Algo vine de la algoritmi. Care-s, cum ar veni, creierul AI (inteligență articială, nu Aaute Intorsiunea!). Care creier funcționează în funcție de ce a învățat din mediul din jurul său.
Hai să luăm ca exemplu un copil de 5 ani. Care are de luat decizia următoare: care dintre tată sau mamă să spele vasele? Pariez un dop de PET de Bucegi contra un submarin nuclear ușor folosit că piticul o să zică ”mama”. De ce? Pentru că așa a fost crescut să o vadă pe mă-sa spălând vase. Și pe cei din jurul lui vorbind despre ”rolul femeii” în casă. Sau ceva de genul.
E de vină copilul că ia o astfel de decizie? Nu, desigur. De unde să știe el la vârsta aia și la mintea de la vârsta aia care-i faza cu discriminarea? El a luat decizia pe baza a, practic, ceea ce a fost învățat de către cei din jur.
Așa și cu AI și algoritmii ei. De unde să învețe dacă nu din ce vede în jur? Iar în jur se vede doar mult rahat, pardon my French. Așa că AI folosește acest rahat să ia decizii. Și să perpetueze acest rahat mai departe.
Desigur, față de copilul nostru de 5 ani, există o diferență enormă: algoritmul AI poate fi presetat să aibă grijă la discriminiare. Dintr-o simplă codare. Care ia mult mai puțin decât cei 5 ani în care a crescut copilul. Și care – că aici devine discuția din ce în ce mai interesantă – este o decizie etică de mare anvergură. Pe care, din păcate, mulți păstori de AI nu prea o iau. Din diverse pricini, asupra cărora nu adăstăm acum.
De ce nou colonialism digital? Păi, cumva mi se pare furculition. Așa cum onor puterile europene au săvârșit nimicnicii mârșave când ”pacificau” continente întregi, cam așa se întâmplă în principiu și cu marile platforme digitale. Care ne ”pacifică” de ne răhățim pe noi, cum ar veni. Și care colonializează în draci. În numele accesului la exprimare și alte sloganuri de astea de sună bine. Când, de fapt, ceea ce fac cu adevărat este să exploateze. Să ne exploateze datele personale și comportamentul. Și să îl vândă unora. Ca să facă bani.
Ceva de genul ăsta găsești în cartea An Artificial Revolution de Ivana Bartoletti. Cam tezistă. În sensul că mustește a feminism. Dar aduce argumente interesante pe linia asta. Adică despre defecțiunile actuale ale algoritmilor. Și, dacă te uiți din această perspectivă la ce se întâmplă pe interneți, n-ai cum să nu îi dai dreptate autoarei.
Aia zic.#AflateDinCarti #RaftulLuiChinezu