”Of, ai făcut încă o minune, mamă-sa…”, îi spun doamnei sufletului meu, cu lacrimi în ochi, în timp ce Patricia, abia apărută pe lume, a început să facă ceea ce, în timp, am înțeles că este una din trăsăturile ei de bază: să își exprime ferm și răspicat părerile, (de data aceasta deranjată că am scos-o din lumea aia a ei atât de liniștită din burtica mamei) :)) ”Uite că acum o curăță, după care îi eliberează căile respiratorii”, vorbeam eu în continuare, plin de adrenalină (era a treia naștere la care am stat alături de doamna mea), în timp ce doamna doctor, moașa și asistentele îmi ziceau râzând să le las în pace, că nu au nevoie de un șef care să le spună ce au de făcut în sala de nașteri :))

”Domnul meu, dacă toți tații ar fi ca dumneavoatră, meseria noastră ar fi muuuult mai ușoară”, îmi spune doamna doctor zâmbind. ”Măcăr că nu îi mai culegem de pe jos, leșinați, așa cum se întâmplă cu mulți”, zice moașa. Și izbucnim toți în râs. În timp ce Patricia mea cea minunată scâncea după mami.

Apoi ne-am mutat în salon. Moașa a adus minunea și, până a aranjat ea pătuțul ăla mobil, cu care este adus copilul, Adina mea a luat-o pe Patricia, a pus-o la sân și ”Pompiță” s-a pus pe treabă. Moașa s-a întors înspre ele, s-a uitat câteva secunde și a zis: ”Aaaa, păi aici avem o profesionistă, gata, am plecat și vă las să vă bucurați de acest moment”. Și am rămas cu cele două din minunile din viața mea.

Cum să vă spun eu ca să înțelegeți, voi, cei care nu ați asistat la primul alăptat… Este ceva magnific, ceva uluitor. Legătura care se stabilește atunci între copil și mamă este ceva ce te face să îți ții respirația. Iar eu, ca mândru tată, m-am simțit de fiecare dată, privilegiat că fac parte din ceea ce – în timp mi-am dat seama – sunt momente unice în viața unui părinte.

De trei ori am trecut prin astfel de momente. Pentru că am trei copii fabuloși. Și în cazul fiecăruia primul alăptat a fost ceva extraordinar. Și, pe rând, fiecare copil a primit apelativul de ”Pompiță” :)

Poate că sunt eu dus cu capul (de fapt, ce să o mai dăm pe după gard, sigur sunt!), poate că sufăr de romantism incurabil (e de discutat chestiunea asta, desigur…) sau poate (nope, nu poate, ci garantat 10000%) îmi iubesc doamna sufletului meu și copiii așa cum nu am crezut vreodată că o să fiu în stare să simt. Dar vă jur că în momentul în care doamna mea alăpta, parcă vedeam un fel de aura care o înconjura pe ea și pe fiecare copil în parte. Parcă centrul universului meu, cumva, devenea în acel moment fix acel loc în care se întâmpla miracolul. Dap, cred că sunt cu capul. Dar, Doamne, cât de mult îi iubesc…

Cred cu tărie că cel mai frumos cadou pe care o mamă poate să îl facă pruncului ei în primele luni de viață este alăptatul. Și, în același timp, cred cu tărie cel mai frumos cadou pe care un tată poate să îl facă soției sale este să fie alături de ea în acele momente.

Și nu mă refer doar la a sta și a se uita la ea și la copil ca la o icoană (ca mine, spre exemplu, v-am spus că sunt dus cu capul), ci la a fi alături de ea fiind pentru ea. Hai să o zic mai direct, căci deja simt că mă acuzați de un romantism deșănțat sau ceva :))

Vă dau mai jos o listă cu ce puteți face ca tătici. Listă binevenită și pe care o salut, căci sintetizează foarte bine ce aș fi avut eu să vă spun. Listă care face parte din ”Manifestul tăticilor care fac diferența”, o petiție online prin care Asociația SAMAS invită toți tatii din România să își demonstreze public susținerea față de partenere, pentru a schimba în sens pozitiv statisticile despre alăptare. Mai ales că ne aflăm în plină Săptămână Internațională a Alăptării.

