Dragi pasionați și amatori ai fotografiei, F64 împreună cu Miluță Flueraș, fotograf de concerte, și Sony au lansat ebook-ul cu tips&tricks pentru fotografia de concert.
Ebook-ul atinge toate subiectele necesare unui fotograf de concerte, începând de la noțiuni tehnice și echipament, până la reguli de etichetă în spațiul dedicat fotografilor în fața scenei. De asemenea, ponturile oferite de Miluță Flueraș și situațiile posibile prin care poate trece un fotograf de concert sunt și ele un element important al acestui ghid.
“Iubesc fotografia în general și îmi place să mă provoc să dau tot ce am mai bun, indiferent de tipul de fotografie pe care îl execut: natură, portret, fotografie de studio, de concert etc. Dintre toate, inima mea bate cel mai mult pentru fotografia de concert, pentru că este o experiență în sine. Adrenalina de a ști că ai doar câteva minute la dispoziție pentru a prinde cadrul perfect, că sunt atâția alți fotografi în jur care încearcă să facă același lucru ca tine, că spațiul este extrem de restrâns și aglomerat în fața scenei, toate sunt elemente care pe mine mă provoacă și mă ambiționează. Și mereu există și varianta cealaltă – am avut ocazia să fotografiez concerte simfonice, unde atmosfera era atât de relaxată, încât îmi era rușine să intervin cu zgomotul click-ului de la aparat.
La final, orice tip de concert aș poza, îmi place să știu că pasiunea mea prinde viață și fotografiile mele nu trec neobservate. Acesta a și fost motivul pentru care colaborarea cu F64 mi-a adus o mare bucurie, mândria de a putea transmite mai departe experiența și cunoștințele mele, de a împărtăși o parte din mine”, a declarat Miluță Flueraș.
P. S. Cei interesați pot descărca de pe site-ul F64, iar adevărații pasionați pot profita de campania F64 desfășurată între 13 și 26 iulie, cu oferte speciale la echipamente și accesorii dedicate fotografiei de concert, campanie special gândită pentru toți pasionații de muzică.