( FITS ) de la Sibiu – powered by Spixii
Pingback: Deca Dance sau magia trupului uman declanşând jihadul frumosului - Cristian China Birta