Scriu aceste rânduri la câteva minute după miezul nopţii. Pentru că vreau să le scriu cât încă sunt sub impresia pe care mi-a lăsat-o piesa „Maestrul şi Margareta„, pe care tocmai am văzut-o în calitatea mea de blogger oficial al Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu. Pentru că simt că aşa este bine să scrii despre piesa asta, la cald. Pentru că, dacă laşi să treacă nişte ore bune şi să se răcească feelingul, o să ai mari dificultăţi în a scrie ceva cât de cât coerent, dar din suflet, nu din acribii rencenzatoare. Bine, nu că e foarte coerent ce scriu eu acilea, dar înţelegeţi ideea, mai bine o scriitură aproape vie decât o scriitură aproape moartă :D

Am a vă mai spune ceva înainte de a mă apuca să vă raportez cum mi s-a părut piesa. Pentru că ştiu că aceste rânduri vor fi citite şi de cei care, din diverse motive, au ajuns pentru prima dată în Republica Cultură Chineză şi nu sunt obişnuiţi nici cu stilul meu de a presta 2.0 şi nici cu stilul de a scrie bloggeristic. Pentru ei fac precizarea absolut necesară: aşa scrie cineva care are o bere în faţă (luată de la o benzinărie de lângă hotel) şi care s-a plimbat 15 minute prin Sibiu ca să îşi adune gândurile după spectacol. Adică un om care are bâzdăbâcurile lui, aşa cum fiecare om le are pe ale lui. Om, zic, nu angajat de revistă literară sau avatar sau inteligenţă artificială. No bun, dacă nu aţi înţeles ce am vrut să zic, mai spun doar că noi, oamenii ăştia cu bâzdăbâcuri, suntem cei care mergem la teatru pentru că aşa vrem nu pentru că aşa trebe.

Acum despre „Maestrul şi Margareta„. Înainte de piesă, stăteam cu Ruxa şi cu Andreea la o cafea (bine, oameni cu bâzdăbâcuri fiind, am băgat şi o pizza) şi eu lansam întrebarea „cum dracu se poate face o piesă de teatru din textul lui Bulgakov?„. Răspunsul mi l-a dat chiar piesa: nu se poate. Sau, mă rog, nu se poate în măsura în care să te convingă la modul corespunzător că este o reuşită, darămite să îţi arate luminiţa de la capătul succesului.

„Maestrul şi Margareta„ îmi pare un spectacol care are de toate, fără a avea totul, fără a avea acel feng shui complet, autosuficient, de o splendidă autarhie artistică, aşa cum au marile spectacole. Scenografia chiar interesantă, distribuţia bună, ritmul alert şi cu multe ruperi de ritm (partea de multimedia mi-a plăcut, deşi s-a insistat de multe ori prea mult pe ea), textul (de fapt, ca să o spunem pe aia dreaptă, compilaţia de fragmente din textul lui Bulgakov) fabulos. Dar parcă erau părţi (ia să bag una de aia intelectuală aici) dintr-un puzzle ontologic, pierdut într-un oniric în care nu reuşesc să se regăsească şi să se întrepătrundă ca să formeze aceas imagine inteligibilă înspre care orice puzzle aspiră. Tradus: piesa nu convinge.

Şi e lungă, e mult prea lungă. Şi nu vorbesc aici despre durata de aproape 3 ore. Ci despre faptul că substanţa a ceea ce ar trebui să transmită piesa este mult prea diluată. Ziceam de secvenţele multimedia (înregistrări cu actorii din piesă proiectate pe un ecran mare, care cădea ca o cortină), care mi s-au părut, în multe momente, în exces. Există şi momentul acela muzical (apropo, chiar am apreciat munca actorilor ca să înveţe să cânte la acele instrumente, nu o făceau rău, dar nici foarte bine), cu mai multe piese cântate în germană, care ar fi fost simpatic dacă ar fi durat vreo 3 minute. Dar aşa, întins pe mai bine de 10, a fost prea mult.

