06.12.2016

Jaba aşteptaţi de la mine cronică de spectacol după prima zi de Jazz TM

Află cum poți să câștigi o Dacia Duster Laureate și alte zeci de premii.

„Jaba” adică „degeaba”, cum rosteam io şi fârtaţii mei de derbedăciuni de prin Baia Mare, ca să ne dăm ciumegi că avem şi noi expresii d-astea jmekere :)) Şi folosesc acest termen cu trimitere la copilărie pentru că mi-am dat seama (apropo de ce am zis de faza cu „prima dată”) că, oricât de serioasă ar fi chestiunea la care particip ca blogger, io tot ca o joacă o percep. Una serioasă desigur, căci – make no mistake! – o joacă neluată în serios nu e joacă adevărată, ci doar aflare în treabă şi niscaiva pierdere de vreme. O joacă adevărată, de aia serioasă, deci, are ca finalitate (da, ştiu, urât termen) un lucru esenţial pentru fiecare dintre noi: aflăm despre noi dacă încă ne mai putem juca :)

Aşa că, zic din nou, trag nădejde că mă veţi ierta că nu o să scriu o cronică despre prima zi de concerte la Jazz TM aşa cum ar trebui să fac, adică să invoc argumente muzicologice (cred că aşa se zice…) şi de istoric al genului împănate cu comparaţii de stil şi ambitus (jizăs, ce am ştiut zice… :D). Mă voi rezuma să vă spun cum m-am jucat de-a spectatorul şi cum m-au lovit (unii de pe scenă) la coraconul feng shuiului.

Încep cu cea mai mare pleznitură pe care mi-am luat-o aseară: am devenit dublu fan. Dap, dublu fan. Fan de Terri Lyne Carrington’s Mosaic Project 2 şi de Lizz Wright, care a fost la capitolul „featuring” pentru primii aseară. Dar ce „featuring”! Căci, pentru mine, a fost nevoie doar de 3.51 secunde de când a cântat Lizz ceva ca să mă întorc înspre cei din jurul meu şi să spun – pe stil de peluză, desigur #mno – „gata, poate să plece acasă, pe mine m-a convins„.

E greu să vă spun cât de bine poate cânta Lizz, ce voce fantastică are, ca un râu ce curge lin şi frumos, dar care face brusc câte o învolburare sau câte un val care sparge uniformitatea acestei curgeri, dar numai ca să o potenţeze splendid. Pardon my poetic French, dar m-a lovit în sufletul simţirii voceai ei. Vă dau mai jos un clip, dar vă avertizez că este cu totul şi cu totul altă mâncare de peşte jazzistic atunci când o ascultaţi live, vibeul este din alt album, ca să zic aşa.

Ce aş putea să vă spun despre instrumentiştii din Terri Lyne Carrington’s Mosaic Project 2? Îl citez pe Teo de la JazzyBIT: „ioi, ăştia îs din altă ligă, din Liga Supremă„. Pe bune, stăteam cu gura căscată şi, precum ardeleanul aflat pentru prima dată în faţa unei girafe, în venea să spun că „aşa ceva nu există„. Fabuloşi instrumentişti. Din categoria celor (puţini) care îţi transmit, cu o lejeritate majestică, senzaţia că ei pentru asta s-au născut, că altceva nu are rost să facă în lumea asta. Ia uitaţi-vă voi la clipul de mai jos până caut eu cum îi cheamă pe fiecare în parte pe cei pe care i-am văzut ieri (căci nu are rost să mă dau rotund că îi ştiam, v-aş minţi, desigur). Din nou, vine precizarea că live sunt de nu se poate.

Aşa, am revenit. Vă dau trupa cu care Terri Lyne Carrington a venit în Timişoara: Tia Fuller – saxofon, Ingrid Jensen – trompetă, Rachel Z – pian/clape și Matthew Stevens – chitară. Excepţionali instrumentişti, excepţionali.

Aseară i-am văzut pentru primadată live şi pe ai noştri timişoreni de la JazzyBIT. Pe ei îi ştiam, le-am şi cumpărat albumul online. ba chiar aş putea comite aroganţa fără să clipesc şi să spun că le ştiam toate piesele pe care le-au cântat, cu excepţia uneia, cântată în premieră (deci am scuze). Pentru mine nu a fost nici o surpriză să aud că prestează foarte bine şi că au acel „ceva” care pică bine publicului. Dar pentru alţii a fost? „Cine îs, măh, ăştia? Cum? Îs români de-ai noştri? Ioi, ce fain…„. Apropo, am făcut un interviu cu Teo, a ieşit – cum altfel? – brici, o să vă raportez mai încolo ce şi cum.

Despre Andreya Triana pot să vă spun că este tare simpatică. Dar că muzica ei nu prea are legătură directă cu coraconul meu. Alţii îmi spun că este foarte bună pe ce cântă, nu contest asta, doar că suntem pe frecvenţe diferite. Mi-a plăcut foarte tare „Song for A Friend” şi m-a surprins că ştiam (şi chiar îmi place!) „Changing Shapes of Love”. Dar cam aici m-am oprit cu empatia. Dar, repet, este foarte simpatică. Adică, spre exemplu, începuse concertul ferchezuită şi cu nişte pantofi şmecheri în dotare. Dar, după vreo 3 piese, s-a descălţat pe scenă, în uralele publicului :)) A avut şi ghinion, pentru că fix în timpul recitalului ei a venit o mică furtunică, de ne-a udat până la piele în aproximativ 2 secunde şi 3 sferturi. Dar şi atunci a fost simpatică, a băgat glumiţe cu ploaia şi că nu a reuşit cu muzica ei să o alunge :)

Mno, cam asta a fost în prima zi de cântări. Cum? Nu e cronică? Păi io ce v-am spus la început, stimabililor, dreaqu de simpatici? :D

Mai bine vă dau eu o galerie foto executată de simpaticii Flavius Neamciuc şi Seba Tătaru.

JazzTM este un festival organizat de Primăria Municipiului Timişoara şi produs de PLAIParteneri media: Jazz CultureMuzica de VestMixtopia şi Observator Cultural.

Despre autor: Cristian China-Birta

Blogger din 2007. Toamna :)) Antreprenor din 2009. Mândru membru al Kooperativa 2.0.

Legătura dintre sex şi Campionatul Mondial de Fotbal

Al Jarreau: „Hello, Timişoara! I love your spirit! I wanna move here!”

2 comentarii

  1. vineri, 11 iulie 2014, 11:15

    […] astea erau discuţiile ieri seară, în backstage la Jazz TM. Mai ales după ce, cu o seară înainte, ploaia a cam stricat socotelile organizatorilor, deşi aceeaşi ploaie a prilejuit nişte momente […]

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  2. marți, 15 iulie 2014, 14:20

    […] invitarea unor nume cumva conexe acestui stil (ocazie cu care îmi răspunde, fără să ştie, nedumeririi mele cu Andreya Triana – n.m.), dar care să atragă […]

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *