Dacă crezi că în România ești safe și că atacurile hackerilor nu te pot atinge, nope, nu este așa. Mai bine protejează-te!

Puterea privirii cu rază scurtă de acțiune. Sau cum a fost speechul meu la TEDx Baia Mare

Hai că am bifat-o și pe asta: primul meu speech la TEDx. În Baia Mare, locul în care am copilărit și de care o să fiu legat toată viața, deși am mai bine de 20 de ani de când stau în București. Dar știți cum este: adevărata dragoste nu se uită niciodată…

Aveți filmul cu speechul. Și ideile principale mai jos. De care, desigur, m-am ținut aproximativ, ca să îi zic așa :)

Astăzi vreau să plecați de aici cu puterea privirii cu rază scurtă de acțiune. Pentru că aceasta este o putere a eroului modern.

Eu am descoperit această putere cu 20 de ani în urmă. Ca jurnalist. Și am folosit-o și o folosesc la absolut tot ce fac în viață.La ce m-a ajutat pe mine această putere a privirii cu rază scurtă de acțiune?

Vă dau un singur exemplu. Unul colosal pentru mine. În urmă cu 21 de ani am folosit privirea cu rază scurtă de acțiune pentru a mă uita pe ecusonul unei superbe domnișoare, care era hostesă la un eveniment. I-am reținut numele, am intrat în vorbă cu ea și, iată, au trecut de atunci 21 de ani…

De la privirea cu rază scurtă de acțiune a plecat totul. Activând această privire am reușit să văd o comoară aflată chiar lângă mine. Nu departe.

Poate a fost noroc. Poate. Dar cea mai mare problemă cu norocul este că cei mai mulți dintre noi nu sunt pregătiți atunci când el apare în fața noastră și, pe unii, chiar ne trage de urechi.

Privirea cu rază scurtă de acțiune face parte din arsenalul pe care ar trebui să îl avem pregătit atunci când norocul vine să ne dea bună ziua. Una din caracteristicile unui erou este că nu este singur.

Un erou singur este o contradicție în termeni. Căci nu poți fi erou doar tu cu tine, când te uiți în oglindă. Eroismul tău trebuie să fie validat de alții.

Pe eroi îi căutăm în trecut, în povești (plus Marvel), in viitor și in day dreamingul propriu. Ne uităm tot timpul cât mai departe posibil, căci, nu-i așa, cu cât este mai departe eroul de noi, cu atât este mai… erou.

Doar că, vedeți dumneavoastră, eroii aceștia sunt, de fapt, o reprezentare a ceea ce credem noi ca ar trebui sa fie un erou. Noi, ceilalți, îi conferim statutul de erou, nu îl are inclus în ADN.

Noi admirăm eroii pentru că un erou este ceea ce am vrea noi să fim, dar știm ca nu vom fi niciodata. De aceea îi admirăm. De aceea admirăm eroii. De aceea îi idealizăm. De aceea îi pune sus, printre icoane. De aceea îi îndepărtăm cât mai tare de noi, pentru că sunt mai ușor de admirat…

Încercăm să nu ne gândim niciodată la un erou ca la un om normal. Îi admirăm fapta de vitejie și ne oprim aici. Ne gândim la un erou că îl strang pantofii? Că îl arde un pic stomacul pentru că nu și-a luat Dicarbocalmul dupa o feciorească? Nu, nu ne gândim la el așa. Pentru ca ne interesează doar eroul, nu omul care este eroul.

De ce cred eu că facem asta? Pentru că, dacă ne-am uita la omul care este eroul, parca eroul nu ne-ar mai placea așa de tare.Iar asta se întâmplă pentru că eroul începe să semene foarte tare cu noi. Cu fiecare dintre noi. Iar asta ne sperie. Ne sperie foarte tare.

Să ne gândim un pic de ce ne sperie acest lucru. Oare ne sperie faptul ca eroul începe să semene cu noi sau că noi începem să semănăm cu eroul? Ne sperie faptul că, fiind ca noi, eroul își pierde din aură pentru că, implicit, are defectele, spaimele, frustrările noastre? Sau ne sperie faptul că, noi devenind mai mult el, simțim că ar trebui să ne apropiem mai mult de calitățile eroului, sa fim mai un pic mai mult eroi?

Eu cred ca cea din urmă. Pentru că ne sperie asumarea sarcinilor pe care și le asumă eroul. Pentru că ne sperie presiunea la care știm ca este supus un erou. Pentru că ne sperie călătoria inițiatică pe care orice erou trebuie să o facă, plină de pericole și de primejdii.

Și știți de ce ne sperie ideea că am putea semăna cu eroii? Credem ca nu meritam așa ceva, că suntem prea mici pentru așa ceva, că #narecum să fiți voi eroi, hai să nu mai vorbim prostii.

Greșeala aici, din punctul meu de vedere, este următoarea: tu, om, cu rate, probleme la serviciu și cu gândurile la notele copilului, nu te poți proiecta în acea poveste epică în care eroul săvârșește faptele de eroism.Doar nu o să te apuci acum să pui mâna pe armă și să cucerești ceva teritorii.

Doar nu te duci să îl iei de urechi pe Zmeul Zmeilor (nici măcar nu știi unde are buletinul). Doar nu o să te îmbraci în costum mulat pe tine și te apuci de făcut supermanistice și batmanistice.De aceea nu crezi ca poți fi și tu erou. Pentru că nu te vezi în povestea eroului.

Și mai este ceva: poate vi se pare că acum nu mai sunt balauri și zmei și oameni Darth Vaderi împotriva căruia să luptați ca eroi.

Adevăratul balaur al zilelor noastre este stupizenia.

Adevăratul zmeu este prostia.

Adevăratul Darth Vader este nesimțirea.

Iar regele tututor cereaturile forțele negative care ne bântuie este invidia. Studiu invidie.

Să mă anunțați dacă voi reușiți să răspundeți la întrebarea de ce să îți pierzi vremea fiind invidios pe altul, când tu ai putea face ceva în timpul ăsta ca să îți fie ție mai bine.

Haideți să facem un exercițiu prin care să încercăm să activăm puterea privirii cu rază scurtă de acțiune.Gândiți-vă la niște eroi. Dar nu din cărți, nu din filme, nu din istorie, nu din imaginația voastră, ci dintre cei din jurul vostru.

Activați-vă privirea cu rază scurtă de acțiune. Uitați-vă în jurul vostru. Identificați eroii de lângă voi. Dacă vă uitați după cei careau omorât balaurii, amintiți-vă că balaurii moderni sunt prostia, nesimțirea, stupizenia. Iar regele tuturor balaurilor este indiferența.

Folosiți-vă ochii minții și ai sufletului și privirea cu rază scurtă de acțiune pentru a identifica eroii care au ucis, cu fapte mici acești balauri moderni. Și spuneți povestea lor.

Adevaratii eroi ai poveștilor voastre sunt cei de langa noi. Doar că nu le spunem eroi. Nu ne-am obișuit să le spunem așa. Cum am putea? Doar ei sunt aici, lângă noi, nu sunt departe, așa cum ar trebui să fie un erou! Nu le spunem eroi, pentru că încă nu ne-am dat seama că sunt niște eroi.

Le spunem mama, tata, iubita mea, iubitul meu, draga mea, dragul meu. Le spunem prieten, vecin, amic. Le spunem pe nume, le spunem pe poreclă. Iar uneori nu le spunem nimic. Pentru că, de cele mai multe ori, îi luăm de-a gata pe acești eroi nerecunoscuți din viața noastră, ni se pare că ni-i merităm. Și ne dăm seama cât de mult ne lipsesc abia când pleacă în altă poveste, în una cu îngeri.

Spuneți, așadar, poveștile celor din jurul vostru. Poveștile adevăraților eroi moderni. Eroi mici, cu fapte mici, dar cu urmări extraordinare pentru cei care au fost atiși de faptele acestor eroi. Spuneți aceste povești.

Pentru că astfel de povești cu eroi de lângă noi fac lumea mai frumoasă. Și mai bună. Cu cât există mai multe povești, spuse de cât mai mulți oameni, cu atât lumea este și mai frumoasă, și mai bună. Și veți vedea că, la un moment dat, cineva vă va opri pe stradă, vă va da un telefon sau un mesaj și vă va numi erou.

Da, vă va numi erou. Pe voi. Și pe bună dreptate. Pentru că, la un moment dat, cineva va scrie la rândul său o poveste cu un erou mic, modern, care face omoară acești balauri moderni făcând fapte mici, care conform dicționarului nu sunt eroice (ah cât de tare se înșeală dicționarul acesta).

Și apoi altcineva va scrie o poveste. Despre alt erou mic, modern, care face fapte la fel de mici mici. Și tot așa. Așa deveniți și voi, cei care ați început mai devreme decât alții să scrieți aceste povești despre eroi mici, moderni, care fac fapte mici, eroi.

Așa deveniți și voi eroi. Nu pentru că vreți voi, ci pentru că ceilalți vă văd așa. Nu pentru că așa v-ați propus, ci pentru că ceilalți au scris o poveste în care voi sunteți eroii.

Sunteți eroi pentru că așa vă văd alții. Sunteți eroi pentru că ceilalți au văzut că voi ați văzut binele pe care l-ați făcut în jurul vostru. Sunteți eroi tocmai pentru că nu ați vrut să fiți eroi. Sunteți eroi pentru că, măcar din când în când, ați activat puterea privirii cu rază scurtă de acțiune. Și ați văzut binele din jurul vostru. Și ați povestit despre el. Iar lumea a devenit un pic mai bună.

2 comentarii la “Puterea privirii cu rază scurtă de acțiune. Sau cum a fost speechul meu la TEDx Baia Mare

  1. Oana Reply

    Fain le spui, fain de tot. Așa e, faptele de eroism, chiar dacă mici, merită povestite și propagate. Iar cei care le dau mai departe au și ei o contribuție la binele universal. Mulțumesc pentru ideea asta. Sărbători cu liniște și bine să ai!

  2. aa Reply

    imi face mare placere sa-ti consum adurile din fb

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.