Relațiile împlinite acasă și la birou pot părea niște utopii. Dar să știți că există această soluție. Unora o să vi se potrivească. Altora nu. Dar merită încercat.

De ce 90% dintre antreprenori esueaza si asta nu e chiar cel mai rau lucru care se poate intampla

Chiar când m-am apucat să fac această introducere, mi-am dat seama că aș putea face aici un fel de secțiune a specialistului. Bine, nu să o numesc atât de ”barbar”, desigur :)) Dar un ceva care să găzduiască (era să scriu ”adăpostească”!) texte scrise special pentru acest prea-frumos blog, pe sistem de guest-post, de anumiți specialiști, pe anumite domenii.

Greața, ca să zic așa, mi-am dat-o cu Toma Grozăvescu de la Smarters și textul lui despre growth-hacking (bine primit, de altfel mulți dintre cei care, din diverse motive, îmi fac onoarea să fie abonații blogului meu). Și mai am pe ”țeavă” câțiva tovarăși, care eu cred că sunt chiar ok pe domeniile lor.

Nu știu. Văd. Mă mai gândesc. Până execut eu procesul de gândire, vă las cu un text al lui Mihai Chiratcu. Despre antreprenoriat (că tot ați zis că vreți să vedeți mai multe cele pe domeniu aici la mine). Cu Mihai m-am intersectat, ca să îi zic așa, pe Linekdin (ia vedeți care nu suntem conectați, să remediem eroarea!), apoi ne-am întâlnit și am povestit despre ce face el la ICG Integrated Consulting Group Romania și am zis că poate reușim să ”pupăm” la un moment dat know-howul lor cu ce știm noi să facem la Kooperativa 2.0 – Agenție Iscusită de Social Media.

Iată, așadar, pilde din înțelepciunea Chiratcuiană în acest guest-post de mare angajament :D


Antreprenoriatul pentru antreprenoriat, cu orice pret si la orice varsta a devenit un fel de sport national in Romania ultimilor ani. E cool sa fii antreprenor, propriul sef, cu programul tau si mai sunt multe astfel de clisee despre antreprenoriat. In realitate este un pic mai complicat sa incepi drumul asta.

Principalul motiv pentru esec, in umila mea opinie, este tocmai relaxarea viitorilor antreprenori in analizarea antreprenoriatului. Bineinteles diavolul sta in detalii si de fapt antreprenorul se impiedica de lucruri mult mai mici, nu doar de atitudinea generala. Nu poti juca la poker si cartilor celorlalti jucatori. Dar e important sa joci perfect cartile tale.

Si ca sa detaliem putin detaliile in care se ascunde diavolul, sa le identificam si poate precum Rumpelstiltskin vor disparea cand vor fi strigate pe nume. Mai exact e vorba de raspunsul la cateva intrebari, raspunsuri care date gresit duc la esec.

1. De ce vreau sa fiu antreprenor? Motivul pentru care devenim antreprenori este de cele mai multe ori egoist. Si pana cand unii antreprenori nu inteleg ca povestea este despre comunitate, angajati si cel mai important despre clienti, au inregistrat deja primul faliment.

2. Ce stiu sa fac? Aici vorbim despre abilitati si cunostinte reale si nu despre o idee faina despre care ai citit pe internet. Daca ai facut un curs intr-un un week end despre cum sa cresti ursi koala, nu cred ca e o idee buna sa deschizi o afacere in domeniul asta a doua zi. Sau este, pentru o luna doua. Si costa.

3. Ce imi place sa fac? In cursa minunata dupa bani, case si masini uitam uneori despre ce este vorba. Suna ciudat dar daca nu esti fericit, pasionat, daca nu iti place ceea ce faci vei ajunge sa urasti activitatea respectiva si subconstient te vei autodistruge.

4. De ce are comunitatea nevoie? O companie care are un singur client, si anume patronul acelei companii, merge cu viteza spre faliment. Fa o analiza a pietei si ofera ceva ce oamenii chiar au nevoie si isi doresc. Altfel doar muti bani din bzunarul privat in cel al companiei.

5. De ce eu si nu altcineva? Daca nu cumva ai inventat o metoda prin care sa salvezi omenirea si esti pe drumul spre un posibil Nobel, sau esti viitorul Elon Musk vei avea concurenta. Demonstreaza ca ai ceva diferit sau mai bun inainte sa incepi lupta. Doar pentru ca tu crezi ca e o idee buna nu inseamna ca este un adevar general.

Si pe langa raspunsurile corecte, exista multe alte elemente in mediul inconjurator pe care nu le poti controla. Si nu intotdeauna ce credem noi ca e reteta succesului functioneaza. Un fermier nu poate controla ploaia, temperatura, pretul pietei dar din experienta isi va adapta recoltele contextului. Bill Gross, CEO Idealab a analizat 5 indicatori care influenteaza succesul sau esecul unui start-up. Era vorba de idee, echipa, modelul de business, finantare si timing.

Surpriza a fost ca cel mai important element este momentul in care lansezi acea afacere, cum spunea si V. Hugo:

Toate fortele din lume nu sunt asa de puternice precum o idee careia i-a venit timpul.

Si daca sunt atat de multe variabile care te pot duce la esec, si mult mai multe afaceri dispar decat cele care au succes, de ce e asa o mare tragedie sa esuam? Toata copilaria auzim ca e rau sa gresesti, ca nu esti destul de bun, ca infrangerea nu e o optiune.

De fapt esecurile ne fac mai puternici, trebuie doar sa stim cum sa administram aceste esecuri. Am inceput sa ma ghidez dupa un nou motto decat mi-am luat destinul profesional in propriile maini, „am invatat atatea din greselile mele incat am de gand sa mai fac si altele”.

Pana la urma lucruri rele se vor intampla, poate va ploua fix in ziua cand mergi tu la plaja insa asta nu inseamna ca soarele nu va mai rasari niciodata. Hai sa nu ne mai ingrijoreze asa tare lucruri pe care nu le putem controla si sa ne concentram mai mult pe ceea ce depinde 100% de noi. Si asa sunt convins ca mai multi antreprenori vor reusi. Sau macar vor avea o poveste frumoasa de spus si o lectie puternica in plus.

Mihai Chiratcu
Leadership, Change Management & Sales Senior Consultant
ICG Integrated Consulting Group Romania

Photo by Francisco Moreno

Distribuie pe:

4 comentarii la “De ce 90% dintre antreprenori esueaza si asta nu e chiar cel mai rau lucru care se poate intampla

  1. Maria Răspunde

    Foarte bun articol, niste sfaturi valoroase, sa fi antreprenor nu este usor, este ca un pariu la miza mare.

  2. Andrei Răspunde

    Din pacate foarte multi pornesc pe acest drum mai mult din impulsivitatea de a fi propriul lor sef, fara a avea un plan elaborat in acest sens, drept urmare nici nu isi deschid bine afacerea si deja miroase a esec. Cam asa se intampla cu majoritatea.

  3. Mirela Răspunde

    Nu este usor, se pot intampla multe evenimente nepravazute care pot lovi destul de puternic, insa este important sa avem in minte cele mentionate in articol, cateodata mici lucruri fac toata diferenta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.