5 motive pentru care pariez că newsletterul ar putea deveni o sculă excelentă de promovare pentru brandul tău

Am mai bine de un an de când bag cărbuni la modul corespunzător în newsletterul meu. Am pornit de la câteva sute de abonați (ajunși acolo aproape din întâmplare, cred…) la aproape 5.000.

Am trimis deja peste 500 de newslettere. Îți spun asta doar ca să înțelegi că, odată ce am luat decizia ca acest instrument de comunicare să fie unul de bază pentru mine, m-am ținut de el. Și am mers înainte consecvent. Cam cum ar trebui să facă toate brandurile, personale sau de companie, atunci când iau o decizie strategică.

Și îți mai dau statisticile astea și pentru că vreau să îți transmit un lucru foarte important: nu am știut chiar de la început cum să îmi scriu newsletterele pentru a avea cel mai mare impact posibil. Și nici acum nu aș putea zice că știu la modul maxim. Dar am văzut o îmbunătățire constantă a tuturor indicatorilor pe care îi urmăream. Și îi văd în continuare. Și merg înainte pe drumul acestor îmbunătățiri permanente.

Când ne ocupăm de newsletterele clienților noștri de la agenția de comunicare integrată Kooperativa 2.0, aplicăm aceleași principii de consecvență profesionistă și de profesionalism consecvent. Căci munca la un newsletter este una de tranșee. Dar care, de multe ori, este cea care îți poate câștiga ”războiul” de marketing.

Dacă, după peste 500 de newslettere trimise, m-ai obliga să zic un singur lucru despre cum m-au ajutat acestea (dintre multele beneficii pe care le-aș putea menționa), ar fi următorul: a fost cam cea mai bună mișcare pentru brandul meu personal în rândul publicului țintă care chiar mă interesează.

Iar dacă, după peste 500 de newslettere trimise, pot să arăt cu degetul înspre un singur lucru pe care l-am învățat despre acest instrument de marketing (căci, la urma urmei, asta este), ar fi acesta:

Newsletterul este cea mai bună modalitate de a-ți ține comunitatea aproape în mediul digital.

Și îți explic în continuare de ce zic asta.

De ce o să fie cât de curând musai să ai newsletter

Multă lume mă întreabă de ce m-am apucat de newsletter. ”Doar aveai deja o prezență constantă și super-vizibilă pe blog, pe Linkedin sau pe Facebook, plus pe la un catralion de evenimente unde erai speaker sau pe la televiziuni când mai mergeai”, îmi ziceau ei.

Iar eu le răspundeam că m-am apucat de newsletter din același motiv pentru care m-am apucat de blogging acum 13 ani: am ridicat privirea și am văzut ce vine peste noi.

Pe 2 octombrie am împlinit 13 ani de când am blog. Atunci, în 2007, aproape toți cei din jurul meu mi-au spus că sunt nebun că fac așa ceva, că vreau să construiesc un business în jurul blogului. ”Este o modă, va trece, așa cum și social media este o modă și va trece”, ziceau ei. Iar eu mă uitat mirat la ei, surprins chiar, că ei nu văd și nu înțeleg ce vine peste noi.

Iar social media, cu blogurile incluse (mai ales în acea perioadă de început), a venit peste noi. Și a zdruncinat din temelii un ecosistem comunicațional (care a devenit rapid, în doar câțiva ani, de marketing; mă refer la bugete din ce în ce mai mari) totalmente nepregătit pentru această zdruncinătură.

Dar eu, care am văzut că vine ce vine și, mai mult, am mizat pe asta, am fost pregătit. Și am crescut constant. Până la nivelul la care sunt acum (nu doar ca blogger) încă pe piață, dar și ca owner al agenției de comunicare integrată Kooperativa 2.0.

Aceeași furnicătură pe șira spinării pe care am simțit-o când am decis să intru în lumea social media când nimeni nu dădea mare lucru pe șansele de a face bani din așa ceva, aceeași funicătură, deci, am simțit-o la o conferință, în urmă cu aprope 2 ani, când un mare om de digital american mi-a confirmat ceea ce eu deja simțeam că se întâmplă:

Social media se schimbă în sensul retragerii din zona publică înspre zona privată.

Vedem asta că se întâmplă deja. Cu o viteză din ce în ce mai mare. Grupuri private pe Facebook. Pe tot felul de interese. Grupuri pe WhatsApp. Pe te miri ce și te crucești nevoie mare ce subiecte și ce găști. Aplicații din ce în ce mai multe de direct messaging. Și, printre toate, și revenirea la newslettere.

De aceea am luat decizia strategică să fac din newletterul meu unul din cele mai importante instrumente de comunicare. Pentru că am vrut să fiu pregătit pentru ce urmează să vină. Și am cam reușit, zic.

Cu ce te ajută newsletterul

Discuția este foarte lungă aici. Adică eu aș putea ține o conferință întreagă pe tema asta (poate o să și fac asta, uite o idee bună!). Dar o să mă rezum la 5 beneficii mari și late pe care ți le poate aduce un newsletter.

Îți strângi comunitatea în ”curtea” ta

Probabil cel mai tare beneficiu. Pe care cel mai bine ți-l explic printr-o comparație: dacă până acum strategia ta a fost să îți strângi fanii în jurul unei pagini de Facebook, să zicem, imaginează-ți că o să schimbe Facebook algoritmul și, brusc, nu o să mai ajungi decât la o parte infimă din acei fani.

Pentru că – în caz că nu conștientizezi asta – când ți-ai făcut pagina și ai apăsat ”Accept condițiile”, practic ai acceptat că respectiva rețea socială poate să facă (cam) ce vrea cu pagina ta. Și, de multe, ori (cam) face. Pentru că ești în ”curtea” lor. De unde te pot scoate afară când și cum vor ei.

Newsletterul este curtea ta. Aici tu gestionezi ce, cui, cum, când și de ce transmiți. Aici totul depinde doar de tine, de măiestria ta în a construi mesajul și de știința ta mai tehnică (căci este super-necesară când construiești un newsletter).

Sigur că pot apărea și aici anumite variabile care să te încurce uneori. Să ne gândim doar la apariția GDPR, care a cam schimbat un pic regulile jocului. Doar că astfel de chestiuni se întâmplă muuuuuult mai rar decât se întâmplă schimbările drastice în cazul rețelelor sociale.

Poți targeta și segmenta foarte bine audiența

Nu intrăm în chestii tehnice, dar, odată ce s-a abonat lumea la newsletterul tău, ai o grămadă de variante de targetare și segmentare. Care te ajută foarte mult nu doar pentru că îți organizezi mai bine treaba, dar și pentru că nu vrei să îi strezezi pe toți abonați cu niște informații cu care nu prea au ce face.

Spre exemplu, poți să îi pui să opteze dacă vor informații DOAR despre produsele noi sau DOAR despre când mai deschizi un magazin. Adică te poți ”juca” foarte frumos cu audiențele. Apropo, îți recomand să citești articolul despre faptul că în digital nu există public, ci publicuri. Ca să înțelegi de ce este atât de importantă această segmentare.

Feedback direct și ”din suflet”

Unul din cele mai tari beneficii: oamenii îți zic ce gândesc direct și, de multe ori, mai amplu decât o fac prin alte modalități. Vorbim aici despre un aspect psihologic: cei care folosesc emailul ca instrument de lucru simt că acolo, în căsuța lor de email, este spațiul lor privat, este ”casa” lor digitală. Așă că se simt ispirați să vorbească altfel. Mai direct. Și mai din suflet, de multe ori. Iar asta este aur curat, oricum o învârți.

Rata bună de conversie

Raportat la investițile pe care le faci în newsletter (vezi mai jos). Doar așa se calculează orice conversie, firește. Raportat la resursele pe care le aloci ca să obții conversia respectivă.

Din experiența mea, newsletterul este în top din acest punct de vedere al conversiilor obținute cu costuri decente. Mai complicat este când beneficiul pe care îl urmărești nu este atât de cuantificabil precum este o conversie. Dar sunt și acolo metode prin care să măsori.

