Azi dimineață. În mașină. Cu doamna mea și cu Patricia (8 anișori proaspăt împliniți). Conducea doamna (oricum ea conduce, dacă înțelegeți ce vreau să zic…).
La intersecția Magheru cu Colței și cu Doamnei (din București), la semafor, un taximetrist (Meridian) vine vijelia de pe banda obligatoriu la stânga și vrea să se bage în fața noastră, care mergeam regulamentar pe banda de înainte.
Doamna mea (țucu-i îndemâna!) e pe fază și accelerează un pic, cât să nu îl lase pe bagabond să facă manevra. Și ne vedem de drum.
Doar că marțifoiul ne ajunge din urmă la rondul de la Piața Universității și, tot de pe banda de obligatoriu stânga (noi eram tot pe aia de mers regulamentar înainte), văd că dă geamul dinspre noi jos și începe să zică ceva mai pe nerv, așa.
Bun, recapitulăm: el ghiolban, el neregulamentar, tot el cu gura mare.
Moment în care io, în plenitudinea mea gherțoistică, mă aplec peste doamna mea și dau jos geamul dinspre urgangutan. Doamna, iubita mea cea mult mai deșteaptă decât mine, încearcă să mă oprească zicându-mi să îl las în pace.
Ei, aș, odată pornit ghiolbanul chinezesc (că nu degeaba mă cheamă China!) greu să îl oprești. Și îi cobor taxidermistului (see what I did there?) cu pricina toți sfinții din cer, îi explic cum devine treaba cu rotopercutorul suflantei discopatizate și îl lovesc decisiv cu nemuritoarele cuvinte ”băăăăă, de aia mergem cu Uber și cu Bolt, că sunteți voi (și, inspirat de fluxurile universale, inserez aici alte cele nu dăm nume)”.
Ei bine, bou am fost. Mare, mare bou. Căci am comis greșeala dobitocească (și, tocmai de aceea, umană…) de a-mi limita teribil privirea și trăirea doar către un punct mic din ceea ce înseamna în acel moment existența mea (și anume conflictul cu pitecantropistul cu volan), uitând total (și, tocmai de aceea, de neiertat) că lucrurile, ca să fie înțelese și trăite cum trebuie, au nevoie să fie puse în perspectivă (the big picture, cum îi zic alții mult mai deștepți ca mine).
Iar the big picture la faza cu pricina era că, pe lângă faptul că am enervat-o pe doamna mea cu ghiolbănismul meu, Patricia, iubita mea Patricia, a început să plângă atunci când m-a văzut răcnind la ăla.
Am fost un mare bou. Punct. Căci nici un taximetrist cretin de pe lumea asta nu merită să mă provoace în așa fel încât să o fac pe minunata mea să plângă.
De aceea vă recomand, dragilor care ați citit aceste rânduri, gândiți-vă de fiecare dată când se umflă ceva în voi (mândria, enervarea, bărbăția și alte cele) ce este mai important: să o lăsați să se umfle sau să aveți grijă de cei dragi.
Doar să vă gândiți un pic la asta și eu sunt mulțumit că nu fac umbră degeaba internetului :)
3 thoughts on “Cum mi-am făcut fetița să plângă din cauza unui taximetrist. De fapt, din cauza mea…”
Eu o data m-am injurat cu alt cetatean in trafic ca a incercat sa ma blocheze sa parchez si apoi m-am simtit f rau ca l-am injurat si inclusiv m-am dat jos din masina. Pot spune ca si in noi mai e un mic copil care plange cand devenim ghiolbani. Apai astia micii…
M-ai facut sa zambesc citind aceste randuri. Ma pot pune in locul tau si imi dau seama ce ai simtit si e absolut de inteles reactia ta, gandeste-te ca din cauza astora de atatea ori se fac accidente. Plus ca tu o aveai si pe micuta in masina si intr-un fel cred ca ai simtit nevoia sa o aperi prin reactia ta cand ai simtit pericolul. Esti un tata bun care si-a dat seama de ce a comis si care va fi mai atent data viitoare. Suntem oameni si gresim, insa faptul ca ai realizat ce ai facut si ca nu o vei mai face e mare lucru. Felicitari!
Bine ca exista UBER, Bolt, Yango, poate vor mai fi si altii…