Îți zic din start: s-ar putea să nu te intereseze articolul ăsta dacă ai o vârstă undeva pe la 20 și un pic de ani. Dar, dacă ești mai pe experiență cu viața, ca să îi zic așa, cum sunt eu, s-ar putea să te ajute ce zic mai jos. Cam cum m-a ajutat și pe mine. Că doar de aia îți zic!
Zic de diferența e vârstă pentru că, statistic vorbind, abia după ce treci de 40 de ani încep să îți cam bată planetarele. Și să te apuce junghiuri prin părți pe care nici nu știai că le ai în corp :))
Și, dacă tot începi să scârții pe la încheieturi, te trezești la un moment dat că începi să cauți ori niște ”uleiuri” care să te ajute măcar să nu mai auzi ”scârțîitul”. Sau, așa cum am făcut eu, să caut ceea ce am putea numi extensii tehnologice. Pe care să le ”lipesc” de mine. Și care să mă ajute să mă mișc mai cu talent (a se cit mai puțin dureros…) în ce fac prin viața mea.
Am împlinit două luni de captivitate. Perioadă în care am învățat lucruri despre mine. Și bune, dar și rele. Pentru că nu am mai stat niciodată atât de multă vreme DOAR în casă. O experiență în premieră, deci. Din care am tras muuuuulte învățăminte.
Aș putea zice că am ieșit un pic mai deștept din toată chestia asta. Nu doar pentru că am citit enorm. Iar cititul pentru mine este singura modalitate pe care am găsit-o ca să devin un pic mai deștept în viața mea.
Dar și pentru că am realizat că, atunci când am rupt rutina de plecat la birou – stat la birou – venit acasă, îmi vin idei. Unele chiar bune.
Îți zic doar o idee bună care mi-a venit. Spre foarte bună, chiar. Să am grijă de spatele meu. Măcar atunci când prestez la laptop.
La birou îmi era mai ușor. Adică acolo mi-a setat eu scaunul, înălțimea biroului, deci mi-am făcut o postură care nu îmi dădea (prea multe…) dureri de spate.
Dar acasă, în captivitatea asta, am început să simt că mă ia pe la șale, cum zicea bunica în copilărie.
Și am început să caut soluții. Și am găsit o piață fascinantă. Din multe puncte de vedere. Care îți oferă tot felul de soluții. Unele cam trase de păr, dacă mă întrebi, știi cum zic. Și în plină documentare – care ca orice documentare despre un domeniu la care nu te pricepi într-o primă fază ești total încurcat de câte variante găsești – primesc un mail de la Roxana Lupu. O stimabilă cu care am mai colaborat în trecut. Și care îmi zice despre siteul ăsta. Wellnessighs. Care site – ia ghici! – se ocupă fix cu chestia asta cu statul la birou să nu îți rupi toate cele.
Serios, uneori Universul ăsta conspiră în tot felul de feluri… Care erau șansele ca FIX în timp ce eu căutam soluții de astea, Roxana, cu care nu m-am auzit de multe luni, să îmi zică FIX de un site care se ocupă cu așa ceva?!
Evident că am oprit orice căutare. Căci, atunci când Universul îți șoptește în cască, vin și te întreb: cât de arongant poți fi să nu îl asculți? :D
Așa că, pe scurt, mi-am ales scula asta pe care o poți vedea în filmul de mai jos. Și care tehnic se numește suport multifunctional pentru laptop WorkEZ Best.
Îl poți folosi cam peste tot. Și îți poți regla suportul să îți țină laptopul așa cum vrei tu. Fără chinuială, fără să îți mai forțezi spatele și fără să îți mai încălzească picioarele sau burta, în funcție de cum îl ții când stai pe canapea :))
Am arătat în film – unul făcut la repezeală și doar ca să îți dai seama ce versatilă e sculă – câteva exemple despre cum am folosit suportul.
Pe mine mă ajută enorm scula asta. Acuma, după ce am folosit-o vreo două săptămâni, chiar îmi pare rău că nu mi-am luat-o de mai multă vreme… Aș fi fentat multe junghiuri, parol…
Dacă ar fi fost cineva să îmi zică încă din Cretacicul digital de acum 15 ani, când mi-am început eu activitatea pe interneți, că nu ar fi rău deloc să mă gândesc că nu o să fiu tânăr mereu și să am grijă încă de pe atunci de spatele meu…
Iată, eu asta încerc să fac cu tine. Indiferent ce vârstă ai avea! Nu este niciodată prea târziu să începi să ai grijă de tine. Căci tot tu ești. Și tot tu o să suferi. Nu poate suferi nimeni în locul tău, știi cum zic :)
Bun. Să îți spun că după ce suportul ăsta și-a dovedit utilitatea încep să mă gândesc ce altă sculă să îmi mai iau? Și mă gândesc la o chestie de aia care să mă oblige, practic, să lucrez la laptop și când stau în picioare… Am auzit că e beton pentru postură și pentru spate. Sau am auzit greșit?
În fine, ideea este că am vrut cu acest articol doar să îți spun că există variante de lucru. Dacă te simți și tu cumva că nu ți-e bine. Și nu știai că exită soluții. Sau ceva de genul :)
Apropo, dacă știi și tu soluții care să mă ajute și să îi ajute pe cei care îmi fac onoarea să citească aceste rânduri, să zici. În comentarii. Ideal ar fi, așa cum am făcut eu, să zici de scule pe care le-ai folosit deja. Că așa e cel mai corect și mai util. Din toate punctele de vedere.
4 thoughts on “Mi-am luat suport pentru laptop. Ceea ce ar fi trebuit să fac în urmă cu 10 ani…”
Ca tot esti setat pe healthy mode, vezi ca lintea produce aciditate…. :D
Nu e pentru mine, ci pentru fiul meu. Io-s prea batran pentru linte… =))
Imi da impresia ca modelul a plecat de la varianta de cooler mobil, cel putin atunci cand a aparut, insa-mi m-am intrebat de ce le-o fi fost greu sa puna si niste suporturi de genul.
Probabil, nu mă pricep. Dar io nu folosesc istoria lui, ci chiar dispozitivul, aia zic :))