
Top 10 cărți trimestrul 2 2026
Uite cărțile pe care le-am citit între aprilie și iunie 2026. După cum lesne se poate vedea, aproape toate sunt din domeniul filosofiei. Spre care m-am aplecat cu odârșie în
Cristian China-Birta
Dacă te interesează subiectul influencer marketing, îți recomand cartea mea ”Ce ne facem, domle, cu influencerii ăștia?”, scrisă după 15 ani de digital marketing :)

Uite cărțile pe care le-am citit între aprilie și iunie 2026. După cum lesne se poate vedea, aproape toate sunt din domeniul filosofiei. Spre care m-am aplecat cu odârșie în

E fain pentru că este despre #Refolosire. E fain pentru că împreună am putea învăța lucruri noi despre cum să nu mai irosim resurse. E fain pentru că, dacă aplicăm
Şi pentru că ştiu că nu citiţi tot textul :D
Cei de o seamă cu mine, adică cei care am
Later edit: La Lovin am văzut filmul de mai jos.
Doamnelor, domnişoarele şi băi domnilor, îmi face mare plăcere să
De cam 1 an de zile când am pornit serios
Later edit: Ok, voi ati decis in sondaj ca blogrollul

Astăzi împlinesc 35 de ani. Şi de la această venerabilă
Faza este cam asa: sambata de pe la ora 16.00,

Nu stiu altii cum sunt, da’ io am asa un
Astazi am avut doua first-uri, cum ar zice uzbekul: 1.

Care o sa ratati una din cele doua seri in
Azi dimineata, in emisiune la Antena 3, imi exprimam parerea
Abonarea este aproape gata!
Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.
Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.
Abonarea este aproape gata!
Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.
Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.
Acest blog folosește cookies pentru a personaliza conținutul pe care ți-l arată și pentru a contoriza numărul de vizitatori care accesează articolele. Poți stabili ce cookie-uri dorești să fie active pentru tine folosind butoanele alăturate.