Analiza rezultatelor

Sigur că și în Facebook, spre exemplu, poți să faci asta. Sau pe site, cu Analytics. Dar tocmai aia este ideea: să măsori care-s rezultatele muncii tale este foate important. Iar newsletterul îți poate oferi asta. Și nu mă refer aici doar la măsurătorile pe care MailChimp (eu asta folosesc, dar mai sunt o grămadă de alte tooluri) și le oferă, ci și la feedbackul direct pe care abonații ți-l dau.

Cât te costă un newsletter

Costurile pentru a crea și gestiona un newsletter sunt de o anumită perversitate, ca să îi zic așa. În sensul că, la prima vedere, nu par nu știu ce. Dar la a doua și mai ales la a treia vedere (a se citi: când îl faci de peste 500 de ori cum l-am făcut eu), costurile încep să răsar la modul masiv.

Aceste costuri sunt, din punctul meu de vedere, următoarele:

MailChimp sau alt instrument prin care să îți trimiți mailurile. Atenție: nu te apucă să crezi că poți tu să trimiți newsletter de capul tău, cu toată lumea în cc (the horror…) sau în bcc pentru că nu doar că le trimiți degeaba, dar o să fii și băgat în spam și s-ar putea să îți și blocheze serverul (să mă scuze cei care știu termenii tehnici, dar nu pentru ei scriu acest articol, firește). Deci, NU! Este OBLIGATORIE folosirea unui instrument precum MailChimp sau altele care mai sunt pe piață.

Cu cât plătești agenția, freelancerul sau angajatul. Calcul simplu, practic. În cazul angajatului e un pic mai complicat, dar nu prea: contabilizezi câte ore muncește la newsletter și înmulțești cu costul per oră al angajatului și ai suma. Dacă te ocupi tu direct, la fel, este musai să calculezi cât îți ia. Am făcut eu un fel de formulă de calcul, dacă vrei să te inspiri. În cazul meu îți zic direct: îmi ia între 3 și 4 ore să muncesc pentru un newsletter.

Costurile de oportunitate. Aici e mai subtilă chestiunea. Căci, pe scurt, se referă faptul că, poate, resursele pe care le aloci pentru newsletter (financiare, de timp, de nervi etc) ai putea să le folosești mai bine ca să obții beneficii mai mari și mai directe, ca să zic așa. Asta-i o chestiune de analiză strategiecă destul de complicată, la care, din păcate, nu te poate ajuta nimeni, doar tu poți face asta. Tu sau omul sau departamentul care se ocupă de ce înseamnă marketing per total în companie. Dacă ai așa ceva, firește. Sau să ceri agenției să îți facă această analiză.

xosotin chelseathông tin chuyển nhượngcâu lạc bộ bóng đá arsenalbóng đá atalantabundesligacầu thủ haalandUEFAevertonxosofutebol ao vivofutemaxmulticanaisonbethttps://bsport.fithttps://onbet88.ooohttps://i9bet.bizhttps://hi88.ooohttps://okvip.athttps://f8bet.athttps://fb88.cashhttps://vn88.cashhttps://shbet.atbóng đá world cupbóng đá inter milantin juventusbenzemala ligaclb leicester cityMUman citymessi lionelsalahnapolineymarpsgronaldoserie atottenhamvalenciaAS ROMALeverkusenac milanmbappenapolinewcastleaston villaliverpoolfa cupreal madridpremier leagueAjaxbao bong da247EPLbarcelonabournemouthaff cupasean footballbên lề sân cỏbáo bóng đá mớibóng đá cúp thế giớitin bóng đá ViệtUEFAbáo bóng đá việt namHuyền thoại bóng đágiải ngoại hạng anhSeagametap chi bong da the gioitin bong da lutrận đấu hôm nayviệt nam bóng đátin nong bong daBóng đá nữthể thao 7m24h bóng đábóng đá hôm naythe thao ngoai hang anhtin nhanh bóng đáphòng thay đồ bóng đábóng đá phủikèo nhà cái onbetbóng đá lu 2thông tin phòng thay đồthe thao vuaapp đánh lô đềdudoanxosoxổ số giải đặc biệthôm nay xổ sốkèo đẹp hôm nayketquaxosokq xskqxsmnsoi cầu ba miềnsoi cau thong kesxkt hôm naythế giới xổ sốxổ số 24hxo.soxoso3mienxo so ba mienxoso dac bietxosodientoanxổ số dự đoánvé số chiều xổxoso ket quaxosokienthietxoso kq hôm nayxoso ktxổ số megaxổ số mới nhất hôm nayxoso truc tiepxoso ViệtSX3MIENxs dự đoánxs mien bac hom nayxs miên namxsmientrungxsmn thu 7con số may mắn hôm nayKQXS 3 miền Bắc Trung Nam Nhanhdự đoán xổ số 3 miềndò vé sốdu doan xo so hom nayket qua xo xoket qua xo so.vntrúng thưởng xo sokq xoso trực tiếpket qua xskqxs 247số miền nams0x0 mienbacxosobamien hôm naysố đẹp hôm naysố đẹp trực tuyếnnuôi số đẹpxo so hom quaxoso ketquaxstruc tiep hom nayxổ số kiến thiết trực tiếpxổ số kq hôm nayso xo kq trực tuyenkết quả xổ số miền bắc trực tiếpxo so miền namxổ số miền nam trực tiếptrực tiếp xổ số hôm nayket wa xsKQ XOSOxoso onlinexo so truc tiep hom nayxsttso mien bac trong ngàyKQXS3Msố so mien bacdu doan xo so onlinedu doan cau loxổ số kenokqxs vnKQXOSOKQXS hôm naytrực tiếp kết quả xổ số ba miềncap lo dep nhat hom naysoi cầu chuẩn hôm nayso ket qua xo soXem kết quả xổ số nhanh nhấtSX3MIENXSMB chủ nhậtKQXSMNkết quả mở giải trực tuyếnGiờ vàng chốt số OnlineĐánh Đề Con Gìdò số miền namdò vé số hôm nayso mo so debach thủ lô đẹp nhất hôm naycầu đề hôm naykết quả xổ số kiến thiết toàn quốccau dep 88xsmb rong bach kimket qua xs 2023dự đoán xổ số hàng ngàyBạch thủ đề miền BắcSoi Cầu MB thần tàisoi cau vip 247soi cầu tốtsoi cầu miễn phísoi cau mb vipxsmb hom nayxs vietlottxsmn hôm naycầu lô đẹpthống kê lô kép xổ số miền Bắcquay thử xsmnxổ số thần tàiQuay thử XSMTxổ số chiều nayxo so mien nam hom nayweb đánh lô đề trực tuyến uy tínKQXS hôm nayxsmb ngày hôm nayXSMT chủ nhậtxổ số Power 6/55KQXS A trúng roycao thủ chốt sốbảng xổ số đặc biệtsoi cầu 247 vipsoi cầu wap 666Soi cầu miễn phí 888 VIPSoi Cau Chuan MBđộc thủ desố miền bắcthần tài cho sốKết quả xổ số thần tàiXem trực tiếp xổ sốXIN SỐ THẦN TÀI THỔ ĐỊACầu lô số đẹplô đẹp vip 24hsoi cầu miễn phí 888xổ số kiến thiết chiều nayXSMN thứ 7 hàng tuầnKết quả Xổ số Hồ Chí Minhnhà cái xổ số Việt NamXổ Số Đại PhátXổ số mới nhất Hôm Nayso xo mb hom nayxxmb88quay thu mbXo so Minh ChinhXS Minh Ngọc trực tiếp hôm nayXSMN 88XSTDxs than taixổ số UY TIN NHẤTxs vietlott 88SOI