Mi s-a părut că cei pe care i-am văzut pe scenă au fost mai mult recitatori decât actori. Sigur, e foarte greu să sari pârleazul (tradus = să improvizezi) pe un asemenea text, care, în multe momente, trebuia înţeles cu dicţionarul lângă tine. Nici măcar nu ştiu dacă s-ar fi putut găsi o altă soluţie ca să faci un text mai jucabil, ca să zic aşa. Eu spun doar ce mi s-a părut că văd: recitatori, nu actori. De parcă textul i-a jucat pe actori, nu actorii au jucat textul. Şi mie asta nu îmi place. Cărţile trebuie citite, nu privite.

Unul din momentele controversate despre care am auzit înainte de a merge să văd piesa a fost „măh, vezi că se dezbracă Ofelia Popii în pielea goală, de tot„, ceea ce mi-a cauzat imediat o încruntare de sprânceană stângă. Pentru că (relax, pudibonderia este pentru mine precum un fruct exotic pe o banchiză, adică mi se rupe de ea) nu prea îmi place mie – pardon my french – ţâţele scoase la înaintare şi botezate act artistic. Numai că în cazul nudului Ofeliei din „Maestrul şi Margareta” nu am ce să comentez. Ba chiar mi se pare o soluţie foarte bună pentru a rezolva intensitatea (ratată per total, zic) a acelui bal dat de diavol unde Margareta era amfitrioana şi unde veneau să îşi prezinte respectele o pleiadă (ăsta e cuvântul bun, da?) de oameni care au marcat de-a lungul timpul teatrul. Adică nu mi s-a părut o forţare, face parte din filmul ăsta, dacă îmi permiteţi barbarismul cu „filmul” în acest context.

Bine, pe de altă parte, nu am înţeles faza de după momentul de mai sus, când Ofelia, îmbrăcată între timp, îşi dă iar rochia jos pe jumătate, ia mâinile Maestrului şi şi le pune pe sâni. Asta chiar mi s-a părut în plus. În fine.

Piesa a avut o pauză de 10 minute. Pauză în care a plecat cam un sfert din spectatori. Eu am rămas de curios, să văd cum se termină. Dar era o curiozitate programatică, dacă vreţi. Adică nu acea curiozitate alimentată de fiorul cunoaşterii, de dorinţa de a vrea să ştii nu cum se termină, ci cum se continuă (hai că o dau în almanahe imediat dacă mai bag de astea…). Iar feelingul ăsta nu ştiu dacă este cel mai mare compliment pentru o piesă de teatru.

Vă recomand să mergeţi să vedeţi această piesă? Habar nu am. Trageţi voi concluziile şi decideţi singuri. Doar sunteţi oameni cu bâzdâbâcuri.

Ia să caut să văd ce au mai scris şi alţii despre piesa. Ioanei i-a cam plăcut. Şi Alinei, în mare, aşa. Cristian nu a fost dezamăgit. Mai caut.

MAESTRUL ȘI MARGARETA
după Mihail Bulgakov
Adaptare scenică: Ilona Kiss și Zoltán Balázs
Traducerea din limba maghiară: Crista Bilciu
Regia și coregrafia: Zoltán Balázs
Light Design: Zoltán Balázs și Velica Panduru
Decorul: Zoltán Balázs și Velica Panduru
Costumele: Velica Panduru
Asistent costume: Andreea Pop
Proiect tehnic: Ing. Ion Cornescu
Orchestraţia muzicală: Zeno Apostolache
Distribuţia: Ofelia Popii, Marius Turdeanu, Adrian Neacşu, Mariana Mihu/Ákos Orosz, Ema Veţean, Pali Vecsei, Serenela Mureşan/ Zoltán Lendváczky, Eduard Pătraşcu/ Erika Tankó, Adrian Matioc, Cătălin Pătru, Ciprian Scurtea, Diana Fufezan, Florin Coşuleţ, Mihai Coman, Viorel Raţă, Dan Glasu, Vlad Robaş, Cristina Ragos, Arina Ioana Trif, Gabriela Neagu, Eva Ungvari, Sanda Anastasof