Poveste cu un (fost) șef care nu le umplea angajaților recipientul cu apă

De regulă, ajung primul la sediu la Kooperativa 2.0. Ca pensionarul, știi cum zic. Că oricum mă trezesc fără ceas pe la 6 și un pic.

Cum ajung, mă duc direct să îmi prepar o cafea, ca tot omul. Și, în timp ce aștept să se facă, umplu cu apă recipientul ăla de la espressor.

Mă gândesc la colegii care o să vină după mine și cărora le arde buza după o cafea. Și să nu piardă vremea cu umplutul ăla. Mi se pare absolut firesc să fac asta.

Azi dimineață am făcut fix la fel. Și, brusc, am avut un flash back. Din urmă cu mai bine de 10 ani.

Eram la un amic la firma lui. Avea vreo 10 angajați atunci. Ajunseserăm primii la birou. Și ne-am dus să ne facem cafea. Când să dea drumul la aparat, amicul se enervează când vede că recipientul de apă e gol.

– Iar mi l-au lăsat ăștia gol! Băi, și dacă nu le spun mereu și mereu să nu mai facă căcaturi de astea!

M-am uitat ciudat la ele. Adică, pe bune, cum să te enervezi atât de tare pe o chestie atât de mică? Și de firească, la urma urmei, într-o firmă. Atenție, io vorbesc. Care încep să sobor sfinți din ceruri și să dau cu ei de terra din te miri ce. Dar izbucnirea lui mi s-a părut total ciudată.

Îl văd că pune în recipientul ăla un pic de apă. Cât să ne facă alea două cafele. Pentru el și pentru mine.

Îl întreb mirat de ce nu umple tot recipientul, dacă tot suntem acolo.

Se uită superior la mine și zice:

– Când o să ajung io să lucrez pentru angajații mei, nu invers, atunci să știi că închid firma și plec în munți.

Mi-a lăsat un gust amar întâmplarea aia. Poate și de aceea nu am mai ținut legătura cu el.

Ne-am reîntâlnit după niște ani buni. Se întâmplase fix cum a zis atunci: a închis firma. Faliment. Și el s-a dus nu în munți, ci în ceva retreat. Cu yoga, mindfulness, de astea.

Nu mi s-a părut împăcat cu el. Deși se sforța să arate că e zen, că s-a luminat, de astea. Folosea tot felul de expresii de alea de le găsești în tot felul de cărțulii și broșurele cu iluminări spirituale. Sau cum li se zice.

Dar nu era ok. Așa l-am simțit. Că se forțează singur să creadă că îi este bine în viața lui.

Ultima dată când am auzit despre el a fost întâmplător. Într-o discuție (ca să nu îi zic bârfă) cu niște amici comuni. Cică s-ar fi angajat într-o corporație. Care l-a trimis undeva în Serbia. Și se pare că îi merge bine. Doamne-ajută.

Aia zic.

NOU: Îți recomand masterclassul meu de digital marketing în 22 lecții video.

Citește cartea mea ”Ce ne facem, domle, cu influencerii ăștia?” și, dacă nu îți place, îți dau o bere :D

Abonează-te la newsletterul trimis de maximum două ori pe săptămână celor peste 5.300 de abonați.

Despre autor: Fondator și asociat al agenției de comunicare integrată Kooperativa 2.0. Trainer cu peste 300 de workshopuri pe teme de marketing digital susținute. Speaker și moderator la peste 300 de evenimente de business. Blogger din 2007, cu peste 13.000 de articole scrise.

Contact: cristi@kooperativa.ro

Share on facebook
Distribuie pe Facebook
Share on linkedin
Distribuie pe LinkedIn
Share on whatsapp
Distribuie pe Whatsapp

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.