CẦU SIÊU CHUẨNSoiCauVietlô đẹp hôm nay vipket qua so xo hom naykqxsmb 30 ngàydự đoán xổ số 3 miềnSoi cầu 3 càng chuẩn xácbạch thủ lônuoi lo chuanbắt lô chuẩn theo ngàykq xo-solô 3 càngnuôi lô đề siêu vipcầu Lô Xiên XSMBđề về bao nhiêuSoi cầu x3xổ số kiến thiết ngày hôm nayquay thử xsmttruc tiep kết quả sxmntrực tiếp miền bắckết quả xổ số chấm vnbảng xs đặc biệt năm 2023soi cau xsmbxổ số hà nội hôm naysxmtxsmt hôm nayxs truc tiep mbketqua xo so onlinekqxs onlinexo số hôm nayXS3MTin xs hôm nayxsmn thu2XSMN hom nayxổ số miền bắc trực tiếp hôm naySO XOxsmbsxmn hôm nay188betlink188 xo sosoi cầu vip 88lô tô việtsoi lô việtXS247xs ba miềnchốt lô đẹp nhất hôm naychốt số xsmbCHƠI LÔ TÔsoi cau mn hom naychốt lô chuẩndu doan sxmtdự đoán xổ số onlinerồng bạch kim chốt 3 càng miễn phí hôm naythống kê lô gan miền bắcdàn đề lôCầu Kèo Đặc Biệtchốt cầu may mắnkết quả xổ số miền bắc hômSoi cầu vàng 777thẻ bài onlinedu doan mn 888soi cầu miền nam vipsoi cầu mt vipdàn de hôm nay7 cao thủ chốt sốsoi cau mien phi 7777 cao thủ chốt số nức tiếng3 càng miền bắcrồng bạch kim 777dàn de bất bạion newsddxsmn188betw88w88789bettf88sin88suvipsunwintf88five8812betsv88vn88Top 10 nhà cái uy tínsky88iwinlucky88nhacaisin88oxbetm88vn88w88789betiwinf8betrio66rio66lucky88oxbetvn88188bet789betMay-88five88one88sin88bk88xbetoxbetMU88188BETSV88RIO66ONBET88188betM88M88SV88Jun-68Jun-88one88iwinv9betw388OXBETw388w388onbetonbetonbetonbet88onbet88onbet88onbet88onbetonbetonbetonbetqh88mu88Nhà cái uy tínpog79vp777vp777vipbetvipbetuk88uk88typhu88typhu88tk88tk88sm66sm66me88me888live8live8livesm66me88win798livesm66me88win79pog79pog79vp777vp777uk88uk88tk88tk88luck8luck8kingbet86kingbet86k188k188hr99hr99123b8xbetvnvipbetsv66zbettaisunwin-vntyphu88vn138vwinvwinvi68ee881xbetrio66zbetvn138i9betvipfi88clubcf68onbet88ee88typhu88onbetonbetkhuyenmai12bet-moblie12betmoblietaimienphi247vi68clupcf68clupvipbeti9betqh88onb123onbefsoi cầunổ hũbắn cáđá gàđá gàgame bàicasinosoi cầuxóc đĩagame bàigiải mã giấc mơbầu cuaslot gamecasinonổ hủdàn đềBắn cácasinodàn đềnổ hũtài xỉuslot gamecasinobắn cáđá gàgame bàithể thaogame bàisoi cầukqsssoi cầucờ tướngbắn cágame bàixóc đĩaAG百家乐AG百家乐AG真人AG真人爱游戏华体会华体会im体育kok体育开云体育开云体育开云体育乐鱼体育乐鱼体育欧宝体育ob体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育开云体育开云体育棋牌棋牌沙巴体育买球平台新葡京娱乐开云体育mu88qh88

NOU: Îți recomand masterclassul meu de digital marketing în 22 lecții video.

Citește cartea mea ”Ce ne facem, domle, cu influencerii ăștia?” și, dacă nu îți place, îți dau o bere :D

Abonează-te la newsletterul trimis de maximum două ori pe săptămână celor peste 5.300 de abonați.

Despre autor: Fondator și asociat al agenției de comunicare integrată Kooperativa 2.0. Trainer cu peste 300 de workshopuri pe teme de marketing digital susținute. Speaker și moderator la peste 300 de evenimente de business. Blogger din 2007, cu peste 13.000 de articole scrise.

Contact: cristi@kooperativa.ro

Share on facebook
Distribuie pe Facebook
Share on linkedin
Distribuie pe LinkedIn
Share on whatsapp
Distribuie pe Whatsapp

5 thoughts on “5 motive pentru care pariez că newsletterul ar putea deveni o sculă excelentă de promovare pentru brandul tău”

  1. Inspirat de tine m-am apucat de 2 săptămâni să lucrez serios la newsletter. Nu credeam că o să fiu așa de satisfăcut. Mulțumesc.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.