Cum să cer ajutor e greu. Ca naiba de greu. Pentru că, în capul tău, se simte de parcă te-ai trăda tu pe tine. De parcă, dacă ceri ajutor cuiva, ți-ai asuma un soi de auto-înfrângere. De parcă ai consimți că nu te poți descurca pe cont propriu.

Dacă te simți așa, am o veste bună și una proastă.

Încep cu aia proastă: da, așa și este, fix cum (te) simți. Este un soi de auto-trădare. Da, este un soi de auto-înfrângere. Da, este un auto-consimțământ de non-descurcare.

Dar vin și te întreb: cum ai putea cu adevărat să simți ce înseamnă reușita dacă nu ai simți întâi ce înseamnă (auto)nereușita? Că nu degeaba zice un proverb arab: iubește-ți dușmanii căci sunt cei mai bun învățători pe care poți să îi iai. Iar noi, fiecare dintre noi, în momentele în care ne dăm singuri la gioalele feng shuiului, suntem categoric cei mai mari dușmani pe care îi avem.

Și acuma vine vestea bună: dacă ceri ajutor cui trebuie, acel cineva căruia îi ceri ajutorul nu te judecă. Deloc. Dimpotrivă. Apreciază deschiderea ta. Și apreciază faptul că ai venit la ea/el, dintre toți.

Și atunci ceea ce simți, toate acele sentimente de auto-pedepsire (că, practic, aia sunt) pot fi transformate în motive de a ridica fruntea și de a merge mai departe. Cu ajutorul persoanei căreia ai decis să îi ceri ajutor.

Cum să cer ajutor în 5 pași

Abilitatea de a cere ajutor este o putere imensă. Care, ca orice putere, ca să ajungă la deplina împlinire (pardon my French) are nevoie de cinci pași esențiali. Ți-i zic mai jos. Printr-o analogie cu sportul. Care are mult mai multă logică decât ți se pare la prima vedere…

Pasul 1. Conștientizare cum să cer ajutor

Am trecut și eu prin momente în viață în care m-am uitat în urmă la cum gândeam și îmi ziceam singur ”#băbăiatule câta tolomacul ai putut fi…”. Și nu puteam înțelege cum de nu îmi dădusem seama mai repede că-s într-un mindset totalmente greșit. Orbirea atașamentară. Așa i-am zis. Concept pe care o să îl mai detaliez io p-acilea la mine. Bref, să conștientizezi că ai nevoie să intri în starea de a cere ajutor este primul pas. Crucial. Și extrem de greu de făcut.

Pasul 2. Antrenament

Nu cred în epifanii operaționale. Doar în epifanii strategice. Ce vreau să zic cu asta este așa: epifania strategică (pasul 1 poate fi considerat o epifanie, spre exemplu) îți deschide ochii și sufletul. Te pune pe drumul corect. Îți setează obiectivul. Dar apoi intri în operațional. Pui ”mușchii” la treabă. Adică intri în antrenament. Care la început este cumplit de greu. Dar, pe măsură ce îl tot faci, legea compound effect intră în vigoare. Și începe să îți fie din ce în ce mai ușor. Ba chiar, la un moment dat, să înceapă să îți placă.

Pasul 3. Cantonament

Diferența dintre cantonament și antrenament este una mititică, dar imensă: în cantonament se decide dacă prinzi echipa, la antrenament te pregătești pentru momentul în care se decide dacă prinzi echipa. Dacă nu treci cu bine de cantonament, nu prinzi echipa, deci nu ai cum să ajungi în pasul 4, să joci meciuri. Și, practic, asta înseamnă că toată investiția (de timp, nervi, energie și bani) din primii trei pași s-au dus ploii…

4. Meciuri

Aici începe să se vadă adevărata ta valoare. În antrenament, concurai tu cu tine. Să devii mai bun/ă. În cantonament, concurai cu ceilalți din echipă. Pe care îi știai. Cu care te cunoșteai. În meciuri concurezi cu unii pe care nu îi cunoști. A cărora strategie nu o știi. Și care te ajuta să înțelegi care este nivelul tău. Și cam până unde te-ai putea întinde.

5. Promovare în liga superioară

Complacerea. Las că merge și-așa. Neputința de a merge mai sus. Mai departe. Le cunosc pe toate acestea. Le-am practicat. ”Campionate” întregi. Și am reușit să ies din starea asta de lâncezeală. De bălteală. Greu, dar am reușit. În același timp, să nu uiți niciodată o regulă de o importanța irefutabilă: mai binele este cel mai mare dușman al binelui. Poți pierde binele dacă te arunci înspre mai bine. Ce alegi, spre ce ligă să te îndrepți, când știi că ești pregătit să faci asta, ei bine, asta mi se pare din ce în ce mai mult că este unul din secretele unei vieți împlinite.

Cum să cer ajutor – efectul Hawthorne

Despre cum abordăm mai exact pașii o să scriu altă dată. Sau poți să vii să discutăm one to one. Am sărit deja de 150 de astfel de întâlniri față în față. Care au fost tot atâtea meciuri care m-au ajutat să mă pregătesc să promovez în liga superioară :)

Ah, să nu uit de Efectul Hawthorne. Care, pe scurt, zice așa: oamenii, dacă sunt conștienți că sunt supravegheați, muncesc mai cu spor. Problema majoră (mă rog, provocarea…) în cazul nostru ca persoane fizice, ca să ne zic așa, este că n-are cine să ne supravegheze. Așa că trebe să o facem noi înșine. Sau, dacă ai noroc să alegi bine, poți apela la un antrenor. Care te poate ajuta foarte mult să progresezi. Dar acesta este alt subiect de discuție. Despre cum putem face asta să fim cât mai eficienți. Într-un episod viitor…

Aia zic :)

PS Dacă te interesează și alte scriituri pe astfel de teme, îți recomand secțiunea aceasta.