
Top 10 cărți trimestrul 2 2026
Uite cărțile pe care le-am citit între aprilie și iunie 2026. După cum lesne se poate vedea, aproape toate sunt din domeniul filosofiei. Spre care m-am aplecat cu odârșie în
Cristian China-Birta
Dacă te interesează subiectul influencer marketing, îți recomand cartea mea ”Ce ne facem, domle, cu influencerii ăștia?”, scrisă după 15 ani de digital marketing :)

Uite cărțile pe care le-am citit între aprilie și iunie 2026. După cum lesne se poate vedea, aproape toate sunt din domeniul filosofiei. Spre care m-am aplecat cu odârșie în

E fain pentru că este despre #Refolosire. E fain pentru că împreună am putea învăța lucruri noi despre cum să nu mai irosim resurse. E fain pentru că, dacă aplicăm

După ce v-am spus care sunt cei mai activi advertiseri

Ideo Ideis împreună cu platforma culturală BRD – Scena 9 se

Pe scurt, seminarul „23 de principii de business pentru mai multa

Azure, Office 365 şi Dynamics CRM Online sunt câteva dintre

E pe sistem de reprezentare pentru că io unul nu

Am onoarea, și anul acesta, să fac parte din juriul

Ideea de a lansa oameniisudului.com s-a născut din nevoia de

În perioada 16 – 20 noiembrie 2015, Asociatia pentru Promovarea

Modelele XA35 și XA30 sunt noile camere video portabile din

Prin sport, cum altfel? Prin evenimentul „Sportul salvează vieți”, mai

Later edit: Greu al naibii a fost să aleg câștigătorii…

Pe mine mă știți, am păreri ferme și de neconconsola,
Abonarea este aproape gata!
Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.
Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.
Abonarea este aproape gata!
Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.
Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.
Acest blog folosește cookies pentru a personaliza conținutul pe care ți-l arată și pentru a contoriza numărul de vizitatori care accesează articolele. Poți stabili ce cookie-uri dorești să fie active pentru tine folosind butoanele alăturate.