Canon lansează LX-MU800Z și LX-MU600Z, noi proiectoare laser

Canon Europe anunță lansarea a două noi proiectoare laser, ambele cu o rezoluție de 1.920 x 1.200: modelul LX-MU800Z și LX-MU600Z, ce încorporează beneficiile proiecției laser, pentru a furniza longevitate, luminozitate și reproducere a culorilor.

Cu o proiecție la o luminozitate maximă de 8.000, respectiv 6.800 de lumeni, cele două noi proiectoare laser oferă o gamă cromatică largă și o fidelitate clară a culorilor, grație noului design al rotii cromatice cu patru segmente și sursei de lumină laser albastră. Pentru a răspunde nevoilor unei varietăți de medii de proiecție, noile proiectoare vor dispune și de luminozitate ajustabilă prin varierea puterii sursei de lumină, între 20%-100% pentru modelul LX-MU800Z de 8.000 de lumeni, și între 35%-100% pentru modelul LX-MU600Z de 6.800 de lumeni. Ambele proiectoare beneficiază de tehnologia dynamic black care, odată pornită, ajustează automat contrastul în timp real și crește coeficientul de contrast de la 1.050:1 la 10.500:1, pentru a produce scene cu un negru mai intens.

Noile poiectoare vor oferi versatilitate pentru specialiștii în instalare și integrare, cu o varietate de opțiuni flexibile pentru instalare:

  • Ajustările de geometrie și ajustările digitale în patru puncte pentru efectul keystone (V [verticală]: ±40%, H [orizontală]: ±60%), care fac posibilă proiectarea imaginilor pe o varietate de suprafețe plane și curbate, și ajustarea facilă pentru optimizarea calității afișajului
  • Instalarea la 360° permite proiecția cu orientare tip portret, atunci când aceasta este permisă de un soclu compatibil
  • Compatibilitatea HDBaseT și 3G-SDI permite transmisia de conținut de înaltă definiție pe distanțe mari, și le oferă specialiștilor în instalare o mai mare gamă de opțiuni la instalare

P. S. Canon va comercializa modelele LX-MU800Z și LX-MU600Z din a doua jumătate a anului 2016.

canon

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *