Eram mic la Revoluţie Aveam 15 ani abia împliniţi. Şi la stadiul de îndobitocire pionieristică ce ne-a fost administrată, nici măcar nu cred că ştiam cu adevărat ce înseamna o revoluţie. Oricum nu eram nicicum pregătit pentru ceea ce urma.
Locuiam în Baia Mare în 1989. Îmi aduc aminte că, pe 21 decembrie, am plecat dimineaţa cu doi prieteni buni, Marcel şi Dănuţ, la Lăpuşel, la câţiva kilometri de oraş. La întoarcere, undeve pe la amiază, într-un autobuz de ăla de autobază comunistă, am fost opriţi pe undeva aproape de centrul oraşului de mai mulţi oameni cu steaguri care strigau ceva. Noi, cei trei ţânci, fiind mari fani de fotbal, am crezut imediat că a câştigat Fcul, adică FC Baia Mare. Dar imediat ne-am adus aminte că nu avea cum, că doar nu era etapă. Apoi am înţeles că oamenii ăia de afară strigă „Joc Ceauşescu! Jos comunismul!”. Ne-am dat jos din autobuz şi am fugit acasă.
Mama era palidă când am ajuns. S-a repezit la mine şi m-a luat strâns în braţe. „Bine că ai ajuns”, mi-a şoptit, moment în care abia atunci am priceput că treaba e groasă rău. Şi imediat am ştiut că trebuie să ies din casă să văd cu ochii mei ce se întâmplă. I-am spus mamei. A izbucnit dur „Doamne fereşte, nu ieşi astăzi din casă!” şi s-a dus să încuie uşa. Am stat liniştit cam juma de oră. Apoi, când mama era la bucătărie, am coborât de pe balconul nostru de la etajul 2 în balconul vecinei de la 1 şi apoi am sărit în balconul de la parter. Şi dus am fost.
M-am întâlnit cu nişte prieteni, tot cam de vârsta mea, şi ne întrebam unii pe alţii unde se întâmplă. Nu ştiam nici unul la ce ne refeream, dar ştiam că undeva se întâmplă ceva. La un moment dat trece o Dacie pe stradă, şoferul dă geamul jos şi le spune unor oameni care discutau îngrijoraţi puţin mai încolo de noi: „Vin trupele de Securitate de la Şomcuta! Intră pe la pod pe la gară! Au pus baricade acolo!”. Asta era tot ce aşteptam. Toată gaşca am ţâşnit-o înspre gară. Unii nu au mai ajuns. Li se făcuse frică…
Când am ajuns la gară, am aflat că de fapt totul se întâmplă în sensul giratoriu de la Semilună (un bloc imens într-un fel de formă de semilună). Acolo era un fel de baricadă din nişte maşini şi ceva cutii, parcă, nu prea mai ţin minte. Câteva zeci de oameni stăteau pe acolo şi povesteau îngrijoraţi. Erau şi câţiva soldaţi. Sau poate erau de la gărzile civile, sau cum se numeau. Pentru mine erau nişte oameni îmbracaţi în nişte uniforme la fel. Unii fumau. Alţii se uitau nemişcaţi către ieşire din Baia Mare de unde se zvonea ca vin trupele Securităţii. Se vedea că erau speriaţi toţi.
La un moment dat, cineva a strigat „Uite-i că vin!” şi s-a făcut o tăcere teribilă. Îmi aduc aminte că îmi era frică şi să respir. M-am întors şi m-am uitat în direcţia în care se uita toată lumea. În depărtare, undeve sub podul de cale ferată, se vedea venind un TAB, sau ceva maşină mecanizată de aia de armată. Era o tensiune teribilă printre oamenii aceia de la aşa zisa baricadă. Nouă, copiilor, ni se părea extraordinar ce ni se întâmplă, habar nu aveam de frică, eram încântaţi.
După ce a trecut pe sub pod, la câţiva metri, vehiculul respectiv s-a oprit, după câteva ezitări. Probabil că cei din interior văzuse adunarea de oameni care privea înspre ei cu încordare. După câteva secunde (sau minute, cine mai ştie…) s-a deschis o trapă. Din interiorul maşinăriei a apărut ceva alb, care a început să fluture. Îmi amintesc un răcnet colectiv ce venea parcă din toate părţile de „Uraaaaaaaa!” şi apoi, ca la un semn, „Armata e cu noi!”.
