Textul de mai jos este scris de Cristina Pop, pornind de la excelenta inițiativă Chivas – The Venture, care este, pe scurt, o oportunitate pentru business-urile cu impact social de a se dezvolta, de a primi sprijin financiar și, nu în ultimul rând, de a obține un lucru visat de mulți: recunoaștere internațională.

–––––––

Într-o lume nici măcar ideală, doar suficient de bună, nici nu am vorbi despre  antreprenoriat social. Am vorbi despre antreprenoriat. Punct.

Pentru că într-o lume suficient de bună am subînţelege că o activitate umană ce merită recompensată este una care face un bine cuiva. Poate că ne ajută să ne hrănim trupurile, sufletele sau relaţiile în moduri sănătoase. Poate că ne sprijină creşterea – fizică, intelectuală, emoţională. Poate că ne susţine să ne vindecăm, sau măcar să facem faţă bolilor. Poate că ne umple viaţa de sens – de cel real, profund, dătător de curaj, speranţă şi împăcare. Poate că ne ajută să reparăm ce-am stricat în mediul pe care-l locuim. Poate că ne susţine în a preveni să facem alte stricăciuni. Poate că ne uşurează – prin informare, prin consiliere, prin crearea de spaţii în care să ne adunăm laolaltă – formarea de comunităţi care se guvernează înspre binele tuturor. Poate că ne ajută să ne bucurăm de viaţă din toţi rărunchii. Poate că găseşte moduri de a îngrădi efectele dăunătoare pe care pornirile noastre distrugătoare – parte firească din natura noastră umană – le pot avea pentru alţii, pentru societate, sau poate chiar pentru noi înşine.

Am mai subînţelege şi că fiecare om merită recompensat corect pentru eforturile sale. Şi că dreptul de a participa în societate aparţine tuturor, nu doar celor ce se încadrează în modelele standard de frumuseţe, sănătate, putere fizică sau intelectuală, sau ce alte criterii om mai avea noi acum să împărţim oamenii în „cei care pot contribui cu ceva productiv” şi „ceilalţi”. Şi am mai subînţelege că o activitate care creează mai mult dezechilibru decât bunăstare are nevoie de revizuiri şi îmbunătăţiri, indiferent dacă dezechilibrele acelea sunt de natură financiară, ecologică, educaţională, sau de alte feluri.

Într-o astfel de lume am fi conştienţi că, precum într-o pildă degrabă călătoare pe reţelele sociale, ne aflăm cu toţii pe marginea unei prăpăstii rotunde, iar în centrul prăpastiei se află o oală mare cu mâncare, din care nu putem mânca de unii singuri fiindcă lingurile ne sunt prea lungi ca să le putem duce la gură. Şi într-o astfel de lume am învăţa să oferim fiecare din lingura proprie celor aflaţi la distanţa potrivită, astfel încât să ne hrănim cu toţii. Iar dacă vreunul ar primi mâncarea de la alţii, în timp ce el i-ar lăsa să flămânzească pe alţii pe care i-ar putea hrăni, cu siguranţă omul acela ni s-ar părea o ciudăţenie (şi nu una al cărei exemplu să merite urmat).

Într-o lume suficient de bună, am plăti doar pentru produse şi servicii care ne satisfac cu adevărat nevoi reale – mie, ţie, familiilor noastre, comunităţilor din care facem parte. Şi care nu ne păgubesc într-o latură a vieţii mai mult decât ne îmbogăţesc într-o alta. Şi care sunt realizate de oameni de toate felurile, angajaţi în funcţie de cât şi cum pot să contribuie, trataţi corect şi cu demnitate, indiferent de grupul social în care i-a aşezat loteria genetică ori cea socială.

Nu ştiu dacă vom ajunge vreodată să creăm o lume atât de bună, dar ştiu că fiecare călătorie începe cu un pas. Mai ştiu şi că sunt oameni – curajoşi, creativi, pasionaţi – pe care îi admir şi care au deschis deja această cale. Noi ce mai aşteptăm ca să ne alăturăm lor?