Pentru cei din leatul meu (și chiar un pic mai experimentați în buletin :D), trupa Saxon – ca să bag clișeul ăsta leșinat – nu mai are nevoie de nici o prezentare. Ei sunt Saxon și punct. Îi știm toți, le-am ascultat albumele, le-am gustat muzica, ne-am lipit de soundul lor. Adică sunt ca o bere. O bere pe care, unii, o bem de 30 de ani. Și ne place. Încă ne place.
Sigur că – văd din ce în ce mai des atitudinea asta în rândul celor care își spun cunoscători ai rockului – o asemenea ancorare permanentă în același stil poate fi acuzat de lipsă de imaginație, de lipsă de curaj, de multe alte lipsuri. Eu nu judec așa. Deloc. Există trilioane de trupe care au cântat, pe parcursul carierei, de la un album la altul de zici că erau alte trupe. Ceea ce e chiar mișto. Dar mie consecvența celor de la Saxon nu numai că nu mă deranjează, dar chiar îmi place. Și o apreciez.
Cumva, ca să o dăm iar pe lichide, dacă Saxon, în consecvența lor, sunt berea aia pe care o știi și pe care o savurezi de fiecare dată cu plăcere, trupele care își schimbă stilul la un anumit interval sunt ca niște vinuri bune (sau nu, depinde), pe care nu le ști, dar pe care abia aștepți să le descoperi și – pentru că unele albume sunt pe sistem de WTF – să le experimentezi. Bref, bei și bere, bei și vin :D
”Battering Ram” este un album clasic Saxon. Clasic în sensul în care am zis despre stilul lor mai sus. Căci, strict din punct de vedere muzical, nu dă pe dinafară de frumos ce este. Dar, pe de altă parte, niciodată Saxon nu a spart normele. Mă rog, cel puțin din punctul meu de vedere nu a făcut asta. Așa că și ultimul lor album este unul băubil, ca să rămân în zona de bere. Dar nu mai mult.
În #CatalogulDeAlbume, ”Battering Ram” primește nota 7.5. Spre 8, pentru că sunt rocker bătrân și am reminiscențe, cum ar veni :))
https://youtu.be/2oLC0nOfWGc