Ne-am îndreptat toţi către TABul ăla sau ce o fi fost. Ăia mari, oamenii, şi-au dat mâinile şi s-au îmbrăţişat. Noi, copiii, savuram fiecare moment, deşi mare lucru nu prea pricepeam.
Apoi am mers înspre centru. În faţa Centralei Minelor, cum era pe vremuri, pe actualul platou din Piaţa Revoluţiei. Acolo o mare de oameni care striga, se agita, unii plângeau, alţii râdeau. Cineva vorbea de la ceva balcon, dar nu prea se înţelegea. Huiduieli, fluierături. Nu era foarte pasionant. Aşa că am plecat.
Nu vă mai spun că atunci când am ajuns acasă mama, care nu cred că îmi trăsese vreo trei palme de alea serioase până atunci, însumat, m-a luat la o bătaie de aia adevărată. Dar nu îmi păsa. Eram mândru. Participasem şi eu la REVOLUŢIE…
30 thoughts on “Revoluţia mea…”
Frumoasă povestea ta de la Revoluţie, eu eram mic pe vremea aceea :d
foarte frumos ai povestit acolo, domnule chinez.
eu la revolutie aveam aproape 4 ani. singurul lucru pe care mi-l amintesc (eram la tara la bunici) e ca lumea era alertata, se ardeau carti, steaguri si alergau oamenii pe strazi.
Eu mai aveam putin si implineam 2 ani la Revolutie. Cu toate astea, de atunci am prima mea amintire. Tocmai facusem baie (era una din cele 2 zile pe saptamana in care aveam apa calda si eu, fiind cea mai mica, am prins primul loc) si stateam infofolita in pat la TV singurica. Nu stiu ce parte din transmisiune am vazut, stiu doar ca am inceput si eu sa strig ce auzeam la TV unde s-au strans toti din casa la „alarma” mea.
Moşule, ce tînăr eşti ! Dar talentaaat , foarte talentat. Felicitări !
Ai ţertificat?
P.S. Io aveam aprox. 11 ani pe vremea aia, n-aveam voie să merg pe stradă singur. Tata ne-a dus pe mine şi pe frati-miu acasa de la bunici, ne-a lăsat cu mama şi s-a dus la uzina. Când s-a întors, peste o săptămâna, avea o barbă albă şi mare ca Moş Crăciun. Şi părul i-ar fi fost alb dacă nu ar fi chelit. Tata n-a luat ţertificat, a luat doar nişte portocale să mâncăm până ne săturăm de portocale.
Io aveam 16 ani şi eram în tabără, la Sinaia. Ehei, ce vremuri!…
Uite, l-am convins pe un baimarean care n-a vorbit 20 de ani despre revolutie sa zica ce-a fost. Avea 21 de ani, a fost inchis la Timisoara la Revolutie, apoi eliberat si ajuns acasa la Baia Mare, unde era liniste…http://meadowsonline.com/?q=node/88 (audio, interviu in lb.engleza)
Cit despre revolutia ta, Chinezule, povestea asta te defineste poate cel mai bine: scrii sincer si dezarmant de sarmant. Bravos.
Eu aveam aproape 17 ani si eram intr-un autobuz (din ala comunist, da) in drum spre bunica, la vreo 18 km de Baia Mare! Cand m-am intors in oras era liniste, dar am auzit ca s-au strans niste oameni (putini, auzisem eu) in oras cu steaguri! Ce nu pot sa uit insa sunt figurile pline de fericire ale matusii si bunicii mele ca s-a terminat cu comunismul! Si eu imi ranjeam fasolea de bucurie ca in sfarsit se va termina cu viata aia de rahat! :)
Eu n-aveam inca 10 ani, dar daca urmezi link-ul „Malina”, o sa intelegi de ce am trait la maxim acele momente …;
Azi am ramas cu un nume de statie de metrou: „Eroii Revolutie” si cam atat. Ne amintim de eroi, doar in perioada 17-22 decembrie – motiv e cearta pentru cei din Parlament.
Si multi se pretind acum eroi, in timp ce acei care s-au jertfit sunt treptat dati uitarii; si uitam si noi credinta si entuziasmul lor.
Cum spuneam si-n alta parte, chiar suntem „epigoni”, fata de acei
Oameni! din pacate …
Of; corectura – omisie de tastatura: „Eroii Revolutiei”; :)
Pingback: Revolutia mea « renaştere
Chinezule, cu permisiunea ta …
Eu aveam 42 de ani!! Nu am vrut sa merg la revoluție ca mie îmi mirosea urat. Dar la poarta intreprinderii unde lucram a venit o basculanta și șoferul avea o hârtie care cerea 40 de luptători pentru ca sa apere televiziunea, cu hârtie de la FSN, nici asta nu m-a convins. Un muncitor care ma cunoștea s-a apropiat de mine și a spus. Ba inginerule dacă pleacă acum la revoluție 40 de tembelii cu arme luate de la gărzi se împușca intre ei sau omoară oameni nevinovați, hai cu ei sa ii ținem în frâu.La Lupoaica un tip cu barba ne-a îndrumat pe Pangratii unde se trăgea din vile și din televiziune. L-am luat de gâlci când a vrut sa sa ne bage intre doua focuri. A dat înapoi și ne-a trimis sa ocupam piața universitatii de fapt am ajuns in spitalul Coltea
Am rămas acolo pana pe 4 ianuarie 1990 când am predat spitalul armatei!! I-am adus pe toți întregi acasă asta este de fapt victoria mea în revoluție NU A MURIT NIMENI. Durerea mea sunt cei raniti si cei morti!!
Eu am arestat 80 de securişti, am dezarmat cinci unităţi militare, l-am sfătuit pe Gorbaciov să dezmembreze URSS şi l-am băgat în mă-sa pe (pardon!) băsescu…
eu aveam 6 ani în 1989, revoluția mea s-a rezumat la uitatul la televizor și la ascultatul discuțiilor celor mari :)
Huh, frumos scris dar tare, tare emotionant ! Eu la revolutie nu eram, insa tata era in armata si a fost detasat la Bucuresti, era alarma generala. Au primit ordin de tragere, insa armata a fost de partea oamenilor. Tata a tras un incarcator plin in directia oamenilor lui Ceausescu, insa erau atat de bine paziti incat niciunul nu a fost atins de 20 de oameni care trageau continuu. Urate amintiri.
Oai, ce postare lungăăăă…
@A.Dragos si tata a fost detasat la Bucuresti, atunci;
Pe vremea aceea, era maoir, la Geniu; mi-a povestit multe; as putea scrie o carte, daca imi inving lenea.
@ Malina, @Dragoș Asta înseamna armata de țara, pentru ca erau instruiți au reacționat părintii voștri cum spuneți voi,și este diferența intre o armata naționala și o armata de profesioniști. Am tot respectul pentru profesioniști din armata, dar.. noi romanii de 2000 de ani avem armata de țara. Știți vorba romanului, pana nu faci armata nu te insori!! Faptul ca politicienii au hotărât ca sa avem numai o armata de profesioniști este o încălcare pentru mine a drepturilor omului. Toți plătim taxe deci orice om bărbat sau femeie ar trebuii sa poată sa se instruiască în mânuirea armamentului pe baza de voluntariat. Sa facă parte din o Garda Naționala care sa poată sa riposteze în orice condiții de calamitate. Dar e mult de vorbit…………
@lol de acord cu tine …
heh… revolutia mea a fost simpla.
decor: prea putina caldura de la soba ce cocea un cozonac de craciun. copchil de 7 ani manevrand o masinuta de plastic (ramasa cu 3 roti), pe cimentul infect din bucatarie… bunica cosea ceva la masina, mama era ca de obicei la serviciu (ii facea bine pe aia mici ca mine – imi spuneam eu pe vremea aia – ca era asistenta la pediatrie).
