
Top 10 cărți trimestrul 2 2026
Uite cărțile pe care le-am citit între aprilie și iunie 2026. După cum lesne se poate vedea, aproape toate sunt din domeniul filosofiei. Spre care m-am aplecat cu odârșie în
Cristian China-Birta
Dacă te interesează subiectul influencer marketing, îți recomand cartea mea ”Ce ne facem, domle, cu influencerii ăștia?”, scrisă după 15 ani de digital marketing :)

Uite cărțile pe care le-am citit între aprilie și iunie 2026. După cum lesne se poate vedea, aproape toate sunt din domeniul filosofiei. Spre care m-am aplecat cu odârșie în

E fain pentru că este despre #Refolosire. E fain pentru că împreună am putea învăța lucruri noi despre cum să nu mai irosim resurse. E fain pentru că, dacă aplicăm

Nu știu despre voi, dar mie îmi place la nebunie

Later edit: În urma tragerii la sorți efectuată prin random.org,

Motiv pentru care îi mulțumesc, indiferent cine va fi, așa

Sunt sigur că cel puțin 90% dintre voi, cei care

Ia uitați-vă vreo 3 secunde jumate la poza de mai

Cel mai mult mi-a plăcut la primul episod din Sun

Dragi devoratori de teatru, sunteți pregătiți? Cum pentru ce? Pentru UNDERCLOUD –

Miercuri, la evenimentul de prezentare al studiului realizat de către

Ca fapt divers, vă recomand să aruncați un ochi pe

Festivalul Summer Well, prezentat de Orange, va avea loc anul

eSKY.ro a făcut un studiu pentru a dezvălui preferințele românilor

V-am spus că l-am botezat Romi pe elefantul pe care îl
Abonarea este aproape gata!
Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.
Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.
Abonarea este aproape gata!
Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.
Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.
Acest blog folosește cookies pentru a personaliza conținutul pe care ți-l arată și pentru a contoriza numărul de vizitatori care accesează articolele. Poți stabili ce cookie-uri dorești să fie active pentru tine folosind butoanele alăturate.