
Top 10 cărți trimestrul 2 2026
Uite cărțile pe care le-am citit între aprilie și iunie 2026. După cum lesne se poate vedea, aproape toate sunt din domeniul filosofiei. Spre care m-am aplecat cu odârșie în
Cristian China-Birta
Dacă te interesează subiectul influencer marketing, îți recomand cartea mea ”Ce ne facem, domle, cu influencerii ăștia?”, scrisă după 15 ani de digital marketing :)

Uite cărțile pe care le-am citit între aprilie și iunie 2026. După cum lesne se poate vedea, aproape toate sunt din domeniul filosofiei. Spre care m-am aplecat cu odârșie în

E fain pentru că este despre #Refolosire. E fain pentru că împreună am putea învăța lucruri noi despre cum să nu mai irosim resurse. E fain pentru că, dacă aplicăm

Mă rog, poate exprimarea sejur în Everest este departe de

Tare m-a emoționat mesajul din filmulețul de mai jos… Când

Am primit pe mail informația cum că The Kryptonite Sparks

Scriu despre Ovidiu Anton ca să anunț că îl susțin

Later edit: Pe 1 martie, de la ora 21:00, pe

Dragilor, În ultima vreme m-am dat Super-Chinezu. Ca parte a

Dacă se întâmplă să fii în rețeaua Vodafone și ai
În timp ce unii își amintesc să bea un ceai

Din ciclul ”așa da”, fix așa vă semnalez și eu

Am salutat inițiativa Cinepub încă de la apariție. Ziceam atunci

Orice idee care iese puțin din tipare pe mine mă

Parcă ieri mă înscriam ca voluntar la a IX-a ediție
Abonarea este aproape gata!
Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.
Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.
Abonarea este aproape gata!
Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.
Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.
Acest blog folosește cookies pentru a personaliza conținutul pe care ți-l arată și pentru a contoriza numărul de vizitatori care accesează articolele. Poți stabili ce cookie-uri dorești să fie active pentru tine folosind butoanele alăturate.