– se informează corect despre lactație și alăptare, venind alături de partenera sa la cursul prenatal despre alăptare și la cel de puericultură, unde, pe langa informații utile, obține și zile libere plătite ca să stea alături de mamă și nou-născut

– participă la nașterea copilului său în maternitate, asigurându-se că bebelușul ajunge cât mai rapid după naștere la pieptul mamei (și legea îi permite asta!)

– încurajează și ajută efectiv mama să pună corect bebelușul la sân reamintindu-i informațiile primite la cursul prenatal despre alăptare

– este pregătit să solicite activ cât mai rapid o consultație de alăptare pentru mamă, imediat ce constată că mama simte disconfort la alăptare, fie crede că nu are destul lapte sau, pur și simplu, este confuză din princina mesajelor primite de la cei din jur. Nu de puține ori, un tătic pe fază, înarmat cu un mobil și o carte de vizită a unui consultant de alăptare a reușit să previna renunțarea prematură la alăptare!

– participă la consultația de alăptare și ofera sprijin mamei, ori de câte ori este nevoie și se asigură că mama are tot confortul fizic (o pernă așezată strategic și un masaj al umerilor, însoțit de vorbe de încurajare, șoptite la ureche, pot face minuni)

– oferă mamei regulat perioade de respiro, preluând bebelușul, îngrijirea sau adormirea lui pentru un interval de timp, astfel încât mama să aibă timp de un duș, masă, siestă sau pur și simplu să se bucure de un moment de relaxare în fața serialului preferat, până la următoarea alăptare.

– ajută mama să își reia activitatea profesională atunci cand ea decide, fără ca asta să priveze bebelușul de laptele matern. Tăticii pot să își hrănească bebelușul cu lapte matern, ajutând mama să colecteze regulat lapte cu ajutorul pompei de sân, chiar dacă aceasta se întoarce la locul de muncă.

Încă ceva: în cadrul Campaniei „Tăticii fac diferența!”, organizate cu ocazia Săptămânii Internaționale a Alăptării, Asociația SAMAS oferă cadou Cursul Prenatal despre Alăptare tuturor gravidelor care vin însoțite de partener sau de o altă persoană de suport de sex masculin. Vă recomand din suflet să vă înscrieți la acest curs, care cred că o să vă ajute să înțelgeți mai bine de ce este important să fiți mai implicați.

Ca să înțelegeți de ce fac acest apel, vă spun că România este una din țările cu cele mai scăzute rate ale alăptării exclusive: 12%, potrivit unui studiu efectuat de Institutul pentru Ocrotirea Mamei și Copilului în 2011 (față de media europeană de 30%, care este mică, la rândul ei).

Cât despre tați, vă recomand să citiți un foarte interesant raport de cercetare, din care eu vă dau doar niște concluzii. Studiul este realizat de Ivox, la cererea Asociației SAMAS.

– aproximativ 4 din 10 bărbaţi ar alăpta dacă ar putea; 33% dintre respondenţi nu ar refuza, însă susţin că nu s-au gândit niciodată la asta, nu s-au pus în pielea partenerei.

– 34% dintre bărbați susţin că au căutat informaţii despre beneficiile alăptării.

– aproximativ 6 din 10 femei şi-au dorit să alăpteze, nu au cerut sfaturi partenerului şi au l-au implicat în acest proces. Doar 3 din 10 femei şi-au exprimat temerile cu privire la alăptat partenerilor lor.

– mai mult de jumătate dintre bărbaţii participanţi la studiu susţin că s-au simţit foarte bucuroşi atunci când vedeau bebeluşul cum alăptează. Pentru 20% dintre ei alăptatul nu a fost un proces la care şi-a dorit să asiste.

– referitor la alăptatul în public, 4 din 10 bărbaţi sunt de acord deoarece consideră că e un proces firesc, însă aproape 3 din 10 bărbaţi sunt deranjaţi de această imagine, din punct de vedere estetic.