Care sunt cele mai frecvente mituri despre cancer

În fiecare an, 4 februarie marchează Ziua Mondială de luptă împotriva cancerului şi militează pentru accesul egal al tuturor pacienţilor la cele mai noi terapii împotriva bolii. Scopul acestei zile este, de fapt, reducerea semnificativă a cazurilor de cancer şi a deceselor cauzate de acesta.

Cel mai important lucru pe care trebuie să îl știm despre cancer este că poate fi învins dacă este depistat din timp, în urma investigațiilor regulate.

Dar, mulți dintre cei care au suspiciuni legate de această afecțiune preferă să se informeze din diverse surse neoficiale în loc să meargă imediat la medicul specialist.

Asist. Univ. Dr. Oana Trifănescu, medic primar oncolog și parte din echipa de medici a Intermedicas, prezintă cele mai des întâlnite mituri despre cancer și adevărul cu privire la acestea.

Mitul 1: Carnea „hrănește” cancerul

Potrivit medicului Oana Trifănescu, unul dintre cele mai dese mituri cu privire la cancer este acela că pacienții diagnosticați cu cancer nu trebuie să consume carne, pentru că acest lucru conduce la hrănirea celulei canceroase, ajutând-o să se dezvolte.
Specialiştii contrazic vehement acest mit.

„Bolnavii de cancer au nevoie de proteine din carne. Trebuie să ştie că pot mânca orice, dacă nu există restricţii alimentare impuse de alte afecţiuni. Bineînţeles, că dieta trebuie să conţină şi fructe și legume”.

De asemenea, sportul, dieta sănătoasă, protecţia solară şi hidratarea sunt vitale pentru supravieţuirea pe termen lung a pacienţilor cu cancer.

Mitul 2: Produsele naturiste pot vindeca cancerul

Potrivit unui studiu realizat recent, 30% dintre pacienții diagnosticați cu cancer sunt convinși că există tratamente naturiste la fel de eficiente precum chimioterapia sau radioterapia. Acest lucru nu numai ca este total fals, dar, de multe ori, aceste produse interferează cu medicamentul activ, scăzând eficiența acestuia din urmă.

„În cele mai mult cazuri, pacientul nu are informații despre substanța activă din naturiste. În schimb, orice medicament pe care medicii îl administrează pacientului este reglat, concentrația este bine stabilită și este dovedit printr-un studiu clinic că este eficient. Aceste suplimente naturiste nu sunt supravegheate de către nimeni și nu există nicio informație dovedită științific cu privire la eficiența lor și la interacțiunea cu medicamentele pe care noi le administrăm”, atrage atenția Dr. Oana Trifănescu.

Mitul 3: Biopsia duce la extinderea tumorii

Și această părere este una eronată, nefiind dovedită. Biopsia este esenţială pentru diagnosticarea bolii şi planificarea schemei de tratament.

„În general, atunci când facem tratament local vom exciza și acolo unde s-a făcut biopsia. În schimb, biopsia pune diagnosticul de cancer, spune cât de avansat este cancerul respectiv, ne spune ce factori de prognostic are – adică cum a evoluat boala respectivă – și ne mai arată dacă există vreun factor predictiv – dacă putem să identificăm o țintă pe care noi să o putem utiliza în tratament pentru a personaliza tratamentul”, mai explică medicul specialist.

Subinvestigator în numeroase studii clinice și co-autoare a multor articole publicate din domeniu, Dr. Oana Gabriela Trifănescu este medic primar oncologie la Institutul Oncologic „Prof. Dr. Alexandru Trestioreanu” din București, asistent universitar al Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București și doctorand în oncologie. Datorită experienței internaționale și pregătirii științifice îndelungate, din anul 2010, dr. Oana Trifanescu este certificată ca Oncolog European, prin examinare competitivă (ESMO examination certificate). De asemenea, este membru activ al European Society of Medical Oncology – ESMO și al Societății Române de Radioterapie și Oncologie Medicală.

4 februarie, ziua luptei împotriva cancerului

Ziua Mondială de luptă împotriva cancerului reprezintă o iniţiativă a Uniunii Internaţionale pentru Controlul Cancerului – Union for International Cancer Control (UICC), organizaţie nonguvernamentală care are drept obiective promovarea echităţii şi integrarea controlului cancerului în agenda mondială pentru sănătate şi dezvoltare.