revolutie: era cam pe la orele pranzului si in loc de cotele apelor dunarii (alea cu senc senc sentimetr) se auzea muzica populara la radio … fara oprire… si cand a tresarit bunica am inteles ca se intampla ceva maret la bucuresti :)
Pe 22 decembrie am scos butelia de aragaz pe balcon sa fac un transfer de gaz intr-o bricheta. Cand a expodat butelia vecinii au crezut ca a inceput razboiul si au iesit pe strada. Asa a inceput revolutia in orasul meu. Eu am provocat-o.
multumesc tuturor pentru excelentele comentarii
adica, ma rog, pentru mare lor majoritate :)
nu v-am raspuns mai repede caci am fost tot pe drumuri
inca sunt :))
Foarte frumoasa povestea, emotionanta, felicitari pentru initiativa. Chiar ma gandeam ca din pacate am uitat prea mult din ce s-a intamplat atunci!!
Tocmai imi facusem buletin, imi amintesc statul in casa cu luminile stinse si jaluzelele trase, pentru ca pe Colentina se spunea ca va trece armata. In zare se vedeau luminile trasoarelor de la Baneasa si Otopeni, iar la TVR rula un videoclip, primul dat vreodata pe acel post. In ziare au aparut pozele celor ucisi, si imi amintesc cum plangeam uitandu-ma la cati erau si cat de tineri, si mi-am promis ca nu voi uita niciodata ce s-a intamplat atunci!
Postarea vine oarecum la fix, fiindca tocmai astazi vorbeam de Revolutie cu ai mei si ii ascultam curioasa.
Imi place cum ai povestit si m’ai lamurit oarecum in anumite privinte, fiindca orice detaliu imi pare interesant (eu nici nu eram nascuta la revolutie).
Bafta.
Eu eram in clasa I in 1989. Revolutia am urmatir-o la TV-ul alb negru al parintilor cu interdictia clara de a nu iesi din casa. Eram intr-un oras din tara ,unde nu s-a tras, nu au fost mari miscari de strada, dar totusi am fost marcat de ceea ce s-a intamplat atunci.
Cu toate ca aveam doar 7 ani, am aflat ca s-a tras in Timisoara de la prietenii de joaca mai mari care aveau rude in Timisoara. Nu intelegeam ce inseamna Revolutie…dar intelegeam ca este nevoie de o schimbare.
De atunci urmaresc in fiecare an documentarele dedicate Revolutiei,dar din pacate nici pana-n ziua de azi nu stim exact ce s-a intamplat……
Un lucru e cert: dupa 20 de ani avem un presedinte fost nomenc;aturist PCR, Presedinte care a reusit sa fie simbolul anticomunismului .
Eu sunt nascut in 78 deci aveam 11 ani ce-mi amintesc Stiti ca era Actualitati cu omul ala cu chelie Mama a iesit la Geam si a inceput sa tipe am linistito cu taicamiul i-am spus sa stea linistita ca totul se intampla la Bucuresti si Timisoara Imediat ce am aflat Stirea Cum ca Dictatorul a murit am iesit noaptea cu pustanii de varsta mea si am inceput sa strigam celebra lozinca Ole Ole Ole CEAUSESCU NUMAI E acum e jale mare Voi astia care aviati 2 sau 4 ani numai vorbiti de REVOLUTIE ca dea bia am apucat noi astia de la 7 ani in Sus Nu vreau sa jignesc pe nimeni dar nu ne nastem toti odata
Eu sunt nascut in 78 deci aveam 11 ani ce-mi amintesc Mama a iesit la Geam si a inceput sa tipe am linistito cu taicamiul i-am spus sa stea linistita ca totul se intampla la Bucuresti si Timisoara Imediat ce am aflat Stirea Cum ca Dictatorul a murit am iesit noaptea cu pustanii de varsta mea si am inceput sa strigam celebra lozinca Ole Ole Ole CEAUSESCU NUMAI E acum e jale mare Voi astia care aviati 2 sau 4 ani numai vorbiti de REVOLUTIE ca dea bia am apucat noi astia de la 7 ani in Sus Nu vreau sa jignesc pe nimeni dar nu ne nastem toti odata