Unul din lucrurile care nu îmi plac la multe conferințe la care mă duc (în 90% din cazuri ca speaker sau ca moderator…) este faptul că, din motive pe care practicianul din mine nu le înțelege neam, multă lume simte imperios nevoia să dea ca exemplu niște studii de caz de alea aspiraționale (uneori foarte aspiraționale, dacă îmi permiteți forțarea limbii române).

Iar asta mi se pare nu neapărat greșit (oricât de tare îmi displace mie), ci cumva pe sistem de pus pe pistă falsă. Pentru că de fiecare dată când mă uit în sală la cei care se uită la respectivul studiu de caz văd oameni care ori nu au nici măcar a 96955a parte din bugetul necesar ca să facă ce văd în studiul ăla de caz, ori nu sunt de nicio culoare în mindsetul necesar sau în cultura organizațională care să le permită să facă așa ceva.

Eu prefer studiile de caz aplicate. Și care să poată să fie, la o adică, aplicate de cei din sală.

Studiile de caz mici spre foarte mici. Care necesită ori o idee excelentă și buget de aplicare relativ normal (câteva mii de euro), ori pus și simplu niște chestii practice, fără nicio sclipire de creativitate (serios, nu ai nevoie de creativitate în orice faci în marketing!), dar utile și care necesită bugete de la câteva sute de euro la câteva mii.

Prefer astfel de studii de caz care îmi arată ce aș putea eu aplica în dauna celor aspiraționale pentru că de 15 ani de când fac marketing digital am învățat asta:

Diferența dintre a visa să faci campanii de marketing mărețe și ceea ce faci în realitate este ca atunci când faci duș îmbrăcat: te uzi, dar nu te și speli.

Altfel spus, studiile de caz care îți arată chestii care costă câteva sute sau câteva mii de euro sunt cele care îți oferă o variantă practică de a te apuca de treabă și de a nu-ți ai găsi scuze că nu ai cum să te apuci să faci marketing.

Sau măcar te pun în fața gândului (ca să îi zic așa) dacă ai sau nu ai banii ăia, sutele sau miile de euro. Și înțelegi în ce ligă joci, practic.

Spre deosebire de studiile de caz aspiraționale, care te mențin în categoria aia de ”uau, ce tare, poate o să fac și io odată asta...”, categorie care este pur și simplu moartea pasiunii practice (pardon my French), căci te mențin în starea aia de a visa la ceva în loc de a face cu adevărat ceva.

Și mai au un efect al dreaqu de pervers studiile astea de caz: prin comparația cu măreția lor aspirațională, tot ce faci tu pe zona de marketing pare pistol cu apă.

Bine, dacă faci greșeala să compari ce faci tu cu ce au făcut ăia mari (ceea ce se întâmplă mult mai des decât ar fi ok, din păcate…), ceea ce eu nu îți recomand de nicio culoare.

Ce îți recomand este să îți vezi de grădina ta.

Să te uiți la ce obiectiv ai, la ce resurse ai și să faci Dubai din ce ai.

”Haidi, bre, lasă-ne cu de astea, nu îmi spune că tu nu te uiți la studii de caz cum le zici tu aspiraționale”, ați putea zice, pe bună dreptate. Și ai avea dreptate: mă uit. În draci.

Dar o fac nu ca să mă inspir pentru serviciile pe care le oferim noi la agenția digitală Kooperativa 2.0 clienților noștri (sau, mă rog, oricum sunt influențat de ce văd, nu e că-s robot sau ceva), ci ca să înțeleg tendințele din zona de marketing.

Și ca să urmăresc cum reacționează publicul la anumite campanii și să trag concluziile din ce văd (apropo de anumite reacții dure, care duc la retragerea campaniilor sau ceva de genul).

Și mă mai uit la ele ca om. Pentru că unele campanii sunt pur și simplu excepționale din punct de vedere civic. Mie astea îi plac cel mai tare.

Atunci când rațiunile comerciale (orice mi-ați povesti despre așa numitul CSR că e făcut din inima brandurilor, nu vă cred neam!) se pupă cu ce așteptări are comunitatea de unde brandul cu pricina își umflă financiarele (în sensul bun o zic, doamne ferește să trăim într-o lume în care companiile nu au profit!). Și ies niște campanii excepționale, de multe ori.

Doar că acestea sunt puține. Pentru că teribil de puține companii le pot face. Mult mai puține decât cele care fac campaniile alea de le dă lumea pe la coferințe în studii de caz aspiraționale.

Ceea ce ne aduce iar la faza cu hai să ne mișcăm cu talent de marketing cam cât ne permite talentul nostru de marketing după ce ne uităm și la ce buget avem.

Restul sunt discuții la bere. Ceea ce nu e rău. Căci mie îmi place berea de foioioi. Dar nu când pun bugete în excel. Atunci mai mult mă încurcă.

Apropo de bugete, în zilele următoare o să scriu un articol despre ce poți face cu 1.000 de euro în marketingul digital.

Așa că îți recomand să te abonezi la newsletterul meu ca să nu cumva să îl pierzi. Bine, dacă te interesează chestiunea, desigur, altfel chiar îți poți găsi altceva mai bun de făcut, zic :D