
Top 10 cărți trimestrul 2 2026
Uite cărțile pe care le-am citit între aprilie și iunie 2026. După cum lesne se poate vedea, aproape toate sunt din domeniul filosofiei. Spre care m-am aplecat cu odârșie în
Cristian China-Birta
Dacă te interesează subiectul influencer marketing, îți recomand cartea mea ”Ce ne facem, domle, cu influencerii ăștia?”, scrisă după 15 ani de digital marketing :)

Uite cărțile pe care le-am citit între aprilie și iunie 2026. După cum lesne se poate vedea, aproape toate sunt din domeniul filosofiei. Spre care m-am aplecat cu odârșie în

E fain pentru că este despre #Refolosire. E fain pentru că împreună am putea învăța lucruri noi despre cum să nu mai irosim resurse. E fain pentru că, dacă aplicăm

Salut cu mare, mare drag apariția (de fapt relansarea) blogoree.ro
Pe Emanuel Martonca l-am cunoscut la Social Media Camp. Și

Până zilele trecute, Mediașul îmi era perfect indiferent. Adică era
Simt nevoia să reiau ce am mai zis din când

V-am mai spus că zilele petrecute în Mediaș au fost

Despre Cristi Pustai, antrenorul celor de la Gaz Metan Mediaș,
Zilele trecute am petrecut niște zile minunate. Și s-au întâmplat
No bun, pentru că zilele astea programul îmi permite să
Pentru că, recunosc, m-am dedat la plăcerile lumești offlineene de
O spun din start: eu sunt un părinte clasic. Care,
Mărturisesc aici un lucru groaznic: vreo 3 luni de zile
Abonarea este aproape gata!
Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.
Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.
Abonarea este aproape gata!
Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.
Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.
Acest blog folosește cookies pentru a personaliza conținutul pe care ți-l arată și pentru a contoriza numărul de vizitatori care accesează articolele. Poți stabili ce cookie-uri dorești să fie active pentru tine folosind butoanele alăturate.