Cum am învățat despre cele trei resurse fundamentale pentru un antreprenor

Sunt antreprenor de vreo 25 de ani. Pentru că este cea mai bună formă în care pot exista profesional. Ca nu știu cum să îi zic altfel. Și știu asta după ce am avut încercări de a fi angajat. În companii mici, mari, dar și la stat.

Dacă m-ar întreba cineva ce aș fi vrut să am ca resurse atunci când am început aventura antreprenorială, mi-ar fi greu să răspund. În sensul că mi-ar fi foarte greu să aleg dintre trei resurse. Pe care acum, după experiența de aproape un sfert de secol, le consider fundamentale pentru reușita pe termen lung a unui business.

Iar aceste trei resurse sunt: colegii, tehnologia, mentorii. În ce ordine vrei tu.

Ce am zis mai sus este un fel de exercițiu pe sistem de mintea de acum și anii de atunci. Care pe mine personal mă ajută doar pe sistem de plonjare în găleata cu melancolie :) Dar experiența pe linie de blog (de peste 14 ani!) îmi spune că acest gen de exerciții îi ajută pe unii (uneori chiar pe mulți) dintre cei care îmi fac onoarea să mă citească.

Colegii

Sunt toți cei care lucrează alături de tine. Indiferent de poziția lor în cadrul companiei. Indiferent de gradul lor de implicare. Atâta vreme cât sunteți în aceeași barcă, sunteți colegi. Mi-a luat ceva ani buni să ajung la această înțelepciune. Care acum pare un fel de furculition. Și, poate, chiar este. Doar că eu a trebuit să trec de la etapa de ”eu le fac pe toate” prin cea de ”ești subordonatul meu, faci cum zic io!” ca să ajung la această înțelepciune antreprenorială. Fără colegi, niciun business nu există cu adevărat. Doar pare că există.

Tehnologia

Este esențială în zilele noastre. Doar dacă ne referim la digitalizare. Care nu înseamnă – cum crede multă lume – ”am băgat internet în firmă”. Ci mult mai mult de atât. Și care nu este la capitolul opționale. Ci la obligatorii. De cele mai multe ori în multe businessuri fiind factorul decisiv. Să ne uităm doar la ce a arătat pandemia: businessuri care au neglijat înainte acest aspect, au fost nevoite să facă eforturi uneori disperate să recupereze terenul. Fără tehnologie, businessurile nu au cum să crească.

Mentorii

Sunt cei care văd mai limpede decât tine încotro și cum ar fi bine să mergi. Atunci când îi nimerești bine. Când și ei te nimeresc bine. Când există o chimie profesională între tine și ei. Sunt cei care te pot ajuta enorm să arzi etape. Să eficientizezi businessul. Să îl duci mai sus și mai departe decât ai fi crezut. La fel cum, în anumite momente, de pot ajuta să nu persiști în anumite greșeli. Care nu doar că nu îți ajută businessul, dar ți-l și afectează teribil. Iar, uneori, sunt cei care îți spun direct în buză să închizi ”șandramau”. Și, astfel, te scutesc de investiții în pagubă și de nervi și mai în pagubă, ca să zic așa.

Sigur că există enorm de alte resurse de care ai nevoie ca să construiești un business. Unii ar zice că este nevoie de bani, de capital. Corect. Alții ar zice că ai nevoie de legislație care măcar să nu te încurce. Corect și asta. Alții ar zice că ai nevoie și de noroc. Perfect de acord și cu asta. Și tot așa, s-ar găsi multe păreri și multe opinii. Și, cel mai probabil, aș fi de acord cu toate. Căci este nevoie de teribil de multe variabile care să funcționeze corespunzător pentru ca un business să reușească.

Doar că eu am selectat aceste trei resurse – colegi, tehnologie, mentori – pentru că au un MARE numitor comun: modul în care tu, ca antreprenor, te raportezi la business, la lume și la tine însuți. Zic asta pentru că, dacă nu ai acel mindset, acea stare de a înțelege cât de important este pentru un business să ai acces cu mintea deschisă la aceste trei resurse, slabe șanse să îți iasă cu adevărat ce îți propui.

Fără colegi, care să te simtă că ești alături de ei, nu doar șef sau patron, e greu ca businessul să evolueze așa cum îl dorești. Fără tehnologia care măcar să te țină în rândul lumii sau să îți aducă avantaje competiționale, e greu sa businessul să evolueze așa cum îl dorești. Fără mentori care să îți ajusteze traseul din când în când ca să nu o iei complet pe arătură, e greu ca businessul să evolueze așa cum îl dorești.