Organizaţia urmăreşte, de asemenea, creşterea nivelului de conştientizare şi de educaţie a populaţiei privind cancerul, prin mobilizarea guvernelor şi a oamenilor din întreaga lume.

xosotin chelseathông tin chuyển nhượngcâu lạc bộ bóng đá arsenalbóng đá atalantabundesligacầu thủ haalandUEFAevertonxosofutebol ao vivofutemaxmulticanaisonbethttps://bsport.fithttps://onbet88.ooohttps://i9bet.bizhttps://hi88.ooohttps://okvip.athttps://f8bet.athttps://fb88.cashhttps://vn88.cashhttps://shbet.atbóng đá world cupbóng đá inter milantin juventusbenzemala ligaclb leicester cityMUman citymessi lionelsalahnapolineymarpsgronaldoserie atottenhamvalenciaAS ROMALeverkusenac milanmbappenapolinewcastleaston villaliverpoolfa cupreal madridpremier leagueAjaxbao bong da247EPLbarcelonabournemouthaff cupasean footballbên lề sân cỏbáo bóng đá mớibóng đá cúp thế giớitin bóng đá ViệtUEFAbáo bóng đá việt namHuyền thoại bóng đágiải ngoại hạng anhSeagametap chi bong da the gioitin bong da lutrận đấu hôm nayviệt nam bóng đátin nong bong daBóng đá nữthể thao 7m24h bóng đábóng đá hôm naythe thao ngoai hang anhtin nhanh bóng đáphòng thay đồ bóng đábóng đá phủikèo nhà cái onbetbóng đá lu 2thông tin phòng thay đồthe thao vuaapp đánh lô đềdudoanxosoxổ số giải đặc biệthôm nay xổ sốkèo đẹp hôm nayketquaxosokq xskqxsmnsoi cầu ba miềnsoi cau thong kesxkt hôm naythế giới xổ sốxổ số 24hxo.soxoso3mienxo so ba mienxoso dac bietxosodientoanxổ số dự đoánvé số chiều xổxoso ket quaxosokienthietxoso kq hôm nayxoso ktxổ số megaxổ số mới nhất hôm nayxoso truc tiepxoso ViệtSX3MIENxs dự đoánxs mien bac hom nayxs miên namxsmientrungxsmn thu 7con số may mắn hôm nayKQXS 3 miền Bắc Trung Nam Nhanhdự đoán xổ số 3 miềndò vé sốdu doan xo so hom nayket qua xo xoket qua xo so.vntrúng thưởng xo sokq xoso trực tiếpket qua xskqxs 247số miền nams0x0 mienbacxosobamien hôm naysố đẹp hôm naysố đẹp trực tuyếnnuôi số đẹpxo so hom quaxoso ketquaxstruc tiep hom nayxổ số kiến thiết trực tiếpxổ số kq hôm nayso xo kq trực tuyenkết quả xổ số miền bắc trực tiếpxo so miền namxổ số miền nam trực tiếptrực tiếp xổ số hôm nayket wa xsKQ XOSOxoso onlinexo so truc tiep hom nayxsttso mien bac trong ngàyKQXS3Msố so mien bacdu doan xo so onlinedu doan cau loxổ số kenokqxs vnKQXOSOKQXS hôm naytrực tiếp kết quả xổ số ba miềncap lo dep nhat hom naysoi cầu chuẩn hôm nayso ket qua xo soXem kết quả xổ số nhanh nhấtSX3MIENXSMB chủ nhậtKQXSMNkết quả mở giải trực tuyếnGiờ vàng chốt số OnlineĐánh Đề Con Gìdò số miền namdò vé số hôm nayso mo so debach thủ lô đẹp nhất hôm naycầu đề hôm naykết quả xổ số kiến thiết toàn quốccau dep 88xsmb rong bach kimket qua xs 2023dự đoán xổ số hàng ngàyBạch thủ đề miền BắcSoi Cầu MB thần tàisoi cau vip 247soi cầu tốtsoi cầu miễn phísoi cau mb vipxsmb hom nayxs vietlottxsmn hôm naycầu lô đẹpthống kê lô kép xổ số miền Bắcquay thử xsmnxổ số thần tàiQuay thử XSMTxổ số chiều nayxo so mien nam hom nayweb đánh lô đề trực tuyến uy tínKQXS hôm nayxsmb ngày hôm nayXSMT chủ nhậtxổ số Power 6/55KQXS A trúng roycao thủ chốt sốbảng xổ số đặc biệtsoi cầu 247 vipsoi cầu wap 666Soi cầu miễn phí 888 VIPSoi Cau Chuan MBđộc thủ desố miền bắcthần tài cho sốKết quả xổ số thần tàiXem trực tiếp xổ sốXIN SỐ THẦN TÀI THỔ ĐỊACầu lô số đẹplô đẹp vip 24hsoi cầu miễn phí 888xổ số kiến thiết chiều nayXSMN thứ 7 hàng tuầnKết quả Xổ số Hồ Chí Minhnhà cái xổ số Việt NamXổ Số Đại PhátXổ số mới nhất Hôm Nayso xo mb hom nayxxmb88quay thu mbXo so Minh ChinhXS Minh Ngọc trực tiếp hôm nayXSMN 88XSTDxs than taixổ số UY TIN NHẤTxs vietlott 88SOI CẦU SIÊU CHUẨNSoiCauVietlô đẹp hôm nay vipket qua so xo hom naykqxsmb 30 ngàydự đoán xổ số 3 miềnSoi cầu 3 càng chuẩn xácbạch thủ lônuoi lo chuanbắt lô chuẩn theo ngàykq xo-solô 3 càngnuôi lô đề siêu vipcầu Lô Xiên XSMBđề về bao nhiêuSoi cầu x3xổ số kiến thiết ngày hôm nayquay thử xsmttruc tiep kết quả sxmntrực tiếp miền bắckết quả xổ số chấm vnbảng xs đặc biệt năm 2023soi cau xsmbxổ số hà nội hôm naysxmtxsmt hôm nayxs truc tiep mbketqua xo so onlinekqxs onlinexo số hôm nayXS3MTin xs hôm nayxsmn thu2XSMN hom nayxổ số miền bắc trực tiếp hôm naySO XOxsmbsxmn hôm nay188betlink188 xo sosoi cầu vip 88lô tô việtsoi lô việtXS247xs ba miềnchốt lô đẹp nhất hôm naychốt số xsmbCHƠI LÔ TÔsoi cau mn hom naychốt lô chuẩndu doan sxmtdự đoán xổ số onlinerồng bạch kim chốt 3 càng miễn phí hôm naythống kê lô gan miền bắcdàn đề lôCầu Kèo Đặc Biệtchốt cầu may mắnkết quả xổ số miền bắc hômSoi cầu vàng 777thẻ bài onlinedu doan mn 888soi cầu miền nam vipsoi cầu mt vipdàn de hôm nay7 cao thủ chốt sốsoi cau mien phi 7777 cao thủ chốt số nức tiếng3 càng miền bắcrồng bạch kim 777dàn de bất bạion newsddxsmn188betw88w88789bettf88sin88suvipsunwintf88five8812betsv88vn88Top 10 nhà cái uy tínsky88iwinlucky88nhacaisin88oxbetm88vn88w88789betiwinf8betrio66rio66lucky88oxbetvn88188bet789betMay-88five88one88sin88bk88xbetoxbetMU88188BETSV88RIO66ONBET88188betM88M88SV88Jun-68Jun-88one88iwinv9betw388OXBETw388w388onbetonbetonbetonbet88onbet88onbet88onbet88onbetonbetonbetonbetqh88mu88Nhà cái uy tínpog79vp777vp777vipbetvipbetuk88uk88typhu88typhu88tk88tk88sm66sm66me88me888live8live8livesm66me88win798livesm66me88win79pog79pog79vp777vp777uk88uk88tk88tk88luck8luck8kingbet86kingbet86k188k188hr99hr99123b8xbetvnvipbetsv66zbettaisunwin-vntyphu88vn138vwinvwinvi68ee881xbetrio66zbetvn138i9betvipfi88clubcf68onbet88ee88typhu88onbetonbetkhuyenmai12bet-moblie12betmoblietaimienphi247vi68clupcf68clupvipbeti9betqh88onb123onbefsoi cầunổ hũbắn cáđá gàđá gàgame bàicasinosoi cầuxóc đĩagame bàigiải mã giấc mơbầu cuaslot gamecasinonổ hủdàn đềBắn cácasinodàn đềnổ hũtài xỉuslot gamecasinobắn cáđá gàgame bàithể thaogame bàisoi cầukqsssoi cầucờ tướngbắn cágame bàixóc đĩaAG百家乐AG百家乐AG真人AG真人爱游戏华体会华体会im体育kok体育开云体育开云体育开云体育乐鱼体育乐鱼体育欧宝体育ob体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育开云体育开云体育棋牌棋牌沙巴体育买球平台新葡京娱乐开云体育mu88qh88

NOU: Îți recomand masterclassul meu de digital marketing în 22 lecții video.

Citește cartea mea ”Ce ne facem, domle, cu influencerii ăștia?” și, dacă nu îți place, îți dau o bere :D

Abonează-te la newsletterul trimis de maximum două ori pe săptămână celor peste 5.300 de abonați.

Despre autor: Fondator și asociat al agenției de comunicare integrată Kooperativa 2.0. Trainer cu peste 300 de workshopuri pe teme de marketing digital susținute. Speaker și moderator la peste 300 de evenimente de business. Blogger din 2007, cu peste 13.000 de articole scrise.

Contact: cristi@kooperativa.ro

Share on facebook
Distribuie pe Facebook
Share on linkedin
Distribuie pe LinkedIn
Share on whatsapp
Distribuie pe Whatsapp

2 thoughts on “Care sunt cele mai frecvente mituri despre cancer”

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.