La pariu că tu nu știi cu ce se ocupă cu adevărat prietenii tăi?

Da, conversația pe care o vedeți aici este adevărată. Am avut-o pe pagina mea de facebook. Și, dincolo de hlizeala pe care am executat-o cu unii pe această temă, m-a pus un pic pe gânduri.

Și vin și vă întreb direct:

Despre câți dintre prietenii voștri știți cu adevărat cu ce se ocupă?

Și nu la nivelul – par egzamplă – de ”dă credite în bancă” sau ”face social media pe cont propriu”. Ci la nivel de mai detaliu.

De regulă, ne dăm seama de ce se ocupă prietenul nostru cu adevărat doar atunci când avem nevoie de ceva pe zona lui de expertiză, luată mai larg, așa.

Spre exemplu, dacă ai nevoie de ceva de la o bancă și prietenul tău – să zicem – ”dă credite în bancă”, îl suni și îi zici ce te doare. În cam 80% din cazuri, prietenul îți spune că nu prea are cum să te ajute.

Pentru că prietenul tău face sensibil altceva decât credeai tu că face (nu dă credite, face analiza riscului la creditare), ori are legătura cu banca doar ca nume (celebra faza cu anumite companii de leasing, a căror denumire conține numele băncii ”mamă”).

Și te miri că nu te poate ajuta prietenul tău. Pentru că, nu-i așa, tu chiar credeai că știi ce face el, doar este prietenul tău!

Ce v-am zis mai sus se întâmplă pentru că cei mai mulți dintre noi ne conectăm cu prietenii noștri doar printr-un singur ”USB”. Și cu această fațetă a lor defilăm înainte.

Ne place de el că e băiat bun, că iese mereu la bere, că joacă în draci nuș ce joc în rețea. Faptul că ”dă credite în bancă” e doar ca să îi bifăm funcția, să fim liniștiți că nu suntem chiar pe dinafară cu ce face el (ar fi chiar nașpa să îl considerăm prieten și să fim chiar pe dinafară pe zona asta…).

Ne place de ea că e fată bună, că iese mereu la shopping, că zice mereu ”da” la orice trăznaie. Faptul că ”face social media pe cont propriu” e doar ca să îi bifăm ocupația, să fim liniștiți că nu suntem chiar pe dinafară cu ce face ea (ar fi chiar nașpa să o considerăm prietenă și să fim chiar pe dinafară pe zona asta…).

Faceți un exercițiu:

Data viitoare când vă mai întâlniți cu prietenii voștri, întrebați-i ce fac. Dar să vă spună cu adevărat. Și ascultați-i. Măcar 10 minute. Fără să îi întrerupeți. O să fiți surprinși :)

Și, apoi, spuneți-le și voi cu ce vă ocupați cu adevărat. Și urmăriți-le reacțiile. O să fiți surprinși :)

Toate studiile spun că, atunci când avem nevoie de ceva cu adevărat, primul lucru pe care îl facem este să îi întrebăm pe cei care ne sunt foarte apropiați. Apoi vine social media, dar asta este altă discuție.

Cei apropiați înseamnă, în ordinea pe care o dau respondenții, familia, prietenii din viața reală și apoi – again cu social media, dar asta este… – influencerii (în sens larg, inclusiv un site de știri serioase este influencer în accepțiunea pe care o dau eu termenului).

Așa că, vin și vă întreb, de ce să nu faceți deja acest – cum să îi zic eu… – research, care să vă ajute să știți deja cu ce se ocupă cu adevărat prietenii voștri? Și, în același timp, să îi ajutați să știe cu ce vă ocupați voi.

Pentru ca, #DacăE, ei să apeleze la voi, iar voi să apelați la ei. Pentru că vă cunoașteți. Pentru că deja ați ”ars” etapa de ”mirosire reciprocă”. Și inclusiv pentru că probabilitatea unor țepe scade drastic, evident, doar ți-e prieten omul!

Adevăr vă zic eu vouă, multe resurse sunt în jurul vostru. Și tare ușor le treceți cu vederea. Doar gândiți-vă la asta. Un pic, nu mult, că doar oameni suntem :D

Cu ce vă pot ajuta eu, Cristian China-Birta

În spriritul contrar al lui fă ce zice popa, nu ce face el și pentru că, nu-i așa, dacă ai ocazia să te marketezi, fă-o!, iată că vă spun și eu cu ce vă pot ajuta.

Pentru că, sunt absolut sigur, mulți dintre voi, cei care îmi faceți onoarea să mă citiți, măcar din când în când, știți doar o fațetă (bine, hai, maximujm două) din ce face eu. Așa că, iată :)

Cu ce vă pot ajuta în calitate de antreprenor

Sunt asociat în agenția digitală Kooperativa 2.0. Dacă aveți nevoie de servicii de promovare prin Google Ads și Facebook Ads, administrarea de pagini de Facebook sau Linkedin și de conturi pe alte rețele sociale, de campanii cu influenceri, dați-ne un mail pe office@kooperativa.ro.

S-ar putea să vă ajutăm. Sau nu. Dar nu pierdeți ocazia de a afla, zic :)

Cu ce vă pot ajuta în calitate de consultant social media

Cursuri, consultanță și coaching. Le-am făcut pe toate. Și le fac în continuare. Și îmi place maxim să fac asta. Și – lumea zice – că sunt foarte bun :D

Companiilor le recomand opțiunea de curs sau workshop chiar în cadrul companiei. Unde vin (sau venim, depinde) cu lecțiile făcute pentru a rezolva o problemă specifică a companiei, nu cu generalități. Hai să îți dăm detalii pe cursuri@kooperativa.ro.

Pe partea de coaching de social media, ehei, aici povestea este foarte frumoasă. Doar că nu poate fi spusă :) De ce? E simplu: în 90% din cazuri, cei care vin la aceste sesiuni sunt șefi mari (ca să le zic așa, generic) și pentru care reprezintă o mare problemă de imagine dacă află lumea că nu se pricep la social media (că doar de aia vin la mine!).

Dar e frumos, e foarte frumos să trec cu ei prin toate etapele, astfel încât, la finalul sesiunilor, să îi aud nu că acum le place social media sau ceva de genul, ci că acum ÎNȚELEG social media și că au toate toolurile necesare pentru a lua decizii de BUSINESS în ceea ce privește prezența brandului (personal sau al companiei) în social media. Sau nu :)

Speaker la evenimente. Despre zona digitală. Dați-mi un mail pe cristi@kooperativa.ro și întrebați-mă dacă aș putea veni speaker la evenimentul vostru. Poate batem palma :D Așa, ca idee, aveți seria asta video ca să mă vedeți un pic la lucru.

Cu ce vă pot ajuta în calitate de blogger

În primul rând cu articole pe blog. Am scris, în cei 11 ani de blogging, peste 13.000 de articole. Dintre care multe comerciale. Deci cam știu cum se pune problema. Faptul că, de 4 ani consecutiv, sunt pe locul 1 în topul bloggerilor în relația cu agențiilerealizat de Revista Biz spune ceva, zic :)

Cu seria de emisiuni #LaivuLuChinezu. Am sărit de un total de juma de milion reach și vreo 350.000 de views cu seria aceasta de emisiuni. Și, cumva, reușesc să scot tot ce-i mai bun din invitații mei. Și asta se vede. Și se simte :)

MC. Moderator. Cum vreți voi să îi ziceți. Cică sunt bun spre foarte bun. Așa zice lumea. Și are dreptate :D Am fost MC sau moderator la zeci de evenimente. Unele în cadrul companiilor, altele publice. Îmi place. Mă energizează întâlnirea cu oamenii. Și eu îi energizez pe ei :)

xosotin chelseathông tin chuyển nhượngcâu lạc bộ bóng đá arsenalbóng đá atalantabundesligacầu thủ haalandUEFAevertonxosofutebol ao vivofutemaxmulticanaisonbethttps://bsport.fithttps://onbet88.ooohttps://i9bet.bizhttps://hi88.ooohttps://okvip.athttps://f8bet.athttps://fb88.cashhttps://vn88.cashhttps://shbet.atbóng đá world cupbóng đá inter milantin juventusbenzemala ligaclb leicester cityMUman citymessi lionelsalahnapolineymarpsgronaldoserie atottenhamvalenciaAS ROMALeverkusenac milanmbappenapolinewcastleaston villaliverpoolfa cupreal madridpremier leagueAjaxbao bong da247EPLbarcelonabournemouthaff cupasean footballbên lề sân cỏbáo bóng đá mớibóng đá cúp thế giớitin bóng đá ViệtUEFAbáo bóng đá việt namHuyền thoại bóng đágiải ngoại hạng anhSeagametap chi bong da the gioitin bong da lutrận đấu hôm nayviệt nam bóng đátin nong bong daBóng đá nữthể thao 7m24h bóng đábóng đá hôm naythe thao ngoai hang anhtin nhanh bóng đáphòng thay đồ bóng đábóng đá phủikèo nhà cái onbetbóng đá lu 2thông tin phòng thay đồthe thao vuaapp đánh lô đềdudoanxosoxổ số giải đặc biệthôm nay xổ sốkèo đẹp hôm nayketquaxosokq xskqxsmnsoi cầu ba miềnsoi cau thong kesxkt hôm naythế giới xổ sốxổ số 24hxo.soxoso3mienxo so ba mienxoso dac bietxosodientoanxổ số dự đoánvé số chiều xổxoso ket quaxosokienthietxoso kq hôm nayxoso ktxổ số megaxổ số mới nhất hôm nayxoso truc tiepxoso ViệtSX3MIENxs dự đoánxs mien bac hom nayxs miên namxsmientrungxsmn thu 7con số may mắn hôm nayKQXS 3 miền Bắc Trung Nam Nhanhdự đoán xổ số 3 miềndò vé sốdu doan xo so hom nayket qua xo xoket qua xo so.vntrúng thưởng xo sokq xoso trực tiếpket qua xskqxs 247số miền nams0x0 mienbacxosobamien hôm naysố đẹp hôm naysố đẹp trực tuyếnnuôi số đẹpxo so hom quaxoso ketquaxstruc tiep hom nayxổ số kiến thiết trực tiếpxổ số kq hôm nayso xo kq trực tuyenkết quả xổ số miền bắc trực tiếpxo so miền namxổ số miền nam trực tiếptrực tiếp xổ số hôm nayket wa xsKQ XOSOxoso onlinexo so truc tiep hom nayxsttso mien bac trong ngàyKQXS3Msố so mien bacdu doan xo so onlinedu doan cau loxổ số kenokqxs vnKQXOSOKQXS hôm naytrực tiếp kết quả xổ số ba miềncap lo dep nhat hom naysoi cầu chuẩn hôm nayso ket qua xo soXem kết quả xổ số nhanh nhấtSX3MIENXSMB chủ nhậtKQXSMNkết quả mở giải trực tuyếnGiờ vàng chốt số OnlineĐánh Đề Con Gìdò số miền namdò vé số hôm nayso mo so debach thủ lô đẹp nhất hôm naycầu đề hôm naykết quả xổ số kiến thiết toàn quốccau dep 88xsmb rong bach kimket qua xs 2023dự đoán xổ số hàng ngàyBạch thủ đề miền BắcSoi Cầu MB thần tàisoi cau vip 247soi cầu tốtsoi cầu miễn phísoi cau mb vipxsmb hom nayxs vietlottxsmn hôm naycầu lô đẹpthống kê lô kép xổ số miền Bắcquay thử xsmnxổ số thần tàiQuay thử XSMTxổ số chiều nayxo so mien nam hom nayweb đánh lô đề trực tuyến uy tínKQXS hôm nayxsmb ngày hôm nayXSMT chủ nhậtxổ số Power 6/55KQXS A trúng roycao thủ chốt sốbảng xổ số đặc biệtsoi cầu 247 vipsoi cầu wap 666Soi cầu miễn phí 888 VIPSoi Cau Chuan MBđộc thủ desố miền bắcthần tài cho sốKết quả xổ số thần tàiXem trực tiếp xổ sốXIN SỐ THẦN TÀI THỔ ĐỊACầu lô số đẹplô đẹp vip 24hsoi cầu miễn phí 888xổ số kiến thiết chiều nayXSMN thứ 7 hàng tuầnKết quả Xổ số Hồ Chí Minhnhà cái xổ số Việt NamXổ Số Đại PhátXổ số mới nhất Hôm Nayso xo mb hom nayxxmb88quay thu mbXo so Minh ChinhXS Minh Ngọc trực tiếp hôm nayXSMN 88XSTDxs than taixổ số UY TIN NHẤTxs vietlott 88SOI CẦU SIÊU CHUẨNSoiCauVietlô đẹp hôm nay vipket qua so xo hom naykqxsmb 30 ngàydự đoán xổ số 3 miềnSoi cầu 3 càng chuẩn xácbạch thủ lônuoi lo chuanbắt lô chuẩn theo ngàykq xo-solô 3 càngnuôi lô đề siêu vipcầu Lô Xiên XSMBđề về bao nhiêuSoi cầu x3xổ số kiến thiết ngày hôm nayquay thử xsmttruc tiep kết quả sxmntrực tiếp miền bắckết quả xổ số chấm vnbảng xs đặc biệt năm 2023soi cau xsmbxổ số hà nội hôm naysxmtxsmt hôm nayxs truc tiep mbketqua xo so onlinekqxs onlinexo số hôm nayXS3MTin xs hôm nayxsmn thu2XSMN hom nayxổ số miền bắc trực tiếp hôm naySO XOxsmbsxmn hôm nay188betlink188 xo sosoi cầu vip 88lô tô việtsoi lô việtXS247xs ba miềnchốt lô đẹp nhất hôm naychốt số xsmbCHƠI LÔ TÔsoi cau mn hom naychốt lô chuẩndu doan sxmtdự đoán xổ số onlinerồng bạch kim chốt 3 càng miễn phí hôm naythống kê lô gan miền bắcdàn đề lôCầu Kèo Đặc Biệtchốt cầu may mắnkết quả xổ số miền bắc hômSoi cầu vàng 777thẻ bài onlinedu doan mn 888soi cầu miền nam vipsoi cầu mt vipdàn de hôm nay7 cao thủ chốt sốsoi cau mien phi 7777 cao thủ chốt số nức tiếng3 càng miền bắcrồng bạch kim 777dàn de bất bạion newsddxsmn188betw88w88789bettf88sin88suvipsunwintf88five8812betsv88vn88Top 10 nhà cái uy tínsky88iwinlucky88nhacaisin88oxbetm88vn88w88789betiwinf8betrio66rio66lucky88oxbetvn88188bet789betMay-88five88one88sin88bk88xbetoxbetMU88188BETSV88RIO66ONBET88188betM88M88SV88Jun-68Jun-88one88iwinv9betw388OXBETw388w388onbetonbetonbetonbet88onbet88onbet88onbet88onbetonbetonbetonbetqh88mu88Nhà cái uy tínpog79vp777vp777vipbetvipbetuk88uk88typhu88typhu88tk88tk88sm66sm66me88me888live8live8livesm66me88win798livesm66me88win79pog79pog79vp777vp777uk88uk88tk88tk88luck8luck8kingbet86kingbet86k188k188hr99hr99123b8xbetvnvipbetsv66zbettaisunwin-vntyphu88vn138vwinvwinvi68ee881xbetrio66zbetvn138i9betvipfi88clubcf68onbet88ee88typhu88onbetonbetkhuyenmai12bet-moblie12betmoblietaimienphi247vi68clupcf68clupvipbeti9betqh88onb123onbefsoi cầunổ hũbắn cáđá gàđá gàgame bàicasinosoi cầuxóc đĩagame bàigiải mã giấc mơbầu cuaslot gamecasinonổ hủdàn đềBắn cácasinodàn đềnổ hũtài xỉuslot gamecasinobắn cáđá gàgame bàithể thaogame bàisoi cầukqsssoi cầucờ tướngbắn cágame bàixóc đĩaAG百家乐AG百家乐AG真人AG真人爱游戏华体会华体会im体育kok体育开云体育开云体育开云体育乐鱼体育乐鱼体育欧宝体育ob体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育开云体育开云体育棋牌棋牌沙巴体育买球平台新葡京娱乐开云体育mu88qh88

NOU: Îți recomand masterclassul meu de digital marketing în 22 lecții video.

Citește cartea mea ”Ce ne facem, domle, cu influencerii ăștia?” și, dacă nu îți place, îți dau o bere :D

Abonează-te la newsletterul trimis de maximum două ori pe săptămână celor peste 5.300 de abonați.

Despre autor: Fondator și asociat al agenției de comunicare integrată Kooperativa 2.0. Trainer cu peste 300 de workshopuri pe teme de marketing digital susținute. Speaker și moderator la peste 300 de evenimente de business. Blogger din 2007, cu peste 13.000 de articole scrise.

Contact: cristi@kooperativa.ro

Share on facebook
Distribuie pe Facebook
Share on linkedin
Distribuie pe LinkedIn
Share on whatsapp
Distribuie pe Whatsapp

2 thoughts on “La pariu că tu nu știi cu ce se ocupă cu adevărat prietenii tăi?”

  1. Buna ziua,
    Felicitari pentru initiativa, ca de constatare suntem constienti de ceva vreme :) !
    Este foarte adevarat ce ati scris acolo si ma bucur ca asa ne face si reclama personala, asa ca uite informatii pentru baza dumitale/a noastra de date:
    Frunza Bogdan+Frunza Madalina (2 jumatati ale unei povesti de vreo 14 ani) = Contabilitate + consultanta juridica, cu ceva experienta pe partea de magazine on-line (de cand cu emag-ul, cu kg de prieteneala, cu andrei, raluca, liviu, florinel si restul).
    Madalina mea este expert contabil, cu experienta in meserie de cca 20 de ani – poate face tot ce tine de contabilitatea unei firme (societati comerciale), de la infiintare pana la bilant de lichidare :)
    Subsemnatul sunt jurist din 2000, cu istoric profesional pe la Media Pro Studios (cand erau in Buftea), Argus-Arboria-Apromatco (securitate privata+industria lemnului), Daewoo Automobile (si sunt inca in relatii bune si legaturi cu fostii colegi care mai activeaza in industrie), Emag.ro(am ajuns la ei cand inca era afacere de familie si am plecat cand devenea altceva), Rodipet SA (daca mai stiti cum se distribuia presa scrisa acum niste ani), Public Bet (pariuri sportive), si cu prezentul statut de functionar public la o primarie de sector din Bucuresti (de cca 3 ani – trebuie sa ma conving de ce se poate face in administratia publica din interior).
    Asa ca, daca e ceva cu care ne putem ajuta reciproc, da-mi un semn si haide sa haidem!
    Cu stima,
    Bogdan Frunza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.