În capul nostru se întâmplă magia, ca să îi zic așa. Care magie înseamnă fix ce am zis mai sus: intră în starea de a vrea să înțelegi cât de importante sunt aceste resurse și cum te pot ajuta ele. Restul va urma de la sine. Vorba mareului Brâncuși: a face lucruri nu e greu; a te pune în stare de a vrea să faci lucruri, asta este foarte greu.

Oferta ofertele de Sărbători ale Vodafone Business pentru antreprenori

Hai că m-am lungit, recunosc. Dar de fiecare dată când scriu despre ”cucuiele” mele de antreprenor mă ia valul. Pentru că știu deja, din experiența anterioară, că pe unii chiar o să îi ajute ce scriu. Și pentru că unul din principiile mele de funcționare este acesta: dacă pot ajuta pe cineva, de ce să nu o fac? :)

Și, pentru că îmi place să vorbesc cât mai aplicat, am acceptat să intru în campania Vodafone Business de sărbători pentru că oferta din această perioadă se referă la două din cele trei resurse pe care eu le consider esențiale pentru antreprenori: tehnologie și mentori.

Mă rog, mentor. La singular :)) Căci este vorba despre Dragoș Petrescu. Al cărui masterclass Training Business Development (integral online) poți să îl urmezi și tu. Dacă participi la concursul de mai jos și câștigi unul din cele trei vouchere pe care le pun la bătaie. Apropo, are rost să îți spun cât sunt de mândru că sunt coleg de platformă cu Dragoș? :D

Dar întâi să îți spun, pe scurt, despre ofertele de Sărbători ale Vodafone Business pentru antreprenori. Clienții Vodafone Business beneficiază de 3 luni gratuite la achiziționarea soluțiilor digitale disponibile pe bază de abonament, precum soluția de semnătură digitală, facturare electronică, soluția de securitate, arhivare electronică sau cea de creare a unui site de prezentare și magazin online.

De asemenea, clienții au la dispoziție oferte speciale la o gamă variată de telefoane smart de top, împreună cu abonamentele de servicii mobile Red Infinity, care vin cu extra-cadouri constând în echipamente, gadget-uri sau accesorii, precum monitoare, căști wireless, brățări inteligente. De exemplu, clienții pot achiziționa un smartphone 5G Xiaomi Mi 11 Lite 128GB cu avans zero, împreună cu abonamentul Red Infinity 25 la 17 euro/lună, și primesc cadou un MI Smart Band 5.

Noile oferte Vodafone Business sunt disponibile până la 31 decembrie 2021, atât online, cât și în magazine, prin intermediul unui reprezentant de vânzări Vodafone Business.

Cum poți obține un voucher cu acces gratuit la Masterclass-ul lui Dragoș Petrescu

Presupun că, dacă ești din zona antreprenorială, Dragoș Petrescu nu mai are nevoie de nicio prezentare. Dar masterclassul său Training Business Development are :)) Deci, pe scurt, pe parcursul a 6 ore de module video, Dragoș va împărtăși informații valoroase și practice de business care să îi ajute pe antreprenori în dezvoltarea propriei afaceri. Masterclass-ul abordează teme precum analiza de piață și a competitorilor, cum treci la următorul nivel în business, cum aloci resursele sau cum te ajuți de inovație și tehnologie, plus sfaturi practice pentru antreprenorii aflați la început de drum.

Cum poți câștiga unul din cele trei vouchere care îți oferă accesul gratuit la acest masterclass? Simplu: menționează în comentarii doi antreprenori ar putea fi interesați de oferta Vodafone și beneficiile oferite și – foarte important! – argumentează de ce i-ai menționat. Ce îți place la ei sau la businessul lor. Cu ce crezi să ajută ei comunitatea prin ceea ce fac. Ce trăsături umane sau profesionale au de te-au determinat să îi menționezi. Sau orice alt argument crezi că este potrivit.

Este important să argumentezi de ce i-ai menționat pe cei doi antreprenori pentru că eu voi juriza cine sunt cei trei câștigători ai voucherelor. Și o voi face fix în funcție de cum și în ce măsură mă impresionezi cu argumentele tale :)

Concursul ține până pe 10 decembrie, ora 23.59. Și se desfășoară aici pe blog și pe conturile mele de pe Facebook și Linkedin. Iar câștigătorii îi anunț pe 11 decembrie. Când pică și ziua mea. Că doar de aia am ales să fac anunțul atunci. Ca un fel de cadou pe care îl dau eu altora de ziua mea.

Aia zic :D

xosotin chelseathông tin chuyển nhượngcâu lạc bộ bóng đá arsenalbóng đá atalantabundesligacầu thủ haalandUEFAevertonxosofutebol ao vivofutemaxmulticanaisonbethttps://bsport.fithttps://onbet88.ooohttps://i9bet.bizhttps://hi88.ooohttps://okvip.athttps://f8bet.athttps://fb88.cashhttps://vn88.cashhttps://shbet.atbóng đá world cupbóng đá inter milantin juventusbenzemala ligaclb leicester cityMUman citymessi lionelsalahnapolineymarpsgronaldoserie atottenhamvalenciaAS ROMALeverkusenac milanmbappenapolinewcastleaston villaliverpoolfa cupreal madridpremier leagueAjaxbao bong da247EPLbarcelonabournemouthaff cupasean footballbên lề sân cỏbáo bóng đá mớibóng đá cúp thế giớitin bóng đá ViệtUEFAbáo bóng đá việt namHuyền thoại bóng đágiải ngoại hạng anhSeagametap chi bong da the gioitin bong da lutrận đấu hôm nayviệt nam bóng đátin nong bong daBóng đá nữthể thao 7m24h bóng đábóng đá hôm naythe thao ngoai hang anhtin nhanh bóng đáphòng thay đồ bóng đábóng đá phủikèo nhà cái onbetbóng đá lu 2thông tin phòng thay đồthe thao vuaapp đánh lô đềdudoanxosoxổ số giải đặc biệthôm nay xổ sốkèo đẹp hôm nayketquaxosokq xskqxsmnsoi cầu ba miềnsoi cau thong kesxkt hôm naythế giới xổ sốxổ số 24hxo.soxoso3mienxo so ba mienxoso dac bietxosodientoanxổ số dự đoánvé số chiều xổxoso ket quaxosokienthietxoso kq hôm nayxoso ktxổ số megaxổ số mới nhất hôm nayxoso truc tiepxoso ViệtSX3MIENxs dự đoánxs mien bac hom nayxs miên namxsmientrungxsmn thu 7con số may mắn hôm nayKQXS 3 miền Bắc Trung Nam Nhanhdự đoán xổ số 3 miềndò vé sốdu doan xo so hom nayket qua xo xoket qua xo so.vntrúng thưởng xo sokq xoso trực tiếpket qua xskqxs 247số miền nams0x0 mienbacxosobamien hôm naysố đẹp hôm naysố đẹp trực tuyếnnuôi số đẹpxo so hom quaxoso ketquaxstruc tiep hom nayxổ số kiến thiết trực tiếpxổ số kq hôm nayso xo kq trực tuyenkết quả xổ số miền bắc trực tiếpxo so miền namxổ số miền nam trực tiếptrực tiếp xổ số hôm nayket wa xsKQ XOSOxoso onlinexo so truc tiep hom nayxsttso mien bac trong ngàyKQXS3Msố so mien bacdu doan xo so onlinedu doan cau loxổ số kenokqxs vnKQXOSOKQXS hôm naytrực tiếp kết quả xổ số ba miềncap lo dep nhat hom naysoi cầu chuẩn hôm nayso ket qua xo soXem kết quả xổ số nhanh nhấtSX3MIENXSMB chủ nhậtKQXSMNkết quả mở giải trực tuyếnGiờ vàng chốt số OnlineĐánh Đề Con Gìdò số miền namdò vé số hôm nayso mo so debach thủ lô đẹp nhất hôm naycầu đề hôm naykết quả xổ số kiến thiết toàn quốccau dep 88xsmb rong bach kimket qua xs 2023dự đoán xổ số hàng ngàyBạch thủ đề miền BắcSoi Cầu MB thần tàisoi cau vip 247soi cầu tốtsoi cầu miễn phísoi cau mb vipxsmb hom nayxs vietlottxsmn hôm naycầu lô đẹpthống kê lô kép xổ số miền Bắcquay thử xsmnxổ số thần tàiQuay thử XSMTxổ số chiều nayxo so mien nam hom nayweb đánh lô đề trực tuyến uy tínKQXS hôm nayxsmb ngày hôm nayXSMT chủ nhậtxổ số Power 6/55KQXS A trúng roycao thủ chốt sốbảng xổ số đặc biệtsoi cầu 247 vipsoi cầu wap 666Soi cầu miễn phí 888 VIPSoi Cau Chuan MBđộc thủ desố miền bắcthần tài cho sốKết quả xổ số thần tàiXem trực tiếp xổ sốXIN SỐ THẦN TÀI THỔ ĐỊACầu lô số đẹplô đẹp vip 24hsoi cầu miễn phí 888xổ số kiến thiết chiều nayXSMN thứ 7 hàng tuầnKết quả Xổ số Hồ Chí Minhnhà cái xổ số Việt NamXổ Số Đại PhátXổ số mới nhất Hôm Nayso xo mb hom nayxxmb88quay thu mbXo so Minh ChinhXS Minh Ngọc trực tiếp hôm nayXSMN 88XSTDxs than taixổ số UY TIN NHẤTxs vietlott 88SOI CẦU SIÊU CHUẨNSoiCauVietlô đẹp hôm nay vipket qua so xo hom naykqxsmb 30 ngàydự đoán xổ số 3 miềnSoi cầu 3 càng chuẩn xácbạch thủ lônuoi lo chuanbắt lô chuẩn theo ngàykq xo-solô 3 càngnuôi lô đề siêu vipcầu Lô Xiên XSMBđề về bao nhiêuSoi cầu x3xổ số kiến thiết ngày hôm nayquay thử xsmttruc tiep kết quả sxmntrực tiếp miền bắckết quả xổ số chấm vnbảng xs đặc biệt năm 2023soi cau xsmbxổ số hà nội hôm naysxmtxsmt hôm nayxs truc tiep mbketqua xo so onlinekqxs onlinexo số hôm nayXS3MTin xs hôm nayxsmn thu2XSMN hom nayxổ số miền bắc trực tiếp hôm naySO XOxsmbsxmn hôm nay188betlink188 xo sosoi cầu vip 88lô tô việtsoi lô việtXS247xs ba miềnchốt lô đẹp nhất hôm naychốt số xsmbCHƠI LÔ TÔsoi cau mn hom naychốt lô chuẩndu doan sxmtdự đoán xổ số onlinerồng bạch kim chốt 3 càng miễn phí hôm naythống kê lô gan miền bắcdàn đề lôCầu Kèo Đặc Biệtchốt cầu may mắnkết quả xổ số miền bắc hômSoi cầu vàng 777thẻ bài onlinedu doan mn 888soi cầu miền nam vipsoi cầu mt vipdàn de hôm nay7 cao thủ chốt sốsoi cau mien phi 7777 cao thủ chốt số nức tiếng3 càng miền bắcrồng bạch kim 777dàn de bất bạion newsddxsmn188betw88w88789bettf88sin88suvipsunwintf88five8812betsv88vn88Top 10 nhà cái uy tínsky88iwinlucky88nhacaisin88oxbetm88vn88w88789betiwinf8betrio66rio66lucky88oxbetvn88188bet789betMay-88five88one88sin88bk88xbetoxbetMU88188BETSV88RIO66ONBET88188betM88M88SV88Jun-68Jun-88one88iwinv9betw388OXBETw388w388onbetonbetonbetonbet88onbet88onbet88onbet88onbetonbetonbetonbetqh88mu88Nhà cái uy tínpog79vp777vp777vipbetvipbetuk88uk88typhu88typhu88tk88tk88sm66sm66me88me888live8live8livesm66me88win798livesm66me88win79pog79pog79vp777vp777uk88uk88tk88tk88luck8luck8kingbet86kingbet86k188k188hr99hr99123b8xbetvnvipbetsv66zbettaisunwin-vntyphu88vn138vwinvwinvi68ee881xbetrio66zbetvn138i9betvipfi88clubcf68onbet88ee88typhu88onbetonbetkhuyenmai12bet-moblie12betmoblietaimienphi247vi68clupcf68clupvipbeti9betqh88onb123onbefsoi cầunổ hũbắn cáđá gàđá gàgame bàicasinosoi cầuxóc đĩagame bàigiải mã giấc mơbầu cuaslot gamecasinonổ hủdàn đềBắn cácasinodàn đềnổ hũtài xỉuslot gamecasinobắn cáđá gàgame bàithể thaogame bàisoi cầukqsssoi cầucờ tướngbắn cágame bàixóc đĩaAG百家乐AG百家乐AG真人AG真人爱游戏华体会华体会im体育kok体育开云体育开云体育开云体育乐鱼体育乐鱼体育欧宝体育ob体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育开云体育开云体育棋牌棋牌沙巴体育买球平台新葡京娱乐开云体育mu88qh88

NOU: Îți recomand masterclassul meu de digital marketing în 22 lecții video.

Citește cartea mea ”Ce ne facem, domle, cu influencerii ăștia?” și, dacă nu îți place, îți dau o bere :D

Abonează-te la newsletterul trimis de maximum două ori pe săptămână celor peste 5.300 de abonați.

Despre autor: Fondator și asociat al agenției de comunicare integrată Kooperativa 2.0. Trainer cu peste 300 de workshopuri pe teme de marketing digital susținute. Speaker și moderator la peste 300 de evenimente de business. Blogger din 2007, cu peste 13.000 de articole scrise.

Contact: cristi@kooperativa.ro

Share on facebook
Distribuie pe Facebook
Share on linkedin
Distribuie pe LinkedIn
Share on whatsapp
Distribuie pe Whatsapp

3 thoughts on “Cum am învățat despre cele trei resurse fundamentale pentru un antreprenor”

  1. Doi antreprenori pe care îi admir. Nu sunt tocmai business-uri mici, dar i-am ales pentru că au avut curajul să o ia de la zero:
    #1 Jean Valvis, Aqua Carpatica:
    Facturarea electronică mi se pare că poate fi de mare ajutor într-un business mai mare. Economii de timp și de efort, scalabile.
    Arhivarea electronică e și ea importantă, vorbim de un business cu numeroase documente.

    #2 Aneta Bogdan, Brandient:
    Semnătura digitală mi se pare un serviciu care s-ar potrivi bine într-o agenție de branding.
    Iarăși varianta de securitate mi se pare importantă pentru protecția datelor sensibile.

  2. Am devenit interesată de antreprenoriat acum un an când, în clasa a 12-a fiind, am dat de un webinar organizat de cei de la Strigăt pentru Educație care mi-a deschis pur și simplu ochii. Deși sunt încă o afacere mică, Mădă și Claudiu sunt niște oameni minunați, care contribuie zilnic la dezvoltarea și crearea unei Românii mai educate. Iar eu îi admir foarte mult pentru acest lucru.

    Un alt antreprenor tânăr pe care eu îl admir este cristian Chifoi care, pe lângă cele 2 afaceri la activ pe care le are (Bubble Waffles și Take 5 Coffee), oferă, de asemenea, educație în online și a contribuit și el la dezvoltarea mea. Este un om minunat, care contribuie, de asemenea, la crearea unei Românii mai educate.

    De ce cred că ar putea fi ei interesați de oferta de la Vodafone?
    Ei bine, pe lângă faptul că sunt oameni în căutare de dezvoltare și educație constantă, deci ar fi interesați de cursul lui Dragoș, vor avea nevoie, cu siguranță, de susținere telefonică, ca să o numesc așa. În business este nevoie de tehnologie, iar Vodafone este soluția!

  3. Salut, „Chinezule”! :)
    Cei doi antreprenori care ar putea fi interesați de serviciile Vodafone menționate sunt, în viziunea mea:
    #1. Cristian Chifoi – Business owner și, de ceva timp, influencer „pe val” :) – în special cu sfaturi pe zona de business și, mai nou, pe piața crypto! Pe lângă business-urile sale (Bubble Waffles & Take 5 Coffee), deja cunoscute de mulți dintre noi, recent a lansat și două proiecte de training pe zonele în care are succes în ultima perioadă (proiecte denumite Școala de Antreprenoriat & Școala de Crypto). Consider că are reale calități, atât profesionale, cât și umane, care mă fac să cred că i s-ar potrivi această ofertă.
    #2. Oana Mădălina Vasiu – „Podcast Host la Thinking Made Visible”, super bun strateg pe campaniile de marketing și…muulte altele! Cred că i-ar prinde tare bine oferta de mai sus a celor de la Vodafone, întrucât beneficiile enumerate sunt esențiale în acest domeniu și te cam „lovești” periodic de fiecare dintre ele.
    Felicitări pentru tot ceea ce faci și…să știi că berea cea mai bună te așteaptă la Craiova! :)
    